Ziua Internațională a Dansului la Teatrul Odeon
https://www.ziarulmetropolis.ro/ziua-internationala-a-dansului-la-teatrul-odeon/

Tradiţia dansului la Odeon a început în anii ’90, când teatrul a găzduit Centrul de Expresie Artistică, o alternativă la spectacolele de teatru.

Un articol de Liliana Matei|27 aprilie 2021

Odată cu Stagiunea 2001-2002, când coregraful și dansatorul Răzvan Mazilu a inițiat programul „Dans la Odeon”, arta dansului profesionist din România și din străinătate a fost adusă în atenția publicului prin producții proprii, gale extraordinare, dans contemporan, neoclasic sau teatru-dans.

„Cu săli întotdeauna pline, Odeonul a deschis larg ușile către marele public, contribuind decisiv la dezvoltarea artei dansului în România”, susține Răzvan Mazilu.

În acest an, pentru al doilea an la rând, Ziua Internațională a Dansului, 29 aprilie, găsește teatrele închise. Odeonul însă își dorește să continue tradiția dansului și oferă publicului o întâlnire cu coregraful și dansatorul Răzvan Mazilu, care va fi invitatul actriței Rodica Mandache, într-un nou episod al emisiunii „Dialoguri teatrale @Odeon”, difuzat joi, 29 aprilie, la ora 11.00.

În completarea emisiunii transmise live pe pagina de Facebook a Teatrului Odeon și a partenerului Radio România Cultural, cât și pe canalul propriu de YouTube, Teatrul Odeon se va alătura evenimentului online mondial, preluând un material video creat de Institutul Internațional de Teatru, ITI⎪UNESCO, avându-l în prim-plan pe balerinul german Friedemann Vogel, autorul mesajului Zilei Internaționale a Dansului 2021.

Mesajul Zilei Internaționale a Dansului 2021:

„Totul începe cu mișcarea – un instinct pe care îl avem cu toții -, iar dansul este mișcare rafinată pentru a comunica. Tehnica impecabilă este importantă și impresionantă, însă esența este dată de ceea ce exprimă dansatorul prin mișcare.

Ca dansatori suntem constant în mișcare, tendința noastră fiind să creăm aceste momente de neuitat. Indiferent de genul de dans, este ceea ce fiecare dansator se străduiește să realizeze. Când, dintr-odată însă, nu mai avem voie să interpretăm, cu teatrele închise și festivalurile anulate, lumile noastre se opresc. Fără contact fizic. Fără spectacole. Fără public spectator. Niciodată în istoria recentă, comunitatea dansului nu a fost atât de provocată colectiv să rămână motivată, să își găsească propriul raison d’être.

Cu toate acestea, tocmai atunci când ni s-a luat ceva prețios, apreciem cu adevărat cât de vital este ceea ce facem și cât de mult înseamnă dansul pentru societate, în general. Dansatorii sunt adesea apreciați pentru performanța lor fizică, când, de fapt, suntem susținuți și mai mult de forța noastră mentală. Cred că această combinație unică de agilitate fizică și psihologică ne va ajuta să depășim, să ne reinventăm, să continuăm să dansăm și să inspirăm”.

11
/01
/24

Institutul Cultural Român anunță lansarea ediției din 2024 a Programului CANTEMIR*, program de finanțare pentru proiecte culturale destinate mediului internațional. ICR va acorda finanțare nerambursabilă pentru inițiative culturale din domeniile arte vizuale (arte plastice, arte decorative, știință/cercetare și arhitectură, design, noile media, fotografie, performance) și artele spectacolului (teatru, muzică, dans).

11
/01
/24

Asociația SIGNIS România anunță prima ediție a Festivalului Internațional FILMIKON, care propune o selecție de filme premiate de-a lungul anilor de juriile ecumenice și interreligioase, în peste 30 de festivaluri de film din lume, dar și un dialog despre valorile creștine și umane pornind de la aceste producții. Începând cu anul 1974, Premiul Juriului Ecumenic este un premiu independent acordat filmelor de lungmetraj din competițiile unor festivaluri internaționale de film din lume, precum Cannes sau Berlin.

11
/01
/24

„Corespondențe” de la Teatrul Metropolis este o producție româno-franceză, cu dublă cetățenie, și o demonstrație mamut a teatrului ca etapă de lucru, ca limbaj universal și ca conglomerat de întâlniri.

10
/01
/24

Dacă vreți să aflați care a fost parola primului e-mail al actriței Andreea Hristu, o veți afla aici. Veți mai afla și care a fost spectacolul care a marcat-o cel mai mult, dar și care este cea mai prețioasă resursă pe care o avem. Toate acestea, într-un interviu sub formă de alfabet.

09
/01
/24

CARTEA DE CINEMA Neaşteptată apariţie acest “Desene mişcătoare. Dialoguri despre critică şi cinema”, pe care criticul de film Andrei Gorzo şi criticul literar Mihai Iovănel - prieteni şi colegi de generaţie şi de idei - l-au scos la finalul lui 2023 la Editura Polirom.