Camille Claudel 1915. Alienare
https://www.ziarulmetropolis.ro/camille-claudel-1915-alienare/

CRONICĂ DE FILM În „Camille Claudel 1915”, Juliette Binoche face, probabil, unul din cele mai dificile roluri, într-o carieră pe care şi-a dedicat-o preponderent provocărilor. Regizorul Bruno Dumont realizează un inedit film hibrid, care îmbină biografia, documentarul şi ficţiunea.

Un articol de Ionuţ Mareş|27 ianuarie 2014

CRONICA DE FILM În „Camille Claudel 1915“, Juliette Binoche face, probabil, unul din cele mai dificile roluri, într-o carieră pe care şi-a dedicat-o preponderent provocărilor. Regizorul Bruno Dumont realizează un inedit film hibrid, care îmbină biografia, documentarul şi ficţiunea.

Una din mărcile pentru care îl apreciez pe dificilul cineast francez Bruno Dumont este faptul că filmele sale, şapte la număr, nu fac niciun compromis pentru a se lăsa îndrăgite sau cel puţin apreciate la prima vizionare.

Dimpotrivă, stârnesc un anume disconfort care poate intriga şi chiar alunga spectatorii nerăbdători. A doua vizionare are însă toate şansele să fie revelatoare, în sensul în care oferă acces la un discurs cinematografic bogat în cadre picturale şi portrete fruste, de o sinceritate crudă.

Este unul din lucrurile care mi se pare că îl apropie de marele cineast Robert Bresson, cel cu care a fost comparat deseori, deşi Dumont se declară deranjat de analogie. Este o comparaţie în avantajul lui Dumont, pentru că Bresson a fost în afara oricărui val sau şcoală şi, prin urmare, nu a permis apariţia unor succesori imediaţi demni de renumele său. Bresson şi-a urmat calea ca un ascet în lumea cinematografiei, aşa cum pot fi considerate şi personajele filmelor sale.

La fel ca Bresson, Dumont, cu studii de filosofie, are o înclinaţie spre tematica spiritualităţii. Protagoniştii care populează filmele lui Bresson caută diverse căi de redempţiune, articulate direct sau camuflat – de la tânărul preot din „Jurnalul unui preot de ţară” (1951) şi condamnatul din „Un condamnat la moarte a evadat” (1956), la hoţul de portofele din „Pickpocket” (1959) şi nefericita, dar minunata Mouchette din filmul omonim (1967).

Dumont este de asemenea interesat de expresii ale salvării personale, însă unele care pot contraria şi care nu se lasă uşor percepute, aşa cum este cazul în special în „Hadewijch” (2009) şi în cel mai nou film al său, „Camille Claudel 1915”, prezentat anul trecut în competiţia oficială de la Berlinală şi ajuns acum şi în cinematografele din România.

Juliette Binoche, cea care şi-a dorit să lucreze cu Dumont, un regizor ce apelează aproape numai la distribuţii formate din neprofesionişti (la fel cum proceda şi Bresson, într-o tradiţie ce se identifică, totuşi, chiar cu începuturile cinematografului), o interpretează pe sculptoriţa Camille Claudel. Născută în 1864, ea a fost sora scriitorului şi catolicului devotat Paul Claudel şi studenta şi apoi amanta sculptorului August Rodin.

Datele biografice arată că Rodin şi Camille Claudel au întrerupt relaţia, care dura de 15 ani, în 1895. La începutul secolului următor, artista prezintă semnele unui dezechilibru psihic, fiind ulterior diagnosticată cu schizofrenie. În 1913 este internată de familie într-un spital de boli mintale de la periferia Parisului, iar peste un an, odată cu începerea războiului, într-un azil similar undeva în sud-estul ţării.

Bruno Dumont adaptează liber şi fără un scenariu propriu-zis corespondenţa dintre Paul Claudel şi sora sa, dar şi înregistrăile medicale ale perioadei, şi oferă câteva fragmente dintr-un moment bine determinat, identificat încă din titlu – anul 1915. Mai exact, câteva zile în care Camille se pregăteşte pentru o vizită la azil a fratelui său, de la care speră că o va scoate de acolo – întâlnirea ţine loc de „punct culminant”, într-un film lipsit de inflexiuni narative.

În mai mult de jumătate din film, Bruno Dumont nu face decât să surprindă, aproape numai prin cadre fixe, chipul răvăşit al protagonistei (impresionantă transformarea, de-vedetizarea la care se supune Juliette Binoche) şi manifestările femeilor cu probleme mintale, supravegheate de măicuţe-asistente.

Este un stil împrumutat din documentarul observaţional, care primeşte la Dumont valenţe antropologice. Femeile cu probleme mintale din film au şi în realitate aceleaşi handicapuri, lucru care sporeşte autenticitatea demersului regizoral, dar ridică şi probleme de etică.

Totuşi, aşa cum arată şi filmele sale precedente, ceea ce-l distinge pe Dumont de oricare alt cineast francez contemporan este interesul pentru protagonişti de obicei ignoraţi, dintr-o Franţă rurală sau a micilor oraşe, ale căror temperamente la limita disfuncţionalităţii şi chipuri aspre ascund o umanitate care, în final, se impune.

camille claudel

Juliette Binoche, într-o scenă din filmul „Camille Claudel 1915”

Dumont nu ne permite să pătrundem în mintea lui Camille (din ale cărei răbufniri temperamentale primim totuşi câteva mostre), dar ajungem să-i împărtăşim perspectiva – aceea a unei femei aparent fără probleme de gravitatea iremediabilă a neajunsurilor arătate de restul pacientelor. Acest lucru se întâmplă cel puţin într-o primă fază, când spectatorul este pus în situaţia de a-şi adresa aceeaşi întrebare ca protagonista – de ce se află la un astfel de azil, când diferenţa dintre ea şi restul „colegelor” este vizibilă?

Răspunsul la întrebare este conturat însă treptat, pe măsură ce Dumont oferă informaţii suplimentare, într-un stil neconvenţional: dialogurile sunt mai degrabă monologuri prelungite, redate în cadre de mai multe minute – prilej pentru ca Juliette Binoche să-şi etaleze nuanţele expresivităţii.

Numeroasele cadre cu femeile cu boli mintale nu sunt uşor de privit, însă lipsa muzicii şi a oricăror alte trucuri ieftine face ca pacientele şi îngrijitoarele, care, cu excepţia lui Binoche, se joacă pe ele însele, să nu stârnească milă, dar nici repulsie. Este o abordare cerebrală, care încearcă să redea „normalitatea” în care a fost nevoită să-şi petreacă mulţi ani Camille Claudel, îndepărtată de arta sa, într-un film despre „încarcerare şi inactivitate”, aşa cum şi l-a propus Dumont.

„Camille Claudel 1915” a intrat de vineri, 24 ianuarie, în cinematografe, fiind distribuit de Independenţa Film.

INFO

Camille Claudel 1915 (Franţa, 2013)

Regia: Bruno Dumont

Cu: Juliette Binoche, Jean-Luc Vincent, Emmanuel Kauffman, Florence Philippe

Rating: ●●●○○

Ionuţ Mareş, autorul cronicii,
este şi colaborator al blogului
de film şi cultură cinematografică

Marele Ecran

Foto din Camille Claudel 1915 – Independenţa Film

17
/02
/17

CRONICĂ DE FILM Inspirat dintr-un roman de autoficţiune al lui Cezar Paul-Bădescu, „Ana, mon amour”, noul film al lui Călin Peter Netzer, prezentat în Competiţia Festivalului de la Berlin, încearcă să reia reţeta stilistică de mare succes din „Poziţia copilului”, însă rezultatul este modest.

17
/02
/17

În această seară, echipa filmului ,,Ana, mon amour”, în frunte cu regizorul Călin Peter Netzer, actorii Diana Cavallioti şi Mircea Postelnicu, producătoarea Oana Iancu şi directorul de imagine Andrei Butică, a păşit pe covorul roşu al Festivalului Internaţional de Film de la Berlin. Filmul, care a rulat în premieră mondială la Berlinale Palast, de la ora 19.00, va putea fi vizionat pe marile ecrane din România cu începere din 3 martie.

17
/02
/17

DaKINO 26 demarează miercuri, 1 martie 2017, la Cinema PRO, cu proiecția în premieră în România a filmului Manchester by The Sea (6 nominalizări la Premiile Oscar 2017), cu Casey Affleck și Michelle Williams în rolurile principale. Festivalul Internațional de Film DaKINO, ediția a 26-a, va avea loc în perioada 1-5 martie 2017 la Cinema Pro, Studioul Horia Bernea — Cinema Muzeul Țăranului și ARCUB.

17
/02
/17

Regizorul finlandez Aki Kaurismaki a anunțat joi, în cadrul Festivalului de Film de la Berlin, că a decis să renunțe la activitatea cinematografică. Apreciatul cineast are șanse mari să obțină Ursul de Aur cu pelicula sa din competiție, pelicula ''The Other Side of Hope''. ''Sunt obosit. Vreau să încep să îmi trăiesc viața mea, în sfârșit'', a explicat regizorul de 59 de ani.

16
/02
/17

Disponibil acum pe platforma gratuită Cinepub, "Fraţii Dabija", în regia lui Cătălin Drăghici, este un documentar experiment de o oră prezentat prima dată în 2015 în câteva festivaluri (Montreal, Astra Sibiu).

13
/02
/17

"La La Land" a ieșit triumfător duminică seara la cea de a 70-a ediție a premiilor Academiei britanice de film, primind nu mai puțin de cinci trofee din cele 11 la care a fost nominalizat. Musicalul american a primit premiile BAFTA pentru cel mai bun film, cea mai bună regie, cea mai bună actriță în rol principal, cea mai bună coloană sonoră și cea mai bună imagine.

13
/02
/17

Majoritatea românilor (regizori, producători, actori, selecționeri de festival) veniți la Festivalul de Film de la Berlin au participat, duminică seara, la un protest pe covorul roșu, obținut prin amabilitatea organizatorilor festivalului, care le-a acordat un minut înaintea ultimei proiecții din palatul festivalului. Protestul a fost transmis live pe site-ul oficial al festivalului (berlinale.de).

11
/02
/17

Zeci de persoane, prieteni, admiratori, colegi, studenți și oameni simpli i-au adus un ultim omagiu regizorului Radu Gabrea, sâmbătă, la Teatrul Nottara. Sicriul cu trupul neînsuflețit al artistului a părăsit Teatrul Nottara la ora 16,30, în aplauzele celor care au dorit să-și ia adio de la cel pe care l-au iubit și admirat. Radu Gabrea a murit joi la vârsta de 79 de ani.

10
/02
/17

CRONICĂ DE FILM. „Secvențe” (1982), de Alexandru Tatos, un film unic în cinematografia română. Un film polemic. Un sclipitor manifest cinematografic, deopotrivă intelectualist și emoționant. O capodoperă.

10
/02
/17

Ajuns la cea de-a șaptea ediție, Festivalul Internațional de Film Experimental București BIEFF revine anul acesta, între 28 martie și 2 aprilie, la Cinema Muzeul Țăranului și Cinema Elvire Popesco, prezentând în premieră românească cele mai inovatoare experimente cinematografice ale ultimului an, cu un focus special asupra lucrărilor semnate de artiști vizuali proeminenți, ce expun de obicei în muzee și galerii de artă și doar rareori în săli de cinema.

10
/02
/17

Olimpia Melinte şi Alexandru Papadopol sunt doi dintre numeroşii actori vedetă din "Bucureşti NonStop", filmul din 2015 al lui Dan Chişu, acum disponibil pe platforma gratuită Cinepub. Un scurt dublu-interviu despre personaje şi indicaţii regizorale.

09
/02
/17

Astăzi începe cea de-a 67-a editie a Berlinalei. România participă în competiţia principală cu lungmetrajul „Ana, mon amour”, în regia lui Călin Peter Netzer, câștigătorul unui Urs de Aur, cu „Poziția copilului” (2013).

08
/02
/17

21 de lungmetraje de ficțiune, 15 documentare și 52 de scurtmetraje au intrat oficial în cursa pentru nominalizările la Premiile Gopo 2017. Gala Premiilor Gopo, cel mai important eveniment dedicat industriei cinematografice din România, va avea loc pe 21 martie 2017, în București.

06
/02
/17

Cineastul Damien Chazelle a fost recompensat cu marea distincție acordată la cea de-a 69-a ediție anuală a premiilor Sindicatului Regizorilor Americani - The Directors Guild of America (DGA Awards) pentru comedia muzicală romantică "La La Land". Premiul obținut de regizorul filmului "La La Land" consolidează poziția de favorită la Oscar a peliculei din distribuția căreia fac parte Ryan Gosling și Emma Stone.