VIDEO „Domestic”, disponibil și pentru spectatorii din afara țării, pe Webkino.ro
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-domestic-disponibil-si-pentru-spectatorii-din-afara-tarii-pe-webkino-ro/

În premieră, filmul „Domestic”, în regia lui Adrian Sitaru, poate fi văzut de spectatorii din ţară, dar şi de cei din afara graniţelor pe platforma webkino.ro.

Un articol de Andrada Văsii|27 martie 2013

În premieră, filmul „Domestic”, în regia lui Adrian Sitaru, poate fi văzut de spectatorii din țară, dar și de cei din afara granițelor.

Pentru prima dată, românii stabiliți în alte state pot viziona un film românesc în FullHD, simultan cu lansarea în cinematografele din România, pe www.webkino.ro. Momentul marchează și prima utilizare a noii platforme Vimeo on Demand pentru distribuirea în sistem VoD a unui film, în același timp cu premiera în cinema.

Al treilea lungmetraj al lui Adrian Sitaru după „Pescuit sportiv” (2008) şi „Din dragoste cu cele mai bune intenţii” (2011), „Domestic” este o comedie despre „oameni care mănâncă animalele pe care le iubesc şi animalele care iubesc oamenii necondiţionat”. Protagoniști sunt câțiva vecini de bloc și câțiva simpatici locatari necuvântători: un iepure, o găină, o pisică, un câine şi un porumbel.

Din distribuție fac parte Adrian Titieni și fiica sa, Ariadna Titieni (12 ani), Gheorghe Ifrim, Clara Vodă, Ioana Flora, Sergiu Costache și Dan Hurduc (9 ani).

Programul proiecțiilor

Comedia „Domestic”, în regia lui Adrian Sitaru, a avut premiera de gală pe 21 martie , la CinemaPro din București, în prezența a peste 550 de invitați. Echipa „Domestic” s-a întâlnit în weekend-ul trecut și cu spectatorii din Cluj, Timișoara, Oradea, în proiecții de gală.

În prima săptămână, la București, filmul poate fi vizionat la Hollywood Multiplex, Movieplex Plaza, Grand Cinema Digiplex Băneasa, Cinema City AFI Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, The Light Cinema, Cinema Studio, Cinema Patria Caffe 3D, Cinema Europa, Cinema Scala și Noul Cinematograf al Regizorului Român (NCRR).

În țară, rulează la Cluj (Cinema City și Cinema Florin Piersic), Oradea (Cinema Cortina Digiplex), Arad (Cinema City Atrium), Ploiești (Cinema City, Cinema Premiera), Craiova (Cinema Patria), Sibiu (Studio Astra Film, 30 martie, ora 19:00), Târgu-Mureș (Cinema Arta), Târgu-Jiu (Cinema Sergiu Nicolaescu), Călărași (Cinema Orizont). La Timișoara, mai poate fi văzut la Aula Bibliotecii Central Universitare (BCUT), pe 28 martie (ora 19.00).

Info:

Costul unui „bilet” electronic, cu toate taxele incluse, este de 5 dolari. Plata poate fi efectuată cu cardul sau prin serviciul PayPal. Sistemul este disponibil și pe telefon mobil și tabletă, dacă posesorii au instalată aplicația Vimeo. Înainte de plată, sistemul Vimeo le va cere utilizatorilor să-și creeze gratuit un cont, cu o adresă de email și o parolă proprie sistemului. „Domestic” are subtitrare în limba engleză.

Filmul este restricționat pentru publicul din România până pe data de 23 iulie 2013.

Webkino.ro s-a lansat în aprilie 2011 și permite vizionarea filmelor româneşti în sistem pay-per-view, prin video-streaming, la o calitate HD excelentă. Proiectul este realizat de compania de marketing şi vânzări online Thinkdigital.

 

Foto credit: Cos Aelenei

28
/12
/15

Topul celor mai bune filme ale anului este împărţit în două. Un clasament include 10 lungmetraje relevante lansate în cinematografe şi prezentate în premieră în România în 2015. Iar celălalt conţine alte 10 titluri îndrăzneţe proiectate exclusiv în festivaluri din ţară.

23
/12
/15

Revista Forbes a publicat obișnuitul său top 10 al celor mai rentabile vedete de la Hollywood, care în 2015 conține pe primele cinci poziții numele a patru actrițe. Mai slab plătite decât colegii lor bărbați, actrițele se dovedesc mai rentabile pentru producătorii de film.

23
/12
/15

Un episod din serialul de desene animate rusesc "Mașa și Mișka", de mare succes în toată lumea, care povestește aventurile unei fetițe și ale unui urs, a depășit un miliard de vizionări pe YouTube. În episodul numit "Mașa-Kașa", fetița descurcăreață pregătește cașă (cereale fierte în apă sau lapte, foarte populare la micul dejun), pe care le-o oferă tuturor animalelor din pădure.

23
/12
/15

INTERVIU „Îmi plac cel mai mult genurile amestecate – dramediile”, spune actriţa Mihaela Sîrbu, cunoscută pentru roluri din filme-reper recente ale Noului Cinema Românesc, precum „Aferim!”, „Toată lumea din familia noastră” şi „Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism”. Un interviu special despre actoria de film.

22
/12
/15

Actorul Andi Vasluianu interpretează rolul principal în cel mai recent proiect cinematografic al Iuliei Rugină, "Breaking News", alături de o adolescentă în vârstă de 15 ani, Voica Oltean, iar filmările pentru acest lungmetraj se vor încheia la sfârşitul lunii februarie.

21
/12
/15

Șase filme propuse anul acesta la Oscarul pentru Cel mai bun film străin vor fi proiectate între 8 și 10 ianuarie 2016 la Cinema Union din București. Weekend-ul de Oscar include două dintre peliculele care au fost anunțate de curând pe lista scurtă la premiul Oscar și au șanse la o nominalizare: Mustang (Franța) și Le tout nouveau testament (Belgia). Celelalte filme din program: Aferim!, The Assassin, Rams și Arabian Nights.

21
/12
/15

Anul 2015 a fost unul destul de bun pentru cinematografia română, după un dezastruos 2014: peste 20 de lungmetraje de ficţiune şi documentare, dintre care multe debuturi, lansate în cinematografe sau exclusiv la HBO, prezenţe în festivaluri importante şi câteva premii.

21
/12
/15

Actrița Stela Popescu s-a născut la 21 decembrie 1935, la Slobozia-Hodorogea, Orhei, Basarabia. După peste 55 de ani de carieră, dedicaţi teatrului şi filmului românesc, Teatrul de Comedie a realizat o expoziție de fotografie care rememorează unele dintre cele mai frumoase roluri ale ei pe scena acestui teatru.

17
/12
/15

Cultura română rămâne mai săracă la finalul acestui an, după ce regizoarea și scenarista Malvina Urșianu, actorii Eusebiu Ștefănescu şi George Motoi, compozitorul Marcel Dragomir, traducătoarea Antoaneta Ralian sau scriitorul și dramaturgul Valentin Nicolau ne-au părăsit în 2015.