Visul unei nopţi de vară deschide NETA 2015
https://www.ziarulmetropolis.ro/visul-unei-nopti-de-vara-deschide-neta-2015/

Mâine, 28 august 2015, pe scena Sălii Studio a Teatrului Naţional „I. L. Caragiale” din Bucureşti va avea loc deschiderea Festivalului Internaţional de Teatru NETA 2015, cu una din cele mai novatoare montări shakespeariene, „Visul unei nopţi de vară”, prezentat de Teatrul de Stat de Muzică şi Dramă „Vaso Abashidze” din Tbilisi.

Un articol de Petre Ivan|27 august 2015

NETA 2015 – 8 zile de festival, 13 spectacole (premiate şi multi-premiate naţional şi internaţional) din 10 ţări balcanice şi nu numai, într-o întâlnire culturală de amploare, sub un unic acoperiş, vor aduce suflul teatrului european la Bucureşti, sub genericul „Teatrul, erou al timpului prezent”.

Spectacole, premiere absolute, dezbateri, mese rotunde cu criticii şi artiştii, întâlniri, interviuri, filmări, vor avea loc în noile spaţii, complet refăcute ale acestui teatru, renumit pentru tradiţia lui culturală.

Actuala ediţie a Festivalul NETA, de o amploare fără precedent, este organizată în principal de Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti, co-organizatori fiind NETA (New European Theatre Action) – prin programul Europa Creativă şi UNITER.

Evenimentul este finanţat de Guvernul României prin Ministerul Culturii, beneficiază de parteneriatul Centrului Cultural al Muncipiului Bucureşti-ARCUB şi de sprijinul Institutului Cultural Român.

„Visul unei nopţi de vară” - Teatrul de Stat de Muzică şi Dramă „Vaso Abashidze” din Tbilisi.

„Visul unei nopţi de vară” – Teatrul de Stat de Muzică şi Dramă „Vaso Abashidze” din Tbilisi.

În deschiderea festivalului,  mâine, după momentul inaugural, începând de la ora 18.30 se va prezenta „Visul unei nopţi de vară”, spectacol încununat la premiile  „Duruji” 2013 cu marele premiu al Georgiei, precum şi cu alte trei premii, pentru cea mai bună : regie – David Doiashvili, interpretare feminină – Ana Aleksishvili (în Helena) şi interpretare masculină: Archil Sologashvili (Philostrat şi Puck).

Artist de frunte al Georgiei, distins cu Medalia de onoare, în 2003 şi cu Ordinul Sfânt în 2013, de numele lui David Doiashvili se leagă şi revigorarea activităţii teatrului pe care-l conduce de un deceniu, confirmată şi prin numeroase participări la festivaluri naţionale şi internaţionale, premii personale şi premii ale spectacolelor Teatrului  „Vaso Abashidze” din Tbilisi.

Începând de vineri seară, sunteţi aşteptaţi să vedeţi o reuniune la vârf a celor mai incitante producţii selectate de un juriu internaţional de prestigiu. Festivalul Internaţional de Teatru NETA 2015 se desfăşoară în perioada 28 august – 4 septembrie, pe scenele Teatrului Naţional din Bucureşti.

Foto: Festivalului Internaţional de Teatru NETA 2015, Visul unei nopţi de vară – tnb.ro

12
/01
/16

Ansamblul Imago Mundi va susține miercuri, de la ora 15,00, un scurt recital la Aeroportul Internațional "Henri Coandă" București (Terminalul Plecări), înaintea decolării spre New York, unde formația va concerta cu ocazia Zilei Culturii Naționale.

11
/01
/16

„România în 7 gesturi”, cea mai recentă carte de Radu Paraschivescu (Editura Humanitas, 2015), este o culegere necesară, care reușește să pună un diagnostic exact, deci sever, stării de fapt a națiunii în trecerea de la vechiul regim la debandada care s-a prelungit până astăzi.

11
/01
/16

Ca o continuare a atmosferei de sărbătoare imprimate de concertul de Anul Nou de la Viena - devenit o tradiție și un reper muzical european, eveniment ce se derulează începând din 1939, pe 1 ianuarie, în celebra sală de concerte Musikverein - Orchestra Națională Radio vă invită la primul ei concert din 2016 : Seară vieneză la Sala Radio. 

11
/01
/16

Dacă este luni, este teatru tv. Casa de Producție TVR vă invită să păstrați un moment de aducere aminte pentru scriitorul si dramaturgul Valentin Nicolau,i fostul şef al Televiziunii Române, plecat dintre noi în urmă cu un an, pe 13 ianuarie 2015. TVR 2 difuzează în această seară, de la ora 20.10, spectacolul „Aplauze pentru Lena”, de Valentin Nicolau.

11
/01
/16

“Al nostru, Eminescu…”, un spectacol actual, viu, un spectacol din care nu lipsesc accentele de umor fin, aerul spontan şi…muzica bine temperată, va fi pus în scenă, sâmbătă, 16 ianuarie, de la ora 12:00, la Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti de la porţile Bucureştiului, în Sala Scoarţelor.

11
/01
/16

Legendarul muzician britanic David Bowie a murit, duminică, la vârsta de 69 de ani. Cântăreţul ale cărui albume s-au vândut în peste 140 de milioane de copii pe plan mondial, suferea de cancer. Ultimul videoclip lansat de Bowie, pe 7 ianuarie, a fost "Lazarus", o piesă de pe albumul "Blackstar", în care Bowie apare pe un pat de spital şi cu ochii bandajaţi.

11
/01
/16

În epoca vitezei şi a sintezei, când valorile se fac, se desfac şi se refac aproape în fiecare zi, cărţile formatoare rămân aceleaşi. Care sunt  cele mai importante cărţi pe care trebuie să le citeşti într-o viaţă, conform „Canonului occidental” al lui Harold Bloom.

11
/01
/16

Dacă marele câștigător al acestei ediţii a Globurilor de Aur a fost filmul "The Revenant", premiat la trei categorii, Leonardo DiCaprio, Matt Damon, Brie Larson si Jennifer Lawrence si-au adjudecat mai râvnite premii ale cinematografiei mondiale după Oscaruri, în cadrul ceremoniei desfășurate, duminică seara, la Los Angeles.

11
/01
/16

Un documentar al regizorului american Spike Lee despre Michael Jackson va fi pus în vânzare la 26 februarie, simultan cu reeditarea albumului 'Off the Wall', potrivit unui comunicat publicat pe site-ul regretatului artist care a murit în 2009.

08
/01
/16

Filmul "Orizont" este cel de-al treilea lungmetraj regizat de Marian Crişan. Prezentat, în premieră mondială, la finalul anului trecut la Tallinn Black Nights Film Festival, "thriller-ul 100% românesc", inspirat din "Moara cu noroc" a lui Ioan Slavici, va avea premiera în România pe 12 februarie.

08
/01
/16

Cea mai iubită sportivă a României şi numărul 2 mondial la tenis vine la Garantat 100%. Schimbul de idei Simona Halep – Cătălin Ştefănescu, de pe terenul Garantat 100%, poate fi urmărit duminică, 10 ianuarie, de la ora 21.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+.

08
/01
/16

Atunci când era îndrăgostită, lui Edith Piaf i se părea că aceea e prima şi ultima ei iubire, cea care se întâmplă o singură dată. A declarat că a iubit un singur om, pe Marcel Cerdan, dar toată viața l-a așteptat pe Théo Sarapo. În rest, povestea ei a pendulat între triumfuri, căderi, alcool, morfină și spiritism.