Un spectacol de la Nottara, suspendat din cauza problemelor medicale ale lui Constantin Cotimanis
https://www.ziarulmetropolis.ro/un-spectacol-de-la-nottara-suspendat-din-cauza-problemelor-medicale-ale-lui-constantin-cotimanis/

Spectacolul „Ultimul Don Juan”, programat miercuri, de la ora 19.00, la Teatrul Nottara din Bucureşti, a fost suspendat „din cauza unor probleme medicale” ale actorului Constantin Cotimanis.   Potrivit unui anunţ postat pe site-ul Teatrului Nottara, spectacolul „Ultimul Don Juan”, în regia lui Petre Bokor, din data de 30 ianuarie 2013, ora 19.00, a fost […]

Un articol de Andrada Văsii|28 ianuarie 2013

Spectacolul „Ultimul Don Juan”, programat miercuri, de la ora 19.00, la Teatrul Nottara din Bucureşti, a fost suspendat „din cauza unor probleme medicale” ale actorului Constantin Cotimanis.

 

Potrivit unui anunţ postat pe site-ul Teatrului Nottara, spectacolul „Ultimul Don Juan”, în regia lui Petre Bokor, din data de 30 ianuarie 2013, ora 19.00, a fost suspendat „din cauza unor probleme medicale”. În anunţ se mai spune că spectacolul „Ultimul Don Juan” va fi înlocuit cu „Variaţiuni enigmatice”, în regia lui Claudiu Goga.

Din distribuţia spectacolului „Ultimul Don Juan”, montat după o comedie de Neil Simon, mai fac parte Luminiţa Erga, Victoria Cociaş şi Raluca Gheorghiu.

Pe de altă parte, din distribuţia spectacolului „Variaţiuni enigmatice” fac parte Alexandru Repan şi Mircea Diaconu.

Contactat de MEDIAFAX, actorul Mircea Diaconu a declarat că actorul Constantin Cotimanis are „o problemă de sănătate” şi „urmează un tratament”.

Constantin (Bebe) Cotimanis, născut în 18 februarie 1955, este un actor român care a jucat în numeroase piese de teatru, filme şi producţii de televiziune. El este cunoscut şi pentru rolurile din producţii precum „State de România – Student la Sorbona”, „Doctori de mame”, „Daria, iubirea mea”, „Happy End”, „Lacrimi de iubire”, „Magnatul”, „Zbor deasupra unui cuib de curci”, „Amen”.

 

 

Sursa: Mediafax

30
/01
/24

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice.

30
/01
/24

Universul magic al filmelor de animație pentru copii își deschide porțile pentru publicul cu deficiențe de auz din România. Ochi și urechi, noul proiect pus la cale de Animest, cu sprijinul Fundației Orange, le va oferi spectatorilor o experiență de vizionare adaptată nevoilor lor, accesibilă atât în sala de cinema, cât și în sălile de clasă sau în fața ecranelor de acasă.

29
/01
/24

Duminică, 11 februarie 2024, de la ora 19:00, violoncelistul Marin Cazacu și Ansamblul Violoncellissimo vor susține un concert extraordinar pe scena Filarmonicii din Sofia, cu un program foarte divers: muzică de toate genurile, adaptată pentru violoncel, de la coloana sonorǎ a unor  filme celebre, la valsuri, marșuri și lucrări de Mozart în variantă... rock.

29
/01
/24

Primul concert al lunii februarie la Sala Radio vă invită la o frumoasă călătorie muzicală prin Viena imperială. Vineri, 2 februarie 2024 (19.00), veți asculta creații semnate de doi mari compozitori austrieci, care și-au desfășurat o mare parte din activitatea lor artistică în spațiul vienez – MOZART și BRUCKNER – lucrări interpretate de ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO, sub bagheta dirijorului vienez SASCHA GOETZEL.

29
/01
/24

Vika este un DJ carismatic în vârstă de 84 de ani și o adevărată vedetă a a scenei clubbingului din Varșovia. Confruntându-se cu trecerea timpului, Vika este de părere că vârsta este doar un număr și îi inspiră pe cei din jurul ei să își trăiască viața la maxim. Documentarul „Vika!” Este disponibil pe HBO Max.

29
/01
/24

Într-o lume și o industrie care se schimbă extrem de rapid, un renumit cineast italian, autor de modă veche, caută sens în filmele pe care le face, în dragoste, precum și în politică. Din 2 februarie, Un viitor luminos/ Il sol dell’avvenire, noul film al lui Nanni Moretti, o comedie care critică modul de a face filme al platformelor de streaming și apără viitorul cinematografului, are premiera în cinema, distribuit de Independența Film.

29
/01
/24

Pe 13 februarie, de la orele 18:30, SCENA  GÂNDIRII - Conferințele Operei Naționale București îl va avea ca invitat pe istoricul Adrian Cioroianu, care va susține prelegerea „MAREA TEMERE. Cât de probabil este un nou război global?”, prilej pentru o incursiune în miezul posibilităților și incertitudinilor actuale.