Trofeele Gaudeamus 2014 pentru edituri au fost câştigate de Humanitas (locul I), Rao (locul al II-lea) şi Polirom (locul al III-lea), iar cea mai râvnită carte a târgului, decisă prin votul publicului, a fost volumul autobiografic „Pas cu Pas”, de Klaus Iohannis, apărut la Curtea Veche.
Un articol de Petre Ivan|24 noiembrie 2014
Numărul vizitatorilor în cele cinci zile ale Târgului Internaţional Gaudeamus, desfăşurat în perioada 19 – 23 noiembrie, la Romexpo în Bucureşti, a fost de aproximativ 117.000, faţă de 115.000 la ediţia din 2013, stabilindu-se astfel un nou record în istoria evenimentului, informează organizatorii.
Un alt record a fost stabilit prin numărul de evenimente la care publicul a participat – 750.
Programul invitatului de onoare – Federaţia Rusă – a cuprins peste 30 de evenimente organizate în incinta târgului şi în alte spaţii din Bucureşti, prezentând 17 scriitori, critici literari, editori, jurnalişti şi muzicieni din Rusia.
Numeroase personalităţi ale vieţii publice din România au trecut pragul târgului şi în acest an. Klaus Iohannis, preşedintele ales al României, a fost prezent la târg de două ori – prima dată, pe 19 noiembrie, la lansarea volumului autobiografic „Pas cu Pas”, iar a doua oară, pe 21 noiembrie, în calitate de invitat special la lansarea volumului „Tranziţia. Primii 25 de ani”, semnat de Alina Mungiu-Pippidi şi Vartan Arachelian şi apărut la editura Polirom.
Târgul de carte s-a încheiat oficial duminică, odată cu decernarea premiilor Gaudeamus – ediţia XXI.
Foto: Gaudeamus 2014 – gaudeamus.ro