VIDEO „Domestic“, de Adrian Sitaru, şi „Rocker“, de Marian Crişan, în premieră la HBO în septembrie
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-domestic-de-adrian-sitaru-si-rocker-de-marian-crisan-in-premiera-la-hbo-in-septembrie/

Lungmetrajele „Domestic”, de Adrian Sitaru, şi „Rocker”, de Marian Crişan, vor avea premiera la HBO România pe 7 septembrie, respectiv 27 septembrie.

Un articol de Laura Iancu|20 august 2013

Lungmetrajele „Domestic”, de Adrian Sitaru, şi „Rocker”, de Marian Crişan, vor avea premiera la HBO România pe 7 septembrie, respectiv 27 septembrie.

Filmul „Domestic”, de Adrian Sitaru, va fi difuzat şi pe 8, 13, 23 şi 24 septembrie. Cel mai recent film al regizorului Adrian Sitaru, comedia dulce-amăruie „Domestic”, este o poveste despre oamenii care mănâncă animalele pe care le iubesc şi animalele care iubesc oamenii necondiţionat.

Un iepure, o găină, o pisică, un câine şi un porumbel trec prin viaţa personajelor principale, influenţându-le evoluţia. Cu un imaginar minunat, dar şi dureros de real, „Domestic” este povestea copiilor, adulţilor şi animalelor care convieţuiesc sperând la o viaţă mai bună. Din distribuţia filmului fac parte Adrian Titieni, Gheorghe Ifrim, Sergiu Costache, Clara Vodă şi Ioana Flora.

„Domestic”, o coproducţie între 4 Proof Film (România) şi Unafilm (Germania), a avut premiera mondială, în noiembrie anul trecut, în competiţia Festivalului de la Mar del Plata (Argentina), şi a mai fost selecţionat, în ianuarie, la Festivalul de Film Slamdance, organizat exclusiv de cineaşti şi concentrat asupra cinema-ului independent.

„Domestic” este cel de-al treilea lungmetraj al lui Adrian Sitaru, după „Pescuit sportiv” şi „Din dragoste cu cele mai bune intenţii”, ambele premiate în numeroase festivaluri de prestigiu.

Rockerii lui Marian Crişan

De cealaltă parte, „Rocker”, de Marian Crişan, spune povestea lui Victor, un rocker în vârstă de 45 de ani, a cărui dragoste pentru fiul său, Florin, depăşeşte limitele a ceea ce e social şi moral acceptat. Viaţa de zi cu zi a tatălui orbitează în jurul fiului său, dependent de droguri. Disperat şi gata de a depăşi orice obstacol pentru a-i asigura fericirea, Victor ajunge să fure şi să se umilească. Pe lângă legătura de sânge, ceea ce îi uneşte şi mai mult pe cei doi este muzica rock.

Din distribuţie fac parte actorii Dan Chiorean, Alin State, Ionuţ Nicolae, Ofelia Popii, Crina Semciuc şi mulţi alţii aflaţi la prima apariţie cinematografică, notează Mediafax.

„Rocker” este cel de-al doilea lungmetraj al lui Marian Crişan, un nou succes internaţional alături de filmul de debut, „Morgen” (2010), premiat în importante festivaluri de film precum cele de la Locarno, Salonic, Reykjavik. Totodată, scurtmetrajul „Megatron”, de Marian Crişan, a fost premiat cu Palme d’Or la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes 2008.

Foto: Domestic / Cos Aelenei

02
/06
/21

BIDFF - Bucharest International Dance Film Festival, unica manifestare cinematografică din România dedicată filmelor de dans, deschide sesiunea de înscrieri pentru secțiunile competiționale de scurtmetraje ale celei de-a șaptea ediții, care va avea loc între 1-5 septembrie, la București. Datele limită la care se pot trimite aplicațiile sunt 25 iunie (normal) și 16 iulie (târziu).

02
/06
/21

Cea de-a XVII-a ediție a Bucharest International Film Festival, care va avea loc între 3 - 12 septembrie 2021, pe lângă continuarea tradiției de a arăta publicului cinefil, în premieră în România, unele dintre cele mai așteptate filme recente din întreaga lume, aduce și o serie de evenimente speciale pentru iubitorii de film. Una dintre aceste secțiuni în premieră este cea istorică, dedicată celebrării a 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai I al României, și este organizată cu sprijinul Casei Regale Române. Documentarul istoric "Războiul Regelui" deschide programul aniversar.

01
/06
/21

Noul episod dedicat istoriei documentarului românesc de Cineclubul One World Romania aduce prim-plan trei personalități literare - Nina Cassian, Radu Cosașu și Geo Bogza. Până la 25 iunie pot fi văzute online, gratuit, cinci documentare de scurtmetraj din anii `60 la care şi-au adus contribuţia cei trei cunoscuţi scriitori.

01
/06
/21

Documentarul, care a avut premiera mondială anul trecut în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Berlin, unde a fost selectat în secțiunea competițională Forum, va fi distribuit de microMULTILATERAL cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei. Lansarea documentarului „Ieșirea trenurilor din gară” va marca cei 80 de ani de la Pogromul de la Iași, unul dintre cele mai violente masacre din istoria evreilor din România.

01
/06
/21

Așteptarea cinefililor s-a încheiat: se redeschid cinematografele! Pe 1 Iunie, de Ziua Copilului, prichindeii pot urmări pe marile ecrane, în avanpremieră, noile aventuri ale nătăflețului “Peter, iepuraşul fugit de-acasă”, iar din 11 iunie 2021, filmul va rula pe marile ecrane din toată țara. Oare ce pozne mai isprăvește Peter și prin ce peripeții trece alături de prietenii lui? Aflăm curând, la cinema – prilej de distracție pentru întreaga familie!

26
/05
/21

CRONICĂ DE FILM Sunt greu de ghicit mizele din spatele noului film ca regizor al lui Horaţiu Mălăele, „Luca” (2020), realizat după un scenariu de Adrian Lustig. Adevărul e că lungmetrajul pare un amestec între unele din obsesiile lui Mălăele şi unele din obsesiile lui Lustig, cei doi colaborând şi la „Nunta mută” (2008) şi „Funeralii fericite” (2013).

24
/05
/21

CRONICĂ DE FILM Dacă e ceva ce diferenţiază cu adevărat „Undine” (2020), noul titlu al cunoscutului regizor Christian Petzold, de alte filme din categoria sa, adică opere europene de autor cu priză în festivaluri şi gale de premiere, este prezenţa mai multor trimiteri la romantismul german. Cam toate cronicile au remarcat de altfel aspectul de basm modern.

24
/05
/21

Cinematografia spaniolă va fi celebrată la cea de-a 20-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (23 iulie – 1 august 2021) printr-un program amplu, Focus Spania, care va include proiecții și evenimente speciale, întâlniri cu cineaști, masterclass-uri, inițiative de industrie și expoziții.

24
/05
/21

Începând cu ultimul weekend al lunii mai, Arhiva Activă lansează un program de recuperare și de promovare critică a cinematografiei românești, în parteneriat cu Arhiva Națională de Filme și cu Cinemateca Română.

20
/05
/21

Filmul „Câmp de maci” (r. Eugen Jebeleanu) a câștigat atât Premiul pentru cel mai bun film în secțiunea Fest Focus a Festivalului Internațional de Film din Belgrad, cât și Premiul pentru cel mai bun film queer (oferit de festivalul Merlinka). De asemenea, și juriul Festivalului D’A Film Barcelona din Spania a recompensat filmul cu cel mai important premiu din secțiunea Talents.

19
/05
/21

Independența Film lansează pe 21 mai în cinematografele deschise din țară „Undine”, o poveste de dragoste modernă inspirată din basme și semnată de Christian Petzold, regizorul german cunoscut publicului din România pentru „Transit” (2018). Paula Beer, protagonista filmului, a câștigat premiului pentru Cea mai bună actriță la Premiile Academiei Europene de Film și la Berlinale 2020 pentru acest rol. Filmul a fost recompensat și cu Premiul FIPRESCI la același festival.

18
/05
/21

Serialul de televiziune cu Matthias Schoenaerts în rolul principal, una dintre cele mai spectaculoase producții cinematografice europene, a început filmările în România Serialul este o producție CANAL+ și Sky Studios realizat de Cattleya (Italia), Atlantique Productions (Franța), în colaborare Odeon Fiction, StudioCanal și Frame Film (România).

17
/05
/21

CRONICĂ DE FILM Cu „Femeia de la fereastră” (2021), proaspăt lansat pe Netflix, regizorul Joe Wright propune un film de suspans care se inspiră din „Rear Window” (1954) al lui Alfred Hitchcock. Însă nu trece de nivelul de pastişă.