Alexandru Mâzgăreanu, regizor: „M-am bucurat enorm că am avut succes cu «Funcţionarii»”
http://www.ziarulmetropolis.ro/alexandru-mazgareanu-regizor-m-am-bucurat-enorm-ca-am-avut-succes-cu-functionarii/

Alexandru Mâzgăreanu s-a impus în teatrele bucureştene încă de la debut. Tânărul regizor a montat deja 12 spectacole, printre care şi „Funcţionarii”, care se joacă în seara asta, de la ora 20.00, în Centrul Vechi al Capitalei.

Un articol de Monica Andrei|11 Iulie 2014

NOUA GENERAȚIE DE ARTIȘTI În 2010, spectacolul ,,Funcționarii” a fost încununat cu Premiul Naţional TV – Premiul pentru Tineri Artişti. În vara anului trecut, comedia a fost selectată în cadrul festivalului „Bucureştii lui Caragiale, ediţia a II-a, fiind declarat cel mai bun spectacol. Anul acesta, bucureştenii au ocazia să vadă din nou comedia ce stârneşte râsul ce curge în cascade. Următoarele reprezentații vor avea loc pe 10 și pe 12 septembrie.

De unde vine pasiunea pentru teatru?

Cred că pur şi simplu… Nu mă trag dintr-o familie care să fi avut tangenţe cu teatrul. Eram în şcoala generală când am fost prima oară la un spectacol de teatru cu părinţii mei şi ţin minte că m-a impresionat enorm ceea ce se petrecea pe scenă.

În perioada liceului m-am implicat în multe activităţi extraşcolare care priveau teatrul. De la scris piese, la jucat, la regizat… . În clasa a XII-a am jucat un an la Teatrul studenţesc ,,Podul”. A fost un moment în care voiam să dau la actorie, dar mi-am dat seama că mă atrage mai mult partea cealaltă a scenei. La facultate am intrat la clasa de regie a profesorilor Tudor Mărăscu şi Felix Alexa.

Ce ai luat de la profesorii tăi şi duci mai departe, care sunt lucrurile de care ţii cont în spectacole?

N-aş putea spune exact… Au fost foarte multe lucruri pe care le-am învăţat de la dânşii şi am terminat primii trei ani de facultate cu un bagaj important de informaţii. Amandoi aveau o experienţă bogată în arta teatrală, lucrând la viaţa lor cu actori importanţi. A fost o combinaţie fericită, deoarece erau foarte diferiţi, şi cumva, se completau unul pe celalalt.

La master l-am avut profesor pe Alexa Visarion, care avea o cu totul altă metodă. Am simțit că, într-un fel, a demontat tot ce învăţasem înainte, oferindu-mi o altă perspectivă asupra teatrului şi a vieții.

„Funcţionarii” a fost spectacolul de la final de master şi a rămas în repertoriul Teatrului Metropolis. E o comedie de succes. Eşti mândru de acest lucru?

Nu ştiu dacă sunt neapărat mândru, dar cu siguranţă acest spectacol reprezintă un moment care m-a bucurat enorm la vremea respectivă, având alături de mine o echipă deosebită. Distribuţia a reunit actori debutanţi, foarte buni (Constantin Bojog, Sorina Ştefănescu, Alin State, Gabriel Costin, Ionuţ Vişan, Cosmin Nedelcu) pe lângă cei de mult consacraţi (Mirela Gorea, Gelu Niţu şi Marius Gîlea) şi s-a produs ceva interesant între prospeţimea tinerilor şi maturitatea actorilor care jucau de mult pe scene profesioniste.

Am avut o surpriza foarte plăcută, când – după ce s-a reluat, nu se jucase un an şi jumătate -, actorii ştiau textul şi, totodată, şi ceea ce au de jucat. Distribuţiei actuale i s-au alăturat Alexandru Suciu şi Dan Rădulescu.

Acesta a fost primul tău spectacol?

Nu, în 2008 am făcut „Romanţioşii” de Edmond Rostand la Teatrul de Comedie în cadrul proiectului „Comedia ţine la tineri”, spectacol care a mai apoi a fost preluat de Teatrul „Nottara”.

Ce a urmat apoi?

Au urmat „True West” la Teatrul “Nottara”, de Sam Separd, „Draga Elena Sergheevna” după Ludmila Razumovskaia, un spectacol în cadrul proiectului „Opera Prima”. La Teatrul Naţional din Bucureşti am montat „Purificare”, de Peter Zelenka, cu Adrian Titieni în rolul principal. La Teatrul “Odeon” am avut un spectacol lectură după o piesă de Artur Kopit, iar la final doamna Dorina Lazăr m-am întrebat dacă vreau să regizez spectacolul, şi in felul acesta, am făcut în 2011 „Pentru că pot”.

A urmat un alt spectacol la ARCUB – „Cabina artistelor” de Arnost Goldflam. Am revenit la „Nottara” unde am montat ,,O noapte furtunoasă” de I.L. Caragiale.

O noapte furtunoasa

Scenă din spectacolul ,,O noapte furtunoasă”, montat la Teatrul „Nottara”

,,O noapte furtunoasă” a fost o experienţă foarte interesantă… Am încercat o lectură într-o cheie mizând pe un umor negru. Cred că violenţa, erotismul, vulgaritatea, obsesiile personajelor din spectacolul meu sunt adânc înrădăcinate în textul lui Caragiale.

Pentru că lumea nu cunoaşte foarte bine epoca în care a trăit Caragiale. Mulţi au în cap imaginea voalată, de lume frumoasă, boemă şi paşnică, costumul boierului român plasat în pătura a doua a societăţii despre care a scris dramaturgul. Caragiale a regizat piesele scrise de către Regina Maria, dar n-a colindat vechile saloane ale boierilor bucureşteni, ca să-şi adune material pentru piesele sale, a colindat vechile grădini bucureştene, a jucat acolo… N-a satirizat boierul, ci pătura a doua a societăţii. Şi mi se pare că violenţa şi erotismul din spectacolul tău se justifică. Lumea despre care scrie Caragiale nu este atât de frumoasă. Are o replică în „D’ale Carnavalului” pe care a pus-o în gura Miţei Baston: „…Sunt fiică din popor şi violentă”.

Am vrut sa fac un spectacol despre obsesii şi despre nişte oameni nevrozaţi. Am avut o echipă minunată, actorii au înţeles, au îmbrăţişat ideea şi au mers pe propunera mea pănă la capăt. În rolul lui Jupân Dumitrache am distribuit un actor tânăr, iar în rolul lui Rică Venturiano un actor în vârstă, pentru a potenţa anumite frustrări, şi pentru a pune în altă lumină relaţia dintre aceştia şi celelalte personaje.

Astfel, în spectacolul meu, gelozia lui Dumitrache şi „nebunia de amor” a lui Rică sunt duse în zona paroxismului. Nu am pretenţia că am făcut un spectacol perfect. Conţine atât momente interesante şi bune, cât şi unele discutabile. Mulţi au zis că am vrut să demonstrez nu ştiu ce… prin acest spectacol, mai ales că era vorba de un Caragiale în anul Caragiale. Nu. Nu am vrut să demonstrez nimic, pur şi simplu am făcut acest text aşa cum am simţit.

A urmat „A Doăsprezecea Noapte”, de W. Shakespeare la Teatrul din Oradea, apoi, la Piatra Neamţ, „Gărgăriţele se întorc pe pământ”, şi premiera de la Teatrul de Comedie, „Factorul uman”, de anul acesta. Acum lucrez la Piatra Neamţ spectacolul „Vicleniile lui Scapino”, într-o traducere nouă făcută de Doru Mareş.

Gargaritele se intorc pe pamant

Scenă din spectacolul „Gărgărițele se întorc pe pământ”

Cum îţi defineşti prezentul?

Căutare.

Ai un hobby?

Citesc, îmi place să gătesc, îmi plac avioanele, ascult muzică…

Foto: arhiva proprie

29
/11
/16

Trecutul ne dezvăluie foarte multe lucruri, nu doar o incurabilă melancolie. Trecutul are o anumită forţă de a se impune în actualitate fără a-şi face simtiţă prezenţa. Acest lucru se petrece şi cu teatrul în general când pur şi simplu vorbim despre teatru, chiar dacă o facem la timpul trecut. Forţa sa este invizibilă şi efectele devin vizibile când doar îi constatăm absenţa.

26
/11
/16

La 10 ani de când a fost investit în funcția de manager al Teatrului Tineretului din Piatra Neamț, cea mai mare rampă de lansare a actorilor, Liviu Timuș amintește despre „fenomenul Piatra Neamț”, explică de ce trebuie să existe festivalul adresat în exclusivitate tinerilor, ajuns la a XXVIII-a ediție, „Pledez pentru tine(ri)”și cu ce probleme se confruntă la teatru.

02
/11
/16

NOUA GENERAȚIE DE ARTIȘTI. Olimpia Melinte, treizeci de ani, actriță, consacrată internațional cu pelicula spaniolă „Canibal”. În curând, va fi din nou pe marile ecrane, în „Perfect sănătos”, noul film al Ancăi Damian. Actriță, dar mai ales mama lui Sasha (doi ani). Un interviu sincer despre cinema și maternitate. Olimpia Melinte se întoarce, iar acum vrea să joace din nou și teatru. A se lua aminte.

23
/10
/16

INTERVIU „Stilul este rezultatul deciziei mele că actorii sunt pe primul loc”, afirmă, într-un interviu pentru Ziarul Metropolis, autoarea filmului „Toni Erdmann”, regizoarea germană Maren Ade, invitată a ediției din acest an a Festivalului „Les Films de Cannes a Bucarest”.

19
/10
/16

Crede că cea mai mare problemă a generației lui este că trăiește într-un context haotic. Se simte norocos că face parte din trupa lui Victor Ioan Frunză și crede că atunci când ți se întinde o mână trebuie s-o prinzi. Face teatru cu voluptate, iar cele mai recente roluri în care-l puteți vedea sunt Mozart și Tipătescu în spectacolele „Amadeus” și „O scrisoare pierdută” de la Teatrul Metropolis.

15
/10
/16

Povestea uluitoare a unui film, „Şi va fi...” (1992), realizat în România de un regizor basarabean, Valeriu Jereghi, cu bani de la Moscova şi în timp ce URSS se prăbuşea. Film relansat duminică, la sala de cinema a Muzeului Ţăranului, într-o proiecţie cu intrare liberă în cadrul „Les Films de Cannes a Bucarest”.

05
/10
/16

Pe când „Câini” încă nu intrase în cinematografe, l-am provocat pe regizorul Bogdan Mirică la o scurtă discuție despre zilele petrecute pe platoul de filmare, dar și despre ce înseamnă pentru el premiile, masterul de scenaristică de la Londra sau simpatia vizbilă a publicului pentru un film românesc.

Page 1 of 2212345...1020...Last »