Ziua Internationala a Poeziei: Performance vizual-poetic, în pasajul Universităţii
https://www.ziarulmetropolis.ro/ziua-internationala-a-poeziei-performance-vizual-poetic-in-pasajul-universitatii/

„Livada cu poeme”, un performance vizual-poetic propus de designerul Radu Vişan, va avea loc sâmbătă, între orele 17.00 şi 19.00, în pasajul Universităţii din Bucureşti, evenimentul fiind organizat cu ocazia Zilei Internaţionale a Poeziei.

Un articol de Petre Ivan|20 martie 2015

Astfel, între orele 17.00 – 19.00, pe o scenă special amenajată, va avea loc recitalul poeţilor invitaţi în proiect: Dan Mircea Cipariu, Ioana Crăciunescu, Florin Iaru, Horia Gârbea, Ioana Nicolaie, Ioan Es Pop, Octavian Soviany, Adrian Suciu, Eugen Suciu, Paul Vinicius. Cei 10 poeţi invitaţi în proiect vor citi fiecare câte trei poeme: două ale lor şi unul al unui scriitor decedat.

Evenimentul va fi înregistrat audio şi video şi se va constitui într-un document de patrimoniu literar şi cultural, notează Mediafax.

În pasajul Universităţii vor fi amplasaţi 16 copaci (oranj, mov, verde, turcoaz, galben, roşu), care alcătuiesc „Livada cu poeme”.

Fiecare copac este constituit din patru segmente, rezultat al intersecţiei dintre două planuri. În orificiile a două segmente vor sta poeziile unui poet în viaţă, pe celelalte două, ale unui poet decedat.

De asemenea, fiecare copac prezintă o poezie cu pereche. În acest sens, câte un poet citeşte din poezia lui, dar şi din poezia unui autor canonic, fiind prezentaţi cu precădere scriitorii oraşului Bucureşti.

La eveniment vor participa actorii Claudia Drăgan, Raluca Grumăzescu, Cristi Dionise, Sebastian Vâlcea. Muzica va fi asigurată de Cvartet Cromatic – Alexandra Rogalski (vioară), Alexandra Milea (vioară), Ana-Maria Nicolae (violă), Emese Achim (violoncel), iar amfitrionul evenimentului va fi Dan Mircea Cipariu.

Ziua Internaţională a Poeziei se sărbătoreşte pe 21 martie a fiecărui an şi a fost instituită de UNESCO în 1999, ca o recunoaştere a faptului că oamenii de litere şi de cultură, poeţii şi scriitorii din întreaga lume au contribuit remarcabil la îmbogăţirea culturii şi spiritualităţii universale.

Foto: Ziua Internationala a Poeziei – facebook

09
/10
/23

Ediţia în română a unei cărţi despre legendarul regizor Martin Scorsese şi un volum în engleză scris de Andrei Gorzo şi Veronica Lazăr despre cinemaul lui Radu Jude sunt două recomandări de lectură pentru această toamnă, pentru cei pasionaţi şi de discursul despre filme, nu doar de vizionarea lor.

07
/10
/23

Romanul „Numele celălalt. Septologie I-II” de Jon Fosse, laureatul Premiului Nobel pentru Literatură din acest an, antologia de proză scurtă „Kiwi, 2023. Trecuturi”, coordonată de Marius Chivu, și cartea pentru copii ,,Mai isteț decât regele” de George Shannon sunt propunerile noastre de lectură pentru mijlocul toamnei.

06
/10
/23

În imprintul Armada de la Nemira, prezent de cinci ani pe piața de profil, sunt publicate cărțile celor mai importanți autori de SF, Fantasy & thriller din lume: George R. R. Martin, Stephen King, Frank Herbert, Ursula K. LeGuin.

29
/09
/23

Atelierele de autocunoaștere prin scris Casa din mine vin în întâmpinarea adolescenților bucureșteni, membri ai trupei de teatru Brainstorming, elevi ai Colegiului Național Bilingv „George Coșbuc”, Colegiul Național „Sfântul Sava”, Colegiul Național „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, Liceul Teoretic Internațional de Informatică (ICHB) și Liceul Teoretic „Alexandru Vlahuță” din București.

21
/09
/23

Luni, 25 septembrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Regina Elisabeta 38), George C. Dumitru va intra în dialog cu Bogdan Răileanu și Victor Cobuz, pornind de la romanul „Rupturi”, publicat de curând în colecția „Ego. Proză” a Editurii Polirom.

18
/09
/23

Editura Paul Editions anunță lansarea unei colecții de memorii biografice despre cele mai reprezentative personalități pe care le-a avut țara noastră. Cartea în două volume „Mari Români – La răscruce de veacuri” semnată Nicolae Petrașcu cuprinde o serie de scrieri unice, istorisiri și trăiri adevărate ale autorului. Primul volum apare astăzi, 18 septembrie, iar cel de-al doilea volum se va lansa pe data de 25 septembrie.

17
/09
/23

Raluca Nagy (Cluj-Napoca, 1979) este antropologă şi scriitoare. Din 2005, a publicat texte de popularizare a antropologiei, eseuri și povestiri în majoritatea revistelor culturale din România și în mai multe volume colective. „Despre memoriile femeii și alți dragoni” este cea de-a treia sa carte și prima de non-ficțiune.