Victor Rebengiuc, Trofeul de Excelență Comedy Cluj 2014
https://www.ziarulmetropolis.ro/victor-rebengiuc-trofeul-de-excelenta-comedy-cluj-2014/

Unul dintre cei mai iubiţi şi apreciaţi actori de teatru şi film, Victor Rebengiuc va primi Premiul de Excelenţă al celei de-a VI-a ediţii a „Festivalului Internaţional de Film Comedy Cluj”. Evenimentul va fi marcat prin proiecţia specială a filmului „De ce trag clopotele, Mitică?” (regia Lucian Pintilie, 1981) programat vineri, 17 octombrie, ora 18:30 la Cinema Victoria în prezenţa maestrului Rebengiuc.

Un articol de Petre Ivan|6 octombrie 2014

Actor de o versatilitate incredibilă, multicolor și profund, teluric și subtil, cu o experiență de peste 50 de ani în teatru și film, Victor Rebengiuc este o figură marcantă în dezvoltarea culturii românești. Tipătescu, Apostol Bologa, Tănase Scatiu, Iancu Pampon, Ilie Moromete sau Niki Ardelean sunt doar câteva din seria rolurilor memorabile.

Celebrul actor a jucat pe scenele teatrelor bucureștene alături de Leopoldina Bălănuţă, Olga Tudorache şi George Constantin în proiectele experimentale ale lui Radu Penciulescu („Doi pe un balansoar”, „Tango” sau „Richard al II-lea”). Actorul de teatru Victor Rebengiuc a putut experimenta în creații solide latura tragică (“Lungul drum al zilei către noapte”), dramatică (“Un tramvai numit dorință”) și comică (“O scrisoare pierdută”). A colaborat cu nume mari ale teatrului românesc: Liviu Ciulei, Andrei Șerban sau Alexandru Dabija.

Rolul din “Pădurea Spânzuraților” i-a marcat cariera cinematografică. Respins inițial la probe de către regizorul Liviu Ciulei pentru chipul “prea angelic”, Victor Rebengiuc a convins prin empatia interioară cu personajul lui Apostol Bologa. Cronicile acelor vremuri sunt memorabile: “Unde a găsit Rebengiuc ochii ăia?”.

Cariera în cinema a avut un traseu la fel de coerent și susținut. În 1974 îl reprezenta pe Horia Baniciu, legionarul revenit în România după 1945, în “Conspirația”

Victor Rebengiuc şi Anna Szeles în Pădurea spânzuraţilor

Victor Rebengiuc şi Anna Szeles în Pădurea spânzuraţilor

lui Manole Marcus. Un exemplu perfect de versatilitate actoricească, unul dintre cele mai complexe personaje malefice ale filmului românesc construit în tonuri insinuante și nuanțe subtile.

Următorul său rol mult mai halucinant este Tănase Scatiu în filmul cu același nume semnat de Dan Pița. În anul 1981 dă viață personajului Iancu Pampon în “De ce trag clopotele, Mitică?” al lui Pintilie. Un film în care grobianismul violent atingea cote abisale. Au urmat “Faleze de nisip” (regia Dan Pița, 1984), “Pădureanca” (regia Nicolae Mărgineanu, 1987) și celebrul “Moromeții” (regia Stere Gulea, 1988).

Lista continuă cu rolurile principale din “Niki Ardelean” (Lucian Pintilie, 2003) sau “Medalia de onoare” (Călin Peter Netzer, 2012) pentru care a primit cele mai multe distincții la Torino, Salonic, dar și premiul Gopo pentru cel mai bun actor. Cel mai recent rol din pelicula “Câinele japonez” (Tudor Jurgiu, 2013), propunerea României la Premiile Oscar 2015, i-a adus cel de-al doilea Gopo din carieră.

Anul acesta, Victor Rebengiuc a fost distins de UNITER cu Premiul de Excelență pe care maestrul l-a dedicat „Generației 1956” alături de care a debutat (Amza Pellea, Gheorghe Cozorici, George Constantin, Silvia Popovici, Constantin Rauțchi).

„Festivalul Internațional de Film Comedy Cluj” prezintă proiecția specială a filmului „De ce trag clopotele, Mitică?”. Interzis timp de 10 ani în perioada comunistă, filmul lui Lucian Pintilie se bazează pe piesa „De-ale Carnavalului” a lui I.L. Caragiale și exploreză universul micii burghezii meschine, măcinată de nimicuri și aventuri sentimentale. Victor Rebengiuc apare într-o distribuție de excepție alături de Gheorghe Dinică, Mariana Mihuț, Tora Vasilescu și Ștefan Iordache.

“Festivalul Internațional de Film Comedy Cluj” este organizat de Fundația Europeană pentru Cultură Urbană.

Foto: Victor Rebengiuc – comedycluj.ro, Alex Gâlmeanu

25
/05
/16

În preajma Zilei Internaționale a Copilului, Teatrul Evreiesc de Stat prezinta un nou spectacol-lectură din seria evenimentelor „Cu cărțile deschise”, un matineu dedicat, de această dată, celor mici. Spectacolul va avea loc sâmbătă, 28 mai, de la ora 12.00, la Biblioteca Metropolitană (str. Take Ionescu, nr. 4).

25
/05
/16

„Aici, Radio România. Radio Bucureşti. Ascultaţi astăzi, în premieră, emisiunea «Ora veselă»”. Aşa suna anunţul crainicei din 17 ianuarie 1929... D’ale lui Tănase 2 şi La microfon… Birlic! sunt cele mai noi audiobook-uri apărute în Colecţia „Ora veselă” şi conţin pagini antologice din Fonoteca de Aur a Radiodifuziunii române, avându-i protagonişti pe doi maeştri ai umorului şi satirei.

24
/05
/16

Ministrul Culturii, Corina Şuteu, a anunţat, pe pagina sa de Facebook, că o va numi pe Beatrice Rancea în funcţia de manager interimar la Opera Naţională Bucureşti şi că va demara procedurile de separare ale ONB de Teatrul Naţional de Operetă şi Muzical „Ion Dacian”.

24
/05
/16

Dramaturg şi romancier, Stefan Caraman lansează sâmbătă 4 iunie, de la ora 20:00, SUPERSTAR – File de Poveste. Evenimentul va avea loc în salonul verde din incinta La Scena. În deschidere, actorii dIn Culise vor juca spectacolul POVEȘTI DESPRE TINE după volumul „92 de poveşti cu cărţi” de Ştefan Caraman.

24
/05
/16

Dintre alogenii cu care românii convieţuiesc de sute de ani, ţiganii ocupă un loc aparte. Condiţia lor socială, de severă dependenţă, nu i-a împiedicat pe unii din ei să devină răsfăţaţii societăţii. E vorba de lăutari. La toate petrecerile, de la cele domneşti la cele din duminicile pline de animaţie în cârciuma de mahala, lăutarul,  neştiutor al „boabelor” (citeşte: notelor), i-a cucerit pe români.

24
/05
/16

Proiectul Agora Culturală @ Biblioteca Ta, unul dintre cele mai ample proiecte de Digital Storytelling din România, care a înglobat peste 1200 de povești digitale, dintre care cca 500 aparținând principalelor minorități etnice reprezentate în România a ajuns la final și face bilanțul. Astăzi, 24 mai 2016, începând cu ora 11.00, cei care doresc pot participa la Conferința de închidere a proiectului.

23
/05
/16

Norman Manea, scriitorul fără copilărie, pentru care viaţa a început abrupt, cu o deportare la 5 ani în lagărele din Transnistria, împlineşte, anul acesta, 80 de ani. "La 5 nu eram nici evreu, nici sirian, nici american, eram doar un copil", evocă scriitorul român cel mai dur episod al copilăriei. Astăzi, de la ora 17.00, la TVR 1 şi de la 20.30, la TVR HD, puteţi afla povestea unuia dintre cei mai premiaţi şi traduşi scriitori români contemporani.

23
/05
/16

Într-o zi de 23 mai (1906) se stingea din viaţă Henrik Ibsen, unul dintre autorii ale căror scrieri au transformat teatrul de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Cu acest prilej, Casa de Producție TVR le propune iubitorilor de teatru spectacolul „Femeia mării”, IN MEMORIAM HENRIK IBSEN, în această seară, de la ora 20.10, pe TVR 2.

23
/05
/16

În această seară, cea dintâi montare a „Oedip”-ului enescian prezentată în Marea Britanie va avea premiera la Opera Regală Covent Garden, una dintre cele mai celebre scene muzicale ale lumii. Melomanii britanici, dar nu numai, vor avea astfel ocazia să descopere una dintre capodoperele incontestabile ale muzicii moderne într-un spectacol ce beneficiază de evoluția unor staruri internaționale de primă mărime.

23
/05
/16

Ridicat, ca mai toate oraşele lumii, pe malurile unei ape, Bucureştiul s-a bucurat de binefacerile dar şi de inundaţiile devastatoare ale Dâmboviţei. Atestat documentar la 1457, oraşul s-a extins, pornind de la Curtea Veche, haotic, fără norme urbanistice (apărute, vag, abia în sec. 19).

23
/05
/16

Astăzi, de la ora 14:30, va avea loc, la sediul TVR (în sala de proiecție de la etajul 12, turn TVR), avanpremieră  spectacolului Jocul de-a vacanța, de Mihail Sebastian, în regia Ancăi Maria Colțeanu. Premiera la TV va avea loc luni, 30 mai, de la ora 19.20, pe TVR 2, cu reluare in 6 iunie, de la ora 1.10.