Vlad Ivanov: „Nu pot lăsa pe nimeni să-mi calce munca în picioare”
https://www.ziarulmetropolis.ro/vlad-ivanov-nu-pot-lasa-pe-nimeni-sa-mi-calce-munca-in-picioare/

Actorul Vlad Ivanov a vorbit despre marile întâlniri, despre paşaportul său în lumea filmului (rolul din ,,4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”) şi despre conştiinţa propriei valori, la emisiunea ,,Nocturne”.

Un articol de Ziarul Metropolis|15 aprilie 2014

Vlad Ivanov a fost invitat ieri noapte la emisiunea „Nocturne“, pe TVR 1. Mai jos sunt câteva dintre răspunsurile pe care i le-a dat realizatoarei Marina Constantinescu:

● „Cannes-ul e unic. În ce mă priveşte, a fost începutul foarte frumos al unei cariere în film. Echipa de la «4, 3, 2» o să-mi rămână în suflet pentru totdeauna. Ceva s-a întâmplat acolo cu oamenii ăia. N-am văzut până atunci niciodată ca, într-o echipă de filmare, să meargă un mașinist sau un electrician cu cablurile în mână, în vârful picioarelor, ca să nu deranjeze actorii în timpul filmării. Și Cristian (n.red. – Mungiu) a știut cum să-i facă să înţeleagă că-i un film cu o stare specială; și vorbesc despre secvența avortului, care chiar era o secvență specială și aveam nevoie de foarte multă concentrare.”

● „Multă lume m-a întrebat: «Când ați făcut filmul, v-ați gândit că o să luați un premiu?» Cred că nici un actor din lumea asta nu se gândește la premii, în timp ce filmează. Sigur că simți că ești undeva unde se întâmplă ceva; simți o energie bună, că filmul se duce înspre ceva, că se adună ca-n tehnica bulgărelui de zăpadă, că se face mai mare și mai mare. Asta poți să simți; dar niciodată nu te poți aștepta la premii.”

● „În seara decernării premiilor, aveam la Teatrul Național spectacolul «Jocul ielelor». Am plecat într-o pauză de spectacol în cabina mașiniștilor și am trăit atunci cu emoție clipa în care filmul a primit premiul cel mare, Palme d’Or. (Doar Cristian era în sală. Ca actor, doar dacă iei premiu te cheamă înapoi. Dacă filmul ia premiu, atunci rămân producătorul și regizorul.) M-am dus în cabină și am strigat «Filmul a luat Palme d’Or!».

M-am dus și mi-am terminat scena, s-a terminat spectacolul, iar doamna Ilinca Tomoroveanu, care era în spectacol, a oprit aplauzele și a spus: «În seara aceasta vreau să fiți părtașii unei mari bucurii pentru filmul românesc. Trebuie să știți că filmul 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile a luat Palme d’Or. E un film în care este și Vlad Ivanov, aici de față.» Sala a început să aplaude și eu m-am simțit foarte rușinat pentru că ei mă aplaudau pe mine, dar colegii mei erau din spectacolul de teatru. Am mulțumit și am zis că e momentul să-i aplaude și pe colegii mei.”

● „Doi ani după aceea am tot umblat cu filmul prin festivaluri. Fiecare român pe care l-am întâlnit și care stătea în străinătate a luat acest premiu ca pe o izbândă personală. Toată lumea spunea «Sunt mândru că sunt român! Nici nu-ți închipui ce bucurie mi-ați făcut că ați luat acest premiu.»”

● „După ce am plecat de la Teatrul Național, am tras puțin linie și m-am întrebat câte spectacole mi-au făcut plăcere. Și am aflat eu însumi că au fost foarte puține. În rest, au fost spectacole în care am fost pus să joc, pentru că acesta este sistemul; nu este un sistem care să susțină valoarea autentică.

Nu trebuie să ajungi la 90 de ani ca să fii un actor bun. Poți să fii un actor bun de pe băncile școlii. Cum spunea regretatul Dem Rădulescu: «Dragă, la mine studentul vine privighetoare; eu nu fac decât să-i aranjez penele». Adică vine cu talent. Tocmai de acest talent trebuie să aibă grijă cei din jur.

vlad ivanov

Vlad Ivanov: ,,Când dai din tot sufletul, nu te-aștepți să primești”

● ,, Eu am avut o mare șansă cu spectacolul «Ivanov», la Bulandra. Andrei Șerban m-a întâlnit la New York, la festivalul de film păstorit pe vremea aceea de Corina Șuteu, și mi-a spus «Noi trebuie să lucrăm împreună. Când ai putea?» I-am zis «Acum». […] Am lucrat așa cum îmi place mie, într-un stil occidental. Într-o lună și jumătate am pus în scenă un spectacol de patru acte, foarte greu. Deci, se poate; atunci când cineva vrea și știe să creeze o trupă de actori.”

● „Gestul ăsta (n.red. – de a refuza o nominalizare la premiile UNITER pentru rol secundar) a fost foarte motivat. Când ai conștiința propriei valori și știi că ai muncit să ajungi într-un anume punct, și cineva vine și-ți spune că nu-i așa când tu știi bine că-i așa… e ca și cum i-ai spune unui arhitect care a făcut un zgârie-nori: «Păi da, e frumos blocul ăsta cu 10 etaje.» Și el spune: «Nu, e un zgârie-nori!”» «Ba nu, e cu 10 etaje!» Nu e normal. Valoarea trebuie recunoscută.”

● „Pe vreme când Dinu Săraru era director la Teatrul Național, s-a dat încă un examen pentru actorii care erau în teatru, actorii tineri. Normal că am dat și eu examen. La sfârșitul examenului, în sală, era Radu Beligan; și mi-a spus «Dragă Vlad, tu, dacă o să fii un om serios – și știu că ești serios -, o să ajungi un actor mare.» Eu, până la acel moment, și după aceea bineînțeles, am fost foarte serios cu mine însumi.

Munca ce m-a adus până aici a fost enormă. Şi nu pot lăsa pe nimeni s-o calce în picioare – nu din orgoliu, ci pur şi simplu din respect de sine – pentru că eu ştiu c-am dus-o senin şi cu fruntea sus.

● ,,Nu înțeleg niciodată de ce unii actori spun «Aa, e greu, n-o s-o pot face. Meseria asta este foarte grea.» E foarte grea, dar, dacă o faci cu seninătate, cu bucurie și cu multă pasiune, oricât de greu ar fi, totul se risipește.”

● „Radu (n.red – Mihăileanu) m-a chemat. A fost extrem de încântat la casting (n.red. – pentru filmul «Concertul»), râdea cu gura până la urechi de ce puteam să fac. Mi-a spus: «Vlad, e OK, ca actorie e foarte bine. Numai că o să-ți cer să faci un lucru pe care nu cred că l-ai făcut până acum. Tu cânți la vreun instrument muzical?» «Nu, din păcate nu…» «Atunci va trebui să înveți să cânți la violoncel; și nu orice, ci o bucățică din Preludiul nr. 1 de Bach.» Am rămas mască…

Am avut un profesor foarte tânăr de violoncel și am învățat să cânt. A fost foarte greu… aveam degetele rănite de la corzi. Din clipa aceea, apreciez și mai mult muzicienii, pentru că îmi dau seama câtă muncă este în spate.”

● „Țin minte că în anul întâi eram în plină glorie, cu trupa de pantomimă făcută de Dan Puric. Jucam la Teatrul Național, aveam foarte mare succes. În anul doi de facultate am avut premiera. Normal, am invitat-o pe doamna Sanda Manu, iar dumneai a făcut un gest care m-a tușat enorm de tare.

A doua zi am venit la facultate, normal, la orele de curs și am primit un telefon de la secretară, care mi-a spus: «Domnul Ivanov, vă rog să veniți la secretariat imediat.» Imediat te gândești ce-ai făcut, ce s-a întâmplat… «Vă rog să mergeți în camera alăturată, cineva v-a trimis un pachet.»

Era așa, de science-fiction, nimeni nu trimitea pachete la facultate. Intru, desfac pachetul și găsesc un melon. Și, înăuntru, un bilet, în care doamna Sanda Manu îmi spunea: «Am fost aseară la spectacol, ești absolut minunat, îți dăruiesc acest obiect cadou – melonul tatălui meu, actorul Ion Manu, pe care acum știu sigur că îl vei folosi cu talentul tău.» Mi-au dat lacrimile de emoție. […]Toate lucrurile bune se nasc din întâlniri frumoase. Eu am avut bucuria să am una dintre marile întâlniri cu doamna Sanda Manu, cu profesoara mea.”

● „Toți oamenii ăștia (n.red. – actorii de film foarte cunoscuți) se poartă atât de normal! E o bucurie să-i vezi, să stai de vorbă cu ei. Ultima mare întâlnire am avut-o la Praga, când am filmat Snowpiercer, acum un an și jumătate. Ieșind din trailerul de machiaj, l-am întâlnit pe Ed Harris, care stătea în afara rulotei și fuma; mi-a spus «Hello, Vlad! How are you?”» Eu am rămas… mască.

El a văzut reacția mea și mi-a zis: «Aaa, stai puțin. Te miri de unde te cunosc. Mi-a arătat regizorul Joon-ho Bong câteva secvențe pe care le-a filmat. În multe dintre ele erai tu și l-am întrebat cine e actorul ăsta. Și mi-a spus că te cheamă Vlad Ivanov. Aa, iartă-mă, am uitat să mă prezint: sunt Ed Harris.»”

● „Când dai din tot sufletul, nu te-aștepți să primești. Nu putem să facem socoteli cu sufletul nostru și cu sentimentele noastre. Cred că așa ar trebui să fie lumea – bucuroasă să dea. Dacă primim înapoi, ăla e un bonus.”

● „Mulți îmi spun că această bonomie contrastează foarte tare cu personajele negative pe care le joc. Foarte multă lume îmi spune: «Da’ cum de poți să fii atât de rău, când – uite – stau de vorbă cu tine și nu ai nimic din personajul ăla negativ!» Le spun doar că sunt actor. Cum zicea Dem Rădulescu: «Dragă, să nu ne pierdem buletinul.» Dacă ajungi să te crezi Otello, îți trebuie o Desdemonă la fiecare spectacol, că o strângi de gât de fiecare dată.”

Citiţi şi: Vlad Ivanov: „Actor mare nu te face publicul, te face breasla“

Foto cu Vlad Ivanov – TVR

19
/12
/22

Filmul de acțiune „Vulturul de Fier II/ Iron Eagle II”, regizat de Sidney J. Furie, va fi difuzat de Warner TV în prima lună a anului viitor. Lungmetrajul va putea fi urmărit la Warner TV pe 27 ianuarie, de la ora 21:00.

19
/12
/22

Bucurie, linişte în suflet, pace, colinde, daruri şi oameni dragi. Mai presus de toate, oameni dragi. Astfel ne dorim cu toţii să întâmpinăm Naşterea Domnului. Cel mai frumos Crăciun e întotdeauna petrecut împreună, în atmosfera caldă de acasă. De acest Crăciun, TVR 1 ne arată că şi cei mai Izolaţi în România au Oameni alături în zi de sărbătoare; că putem fi „diferiţi şi totuşi asumaţi întru Hristos" – ortodocşi şi catolici, în Bucuria credinţei; că generaţii diferite de artişti trăiesc, O dată-n viaţă, emoţia unor întâlniri inedite.

14
/12
/22

O carte fundamentală de teorie a filmului, "Ce este cinematograful?", de André Bazin, a apărut în sfârşit integral în limba română, într-un parteneriat între editurile Polirom şi UNATC Press şi sub coordonarea criticului şi profesorului Andrei Gorzo. O lectură obligatorie.

29
/11
/22

Cinematografia română se pregăteşte să celebreze în 2023 o sută de ani de la naşterea lui Ion Popescu Gopo, printr-o serie de retrospective cu filmele celebrului cineast, prin expoziţii cu desenele şi afişele operelor sale şi prin lansări de carte.

28
/11
/22

CRONICĂ DE FILM Sunt mari cineaşti la ale căror filme te uiţi pentru a vedea cu ce vin nou şi cum se reinventează (sau dacă reuşesc asta). Şi sunt mari cineaşti care nu mai au nimic de demonstrat şi pe ale căror noi filme le cauţi pentru a regăsi un stil şi un univers artistic care îţi sunt familiare şi în care ştii că te vei simţi confortabil.

15
/11
/22

Ambasada Republicii Cuba în România și Institutul Cervantes din București organizează „Zilele culturii cubaneze la București”, în perioada 21-25 noiembrie.

09
/11
/22

CRONICĂ DE FILM Cineastul suedez Ruben Östlund a râs dintotdeauna de ridicolul şi prostia oamenilor, pornind de la compatrioţii săi şi mai ales de la cei din clasele de sus. În “Triangle of Sadness” (2022), filmul care i-a adus în acest an un al doilea Palme d`Or la Cannes, satira e împinsă la extrem.