Vernisaj la Conferintele TNB. Georgeta Filitti va vorbi despre : ION GHICA, un ctitor al teatrului românesc
https://www.ziarulmetropolis.ro/vernisaj-la-conferintele-tnb-georgeta-filitti-va-vorbi-despre-ion-ghica-un-ctitor-al-teatrului-romanesc/

Duminică, 19 februarie 2017, de la ora 11.00, la Sala MICĂ a Teatrului Naţional Bucureşti, în cadrul programului Conferinţele TNB, Georgeta Filitti prezintă conferinţa cu tema “Ion Ghica, un ctitor al teatrului românesc”.

Un articol de Petre Ivan|14 februarie 2017

„În istoria noastră a existat o generaţie de aur. E cea formată în prima jumătate a secolului XIX, mai ales în Franţa, unde s-a educat temeinic, şi-a însuşit ideile liberale şi s-a întors în ţară să-şi împlinească menirea.Ion Ghica se desprinde dintre paşoptişti ca omul cu studii tehnice (Şcoala Naţională de Mine de la Paris), dornic să introducă în spaţiul românesc acea excelenţă profesională care a făcut totdeauna gloria Franţei.

Ca profesor la Iaşi, în anii 1842-1843, lasă amintirea unui excelent organizator al învăţământului. Rigoarea lecţiilor sale de geometrie şi geologie se regăseşte şi în articolele publicate în „Propăşirea”.Implicat, la Bucureşti şi Paris, în formarea unui curent de opinie propriu timpului, de trezire a conştiinţei naţionale pentru eliberarea de sub protectoratul rusesc, el este o voce ascultată şi respectată.

Aşa se explică şi decizia guvernului revoluţionar de la 1848 de a-l trimite la Constantinopol pentru a pleda cauza românilor. Acolo face o bună impresie. Colaborarea la „Journal de Constantinople”, relaţiile cu diplomaţii britanici îi conferă notorietate, în asemenea măsură încât, deşi comiliton al unor revoluţionari care aveau să fie proscrişi, el beneficiază de solicitudinea Porţii otomane. Preţuirea se exprimă, în timpul Războiului Crimeii şi mai târziu, adică în anii 1853-1858, în numirea lui ca guvernator al insulei Samos. Şi aici beiul Ion Ghica îşi dovedeşte calităţile de temeinic organizator.

Ion Ghica

Ion Ghica

Mărturie stau, peste timp, dincolo de anihilarea piraţilor care făceau ravagii în jurul insulei, construcţiile ridicate de el, drumurile, legislaţia coerentă, săpăturile arheologice etc. 37 de dosare voluminoase păstrate în arhivele din Samos, unde sunt consemnate faptele sale, îşi aşteaptă încă editorul. Întors în ţară, în plină vâltoare politică pentru unirea principatelor, Ion Ghica hrăneşte în taină ideea că el va fi alesul deopotrivă al muntenilor şi moldovenilor. Opţiunea românilor pentru Al. I. Cuza nu-l exclude din avanscena vieţii politice. E prim ministru al acestuia, dar colaborarea lor nu durează.

Mai mult, Ghica e în fruntea conjuraţiei care îl îndepărtează pe domnul unirii de pe tron. Partizan al principelui străin pentru ţara sa, el devine unul din autorii morali ai aducerii lui Carol de Hohenzollern în România. Îl va sluji şi pe acesta, dar un incident violent de stradă petrecut la Bucureşti în 1871 pune capăt ministeriatului său. Activitatea publică nu i se opreşte aici. În 1877, după ce pledează pentru neutralitatea României în războiul ruso-turc ce se profila ameninţător, devine director general al teatrelor noastre.

Şi din nou inginerul, economistul, profesorul îşi dă măsura valorii sale. Legea teatrelor, întemeierea Societăţii Dramatice, susţinearea materială eficientă a actorilor, deschiderea pentru repertoriul naţional îl situează pe Ion Ghica printre ctitorii Teatrului Naţional, această instituţie fundamentală de promovare a culturii autentice printre români. Incidentul cu I.L. Caragiale, tânărul dramaturg pe atunci care, în 1879, îl cheamă la duel pentru că, la cererea opiniei publice, i-a amputat din textul Nopţii furtunoase, rămâne demonstraţia confruntării unor oameni de geniu.

Opera economică şi mai ales cea literară, din care se desprinde, cuceritoare, corespondenţa cu Vasile Alecsandri, l-au transformat pentru posteritate pe Ion Ghica în scriitor clasic. Preşedinte al Academiei în mai multe rânduri, ministru al ţării la Londra, unde a fost ani de zile decan al corpului diplomatic, el rămâne una din valorile spirituale perene ale României moderne.” – Georgeta FILITTI

Cu ocazia conferinței „Ion Ghica, ctitor al teatrului românesc”, ce va fi susținută de istoricul Georgeta Filitti (duminică, 19 februarie 2017, la Sala Mică, ora 11.00), în foaier va avea loc vernisajul unei expoziții dedicate celui care a fost şi primul Președinte al Academiei Române și Directorul general al teatrelor.

Vor fi expuse publicului cu această ocazie: documente, fotografii de epocă, afișe de teatru, obiecte din arhiva muzeului și bibliotecii Teatrului Național, într-o încercare de reconstituire a directoratului lui Ion Ghica în fruntea Teatrului Național din Bucureşti (1877 – 1881). Expoziţia are rolul de a însoţi conferinţa şi poate fi vizitată cu acest prilej.

Despre GEORGETA FILITTI

Absolventă a Facultăţii de istorie a Universităţii Bucureşti (1961), doctor în istorie filosofie (Cluj, 1971) Georgeta Filitti este istoric, editor, cercetător la Institutul de istorie „N. Iorga” al Academiei Române (1961-1998). A obţinut premiul „N. Bălcescu” pentru editarea Oratoriei lui M. Kogălniceanu (1983).

A fost consilier la Fundaţia Ion Ghica (1997-2004), şef de serviciu la Biblioteca Metropolitană Bucureşti (2004-2007), cercetător la Institutul Naţional pentru Memoria Exilului Românesc (2007-2010).

Este lector la Fundaţia Calea Victoriei din 2009. A publicat cărţi, ediţii critice, peste 400 de articole.

În 2012 a fost decorată de Majestatea Sa, Regele Mihai I cu Medalia „Crucea Casei Regale a României” pentru „activitatea sa prodigioasă ca istoric al societăţii, moravurilor şi tradiţiilor intelectuale româneşti”.

16
/03
/16

 „Ariel al pianiştilor” sau „Rafael al pianului”, cum i se spunea lui Chopin, fusese în copilăria şi adolescenţa sa adulatul saloanelor aristocraţiei poloneze din Varşovia, apoi al celor din Paris. Pe ecranul existenţei sale sentimentale s-au perindat cele mai seducătoare femei ale timpului său: Maria Wodzinska, Constanţa Gladkowska, Wanda Radziwiell, prinţesa Cezartoryska, Contesa Dellina Potocka şi, în cele din urmă, George Sand. 

16
/03
/16

La început a fost mânăstirea. Se spune că numele aminteşte de „cotrocire”, adică, acoperire, adăpostire ce i-ar fi fost grabnic necesară lui Şerban Vodă Cantacuzino. De ce? Pentru că se ferea din calea duşmanului său politic Duca vodă, căruia, în plus, îi pusese şi coarne.

14
/03
/16

BUCUREŞTIUL DE TOTDEAUNA Grecii sunt prezenţi la Bucureşti încă de la atestarea documentară a oraşului (1459). Sunt întreprinzători, negustori iscusiţi, oameni ce se fac repede utili. Căderea Constantinopolului, întâmplată în 1453,  înseamnă prăbuşirea Imperiului bizantin şi în acelaşi timp un exod al grecilor. Ţările române sunt un loc predilect iar capitalele lor, Bucureşti şi Iaşi, găzduiesc un număr sporit de la an la an.

09
/03
/16

Conform propriilor declaraţii - Memorii, Humanitas, 1991 -, Mircea Eliade s-a născut în urmă cu 109 ani („M-am născut la București, la 9 martie 1907”). Există totuși o notă de subsol a editurii care spune că data reală a nașterii lui Eliade este 28 februarie/13 martie 1907 (s.v.), conform actului de naștere descoperit și publicat de Constantin Popescu-Cadem în Revista de istorie și teorie literară în 1983

06
/03
/16

Basmele au un sâmbure de adevăr? În cazul lui Pake Protopopescu se pare că da. Licenţiat în Drept de la Paris (cu o teză despre Acţiunile cauzate de frică!), acest băiat de preot bucureştean ajunge primar şi îşi ia funcţia în serios.

04
/03
/16

ACTRIȚA DE LA PAGINA 1 Marcela Rusu, născută la Galaţi în 1926, a fost o femeie frumoasă şi iubită, care a ştiut ce a vrut de la viaţă. A cunoscut fericirea şi opusul ei, iar pe scenă a avut momente de succes. A fost căsătorită de trei ori, n-a avut copii, dar şi-a îndeplinit rolul de mamă - povestea prin interviuri - crescând doi nepoţi şi nişte câini pe care i-a botezat de fiecare dată „Gâlcă”, indiferent de generaţie. 

02
/03
/16

“Eu am rimat întotdeauna cu Teatrul «L.S. Bulandra» din Bucureşti”, îi plăcea Rodicăi Tapalagă să spună adesea. A fost Zoe din “O scrisoare pierdută”, Didina Mazu din “D’ale Carnavalului”, Sophie din “Dimineaţa pierdută”, Elena Andreevna din “Unchiul Vanea”. Este actriţa care se simțea feminină, iubită, frumoasă, puternică, atunci când era pe scenă.

28
/02
/16

Oraş al bucuriei, dar şi al nestatorniciei, Bucureştiul nu are un nume de stradă mai vechi de o sută de ani – cu excepţia Podului Mogoşoaii, croit la 1690 de vodă Brâncoveanu. „Uliţa mare”, „Podul de pământ”, „Piaţa puşcăriei”, „pe lacul Bulăndroiului” au fost, până în sec. XIX, repere suficiente pentru ca lumea să circule într-o urbe căreia un francez răutăcios i-a găsit etimologia numelui: Bucureşti, boue qui reste, adică noroi care rămâne.

22
/02
/16

“Este invazia imbecililor. Televiziunea a promovat idiotul satului faţă de care spectatorul se simţea superior. Drama internetului este că l-a promovat pe idiotul satului ca purtător de adevăr” - Umberto Eco . Cu puţin timp înainte de moartea sa, scritorul şi filozoful italian a criticat reţelele de socializare, într-o discuţie publică cu jurnaliştii italieni.

21
/02
/16

Testamentele dovedesc respect pentru proprietate dar relevă şi firea omului. De aceea, se transformă în adevărate profile sociale. Am ales patru testamente ale unor bucureşteni, doar destinaţia unuia mai poate fi zărită azi în oraş. Două au fost distruse parţial de comunişti. Unul a rămas de o factură mai specială pentru că grădina lui Dumnezeu e mare.

20
/02
/16

“Nu-mi fac griji. Cartea va dăinui. Citeşti tot timpul: citeşti în tren, în autobuz. Citeşti în parc. Citeşti când te plimbi şi chiar când faci dragoste poţi să citeşti. Cu computerul este mai greu... ” - Umberto Eco. Unul dintre cei mai mari scriitori contemporani s-a stins din viaţă, în noaptea de vineri spre sâmbătă. Autorul celebrului roman "Numele trandafirului" avea 84 de ani şi suferea de cancer, conform La Repubblica.

19
/02
/16

"Nu este nicio ruşine să te naşti prost. Ruşine e să mori prost." - Marin Sorescu / Astăzi, în ziua în care îl aniversăm pe Constantin Brâncuşi, se împlinesc 80 de ani de la naşterea scriitorului Marin Sorescu, considerat unul dintre cei mai mari scriitori români contemporani

18
/02
/16

Constantin Brâncuşi şi-a petrecut o bună parte din viaţă la Paris. În 1928, Nicolae Titulescu primea, pe malul Senei, o „lecție de Brâncuși”. Genialul sculptor s-a născut într-o zi de 19 februarie (1876), la Hobiţa, în județul Gorj.