Editura Polirom vă oferă un fragment din volumul „Iarnă la Kremlin. Rusia şi a doua venire a lui Vladimir Putin” de Robert Service, apărut în traducerea Adinei Avramescu. „Un portret magistral al lui Putin şi al Rusiei”, după cum nota Daily Telegraph.
Un articol de Ziarul Metropolis|18 martie 2022
Vladimir Putin domină politica rusă de mai bine de două decenii. Înainte de el, ţara a traversat o perioadă de relaxare şi dezvoltare odată cu perestroika lui Mihail Gorbaciov – perioadă despre care unii au afirmat că ar fi primăvara rusă. După prăbuşirea regimului sovietic în 1991 şi alegerea lui Boris Elţîn ca preşedinte a început vara: Rusia avea o economie de piaţă şi spera să joace în continuare un rol important pe scena lumii. Elţîn i-a cedat însă conducerea prim-ministrului său, Vladimir Putin. Cu el, a venit iarna la Kremlin: Putin a redus libertăţile democratice şi civice, a relaxat controlul asupra serviciilor de securitate şi a permis un cult oficial al superiorităţii sale. În paralel, a încercat să reimpună Rusia ca mare putere armată, ordonînd anexarea Crimeei şi intervenţia în războiul civil sirian. Dar, deşi este hotărît să-şi impună voinţa nu doar în cercul restrîns al puterii şi asupra societăţii ruse, ci şi pe plan mondial, Putin nu are un viitor sigur cît timp ţara sa se confruntă cu probleme economice şi în relaţiile internaţionale. Bun cunoscător al Rusiei, Robert Service face un portret al omului care o conduce şi ne arată ce s-ar putea întîmpla în viitorul apropiat.
„Volumul abordează politica internă, politica externă, economia şi chestiunile militare, reprezentînd o introducere comprehensivă pentru cei care nu cunosc subiectul. Şi, ca orice carte bună, îi va incita pe cei care îl cunosc.” (Literary Review)
„Service este un istoric prea bun ca să încerce să reunească acţiunile lui Putin într-o strategie coerentă. El descrie un lider care încearcă să improvizeze răspunsuri la o serie de crize.” (Times Literary Supplement)
FRAGMENT
Părintele națiunii: cultul lui Putin
Milioane de ruși cred că Vladimir Putin este un fiu patriot al Rusiei, care a ajuns la vârf datorită talentului și eforturilor sale, și că odată cu el a progresat și țara. A ajuns președinte prima oară la începutul mileniului și și‑a câștigat al patrulea mandat cu o majoritate zdrobitoare în martie 2018. Partidul său, Rusia Unită, are majoritatea în camerele superioară și inferioară ale Adunării Federale – Consiliul Federației și Duma de Stat. Putin controlează guvernul, serviciile de securitate și armata. Și, de asemenea, este recunoscut pe plan internațional. Revista Forbes l‑a desemnat cel mai puternic om din lume în 2017 și din nou în 2018.
Autoritățile rusești au creat un cult politic în onoarea lui Putin și la comanda sa. Un manual pentru preșcolari din Moscova le prezintă copiilor marile personalităţi ale istoriei ruse, începând cu întemeietorul dinastiei Romanovilor, țarul Mihail. Este pus în evidență Petru cel Mare, la fel și Nicolae al II‑lea, care a abdicat în martie 1917. Cărticica nu mai menționează niciun alt lider de la începutul secolului XX și până ajunge la Putin. Lenin, Stalin și Gorbaciov nu suscită niciun comentariu. Putin este prezentat ca unul dintre cei mai mari conducători ai Rusiei. Oriunde mergi prin Moscova, vezi poze cu el. Chioșcurile de ziare vând postere cu Putin. La televizor, știrile zilei se concentrează pe președintele rus, lăsându‑i la o parte pe ceilalți politicieni. Presa opoziției contribuie la acest fenomen comentând ultimele sale declarații. Niciun alt lider politic rus nu a ajuns să atragă atât de mult atenția asupra sa. Viața publică orbitează în jurul său.
Lui Putin îi place să scoată în evidență simplitatea adolescenței sale sovietice, în care a învățat să‑și poarte singur de grijă pe străzile lăturalnice din Sankt‑Petersburg – sau Leningrad, așa cum a fost cunoscut din 1924 până în 1992. Se laudă cu studiile sale universitare de drept. Este un împătimit al sportului care a participat decenii la rând la concursurile de judo, ca maestru al acestei arte marțiale. Nu uită să pomenească de pasiunea sa recentă pentru hocheiul pe gheață. Vorbește cu multă căldură despre familia sa; dar, de când a divorțat, în 2013, a încetat să o mai menționeze pe soția sa Ludmila și se concentrează în schimb pe părinții săi decedați și pe cele două fiice ale sale. Se arată chiar și acum încântat că KGB‑ul l‑a recrutat la puțină vreme după ce a absolvit Universitatea de Stat Leningrad. De asemenea, ține să sublinieze că evoluția sa ulterioară fulminantă până la cele mai înalte eșaloane ale elitei politice rusești a fost o surpriză. Pătrunsese doar de doi ani în cercurile de influență ale Kremlinului când, în iulie 1998, președintele Boris Elțîn l‑a făcut director al Serviciului Federal de Securitate (FSB), succesorul KGB‑ului. În august 1999 a devenit noul prim‑ministru al lui Elțîn, iar de Anul Nou 2000, Elțîn a șocat națiunea dându‑și demisia și numindu‑l pe Putin președinte interimar.
A fost o ascensiune vertiginoasă. Putin a povestit despre cum s‑a bâlbâit când Elțîn i‑a oferit funcția de premier, spunându‑i că se gândește la el ca la următorul președinte. La fel ca toată lumea din Rusia, Putin știa cât de capricios era Elțîn. Cât ai clipi, Elțîn putea să‑și schimbe atitudinea cu 180 de grade și să‑l concedieze. Dar cum avea să reușească Putin să nu pericliteze intimitatea și securitatea familiei sale? Dacă accepta invitația lui Elțîn, cum avea să se descurce cu o poziție atât de vizibilă? Ca director FSB, munca și traiul său erau cât se poate de bune, așa că de ce s‑ar fi aventurat într‑o funcție cu perspective atât de precare?
Incertitudinea în care se găsea Putin era de înțeles, dar povestea sa despre rezervele pe care le‑a avut este menită să întărească imaginea unui lider modest și lipsit de ambiție personală. La alegerile prezidențiale din 2000 a susținut că simțul datoriei l‑a împins să accepte funcția. La vremea aceea, Putin era un necunoscut pentru majoritatea rușilor, iar susținătorii săi au muncit pentru a‑i construi o reputație de politician tânăr și hotărât, spre deosebire de președintele Elțîn, care‑și abandonase mandatul. Pentru a da credibilitate acestei imagini, Putin a pilotat personal un avion până în Cecenia. Dar, în general, i‑a lăsat pe alții să vorbească despre virtuțile sale. A apărut rapid o biografie, La persoana întâi, care scotea în evidență originile sale modeste. […]
Tatăl lui Putin, care se numea tot Vladimir, a fost recrutat în Armata Roșie după ce URSS a intrat în războiul împotriva celui de‑al Treilea Reich în 1941. A luptat cu vitejie în avangardă, participând la operațiuni din spatele liniilor germane pe frontul Leningrad. Președintele Putin a vorbit despre viața grea pe care părinții lui au avut‑o după război și a participat cu entuziasm la parada „Regimentului nemuritor” din 2015. Acest eveniment popular se organizează în fiecare an de Ziua Victoriei, pe 9 mai, în marile orașe, iar membrii familiei participă la procesiune purtând portrete ale părinților sau bunicilor care au luptat în al Doilea Război Mondial. La sfârșitul anului 2015, într‑o întâlnire mediatizată, adversarul politic al lui Putin, Ghennadi Ziuganov, liderul partidului comunist, mișcat de gestul lui Putin, l‑a felicitat spunându‑i: „Mai mult decât atât, ați participat ținând în mâini un portret al tatălui dumneavoastră, un erou victorios. Cred că un lucru foarte important este să asigurăm unitatea în cadrul societății, pentru că numai astfel vom putea să ducem la îndeplinire multe proiecte și programe”.
Putin a răspuns cu căldură. Iar după ce i‑a spus să pună orice întrebare dorește, „dl Ziuganov” l‑a lăudat pe Putin pentru analizele sale realiste ale politicii internaționale și a îndemnat și el la „solidaritate în societate” în contextul luptei împotriva terorismului internațional. A oferit de asemenea un sfat prietenesc în perspectiva comemorării centenarului revoluției din 1917:
Curând va fi centenarul lui Februarie și centenarul Marelui Octombrie. Din nefericire, și spre marele nostru regret, există un val de antisovietism și rusofobie care a distrus URSS‑ul și a dat naștere unor mari dispute.
Trebuie să reflectăm asupra acestui lucru și să semnăm un fel de „pact” între „Albi” și „Roșii” și între toate forțele patriotice ale statului, iar asta ne va permite să venim la aceste sărbători ca un popor unit, lucru care s‑a întâmplat recent cu Crimeea și Sevastopol, a căror întoarcere a dus la consolidarea societății.
Adversari în arena politică, Putin și Ziuganov au găsit pe moment o cauză comună în patriotismul lor, iar Putin a fost încântat că vechiul său rival îl trata, fie și numai de această dată, ca pe părintele națiunii rusești.
Robert Service este membru al Academiei Britanice şi al Colegiului St Antony din Oxford, unde este profesor de istoria Rusiei; de asemenea, este membru al Institutului Hoover de la Universitatea Stanford. A publicat mai multe volume, printre care şi elogiatele Stalin: A Biography, Russia: Experiment with a People, Trotsky: A Biography (Premiul Duff Cooper, 2009) şi Comrades: A History of World Communism. De acelaşi autor, la Editura Polirom a apărut volumul Lenin. O biografie (2020).
