Fostul dictator chilian Augusto Pinochet avea o bibliotecă secretă cu peste 50.000 de volume
https://www.ziarulmetropolis.ro/fostul-dictator-chilian-augusto-pinochet-avea-o-biblioteca-secreta-cu-peste-50-000-de-volume/

Fostul dictator chilian Augusto Pinochet, din ale cărui ordine au fost arse cărţi în stradă şi au fost trimişi scriitori în exil, avea o bibliotecă secretă impresionantă, care adăpostea aproximativ 50.000 de volume, potrivit unei anchete realizate de un jurnalist chilian.

Un articol de Andrada Văsii|1 iulie 2013

Fostul dictator chilian Augusto Pinochet, din ale cărui ordine au fost arse cărţi în stradă şi au fost trimişi scriitori în exil, avea o bibliotecă secretă impresionantă, care adăpostea aproximativ 50.000 de volume, potrivit unei anchete realizate de un jurnalist chilian.

Cartea-anchetă „Viaţa literară secretă a lui Augusto Pinochet“, scrisă de jurnalistul Juan Cristobal Peña, a devenit deja un bestseller, la puţin timp de la apariţia pe piaţă, transmite AFP.  În volum, Peña povesteşte că generalul colecţiona cărţi într-un mod compulsiv şi astfel a ajuns să aibă în propria bibliotecă peste 50.000 de volume.

Un dictator mediocru

Fostul dictator nu prefera nici poezia, nici proza de ficţiune, ci era mai degrabă un pasionat al cărţilor de istorie, geografie şi marxism, ideologie pe care încerca să o stârpească prin una dintre cele mai brutale represiuni, în anii cât a fost la conducerea ţării, între 1973 şi 1990.

Colecţia monumentală „era un mijloc prin care Pinochet putea juca rolul de persoană cultivată“, spune Peña într-un interviu pentru AFP, deoarece „avea, în sinea sa, conştiinţa mediocrităţii sale intelectuale“, notează Mediafax.

Situată într-un spaţiu care nu era frecvent locuit de Pinochet, biblioteca a devenit cunoscută în 2004, în paralel cu descoperirea unei averi deţinute de acesta în bănci din Statele Unite ale Americii, estimată la 20 de milioane de dolari.

Este stupefiant cum un asemenea personaj, care nu citea nimic sau citea foarte puţin, un incult în aparenţă, era posesorul unei biblioteci private care este probabil cea mai importantă din Chile sau chiar din America latină.

Cristobal Peña,
scriitor

Un volum din 1733

Autorul cărţii a adăugat că valoarea acestor volume este estimată la trei milioane de dolari. Cea mai mare parte a operelor a fost cumpărată de Pinochet din diferite anticariate din Santiago.

Printre operele cele mai preţioase deţinute de Pinochet figurează „Istoria Regatului Chile“, scrisă de Alonso de Ovalle în secolul al XVII-lea, şi două exemplare, din 1733, respectiv 1776, din „La Araucana“, un poem epic despre cum au cucerit spaniolii Chile, scris de Alonso de Ercilla.

O bibliotecă plină de volume nedeschise

Biblioteca conţine enciclopedii, dicţionare, dar şi multe cărţi în limba franceză despre marxism şi despre Napoleon, idolul lui Pinochet. Experţii care au examinat biblioteca au găsit rafturi întregi cu cărţi care nu au fost deschise, opere amestecate între ele şi „mii de cărţi rare într-un amestec de bibelouri, suveniruri, tablete de ciocolată şi obiecte personale“, mai scrie în carte.

Potrivit autorului cărţii, Pinochet colecţiona volume într-o manieră compulsivă şi estimează că este aproape imposibil să le fi citit pe toate. Dictatorul nu împrumuta niciuna din cărţile sale şi, mai mult, nu lăsa pe nimeni să se atingă de bibliotecă.

Această obsesie se explică printr-un complex de inferioritate, potrivit autorului: „Singur a recunoscut că i-a fost greu să înveţe. A picat de două ori examenul de intrare la şcoala militară şi avea migrene când citea prea mult“. Prin contrast, câţiva dintre colegii săi de studii, precum generalul Carlos Prats, predecesorul său în fruntea armatei chiliene, asasinat de poliţia secretă a dictaturii, erau nişte minţi strălucite şi admirate.

Colecție preponderent de stânga

„Pinochet ştia că este subiect de glumă pentru colegii săi. Când a preluat puterea (după lovitura de stat de la 11 septembrie 1973), s-a ocupat să îi elimine pe cei care l-ar fi putut pune în umbră“, a declarat jurnalistul. Câteva dintre volumele confiscate de dictatură au căzut în mâinile librarilor care ulterior le-au vândut lui Pinochet, „lucru care explică de ce o parte importantă a colecţiei conţine cărţi de stânga“.

Pinochet nu a avut niciodată un catalog al bibliotecii sale, iar expertiza juridică a fost limitată la un eşantion din bibliotecă. „Nu o să ştim niciodată câte cărţi erau exact în biblioteca lui Pinochet“, a declarat jurnalistul.

Foto credit: Emilio Kopaitic, Michele Pedrolli, Wikipedia

09
/01
/24

CARTEA DE CINEMA Neaşteptată apariţie acest “Desene mişcătoare. Dialoguri despre critică şi cinema”, pe care criticul de film Andrei Gorzo şi criticul literar Mihai Iovănel - prieteni şi colegi de generaţie şi de idei - l-au scos la finalul lui 2023 la Editura Polirom.

22
/12
/23

Longevitatea este una dintre temele cele mai abordate în lumea de azi. Tipuri variate de diete, suplimente alimentare, ingrediente străvechi redescoperite acum și tehnici de meditație promit creșterea duratei de viață sau, mai mult, recuperarea sănătății și un organism întinerit. Cum le alegem pe cele mai bune dintre nenumăratele sfaturi?

21
/12
/23

Un nou volum de excepție a apărut recent în seria Anansi. Mentor a Editurii Pandora M: „Puterea artei” de Simon Schama, profesor de istorie și istoria artei la Columbia University și autorul a numeroase cărți de succes, autor de eseuri pentru The New Yorker și realizatorul și prezentatorul a zeci de documentare pentru BBC, PBS […]

20
/12
/23

„Fii util. 7 reguli de viață”, cel mai recent volum semnat de Arnold Schwarzenegger și publicat de Lifestyle Publishing, parte a Grupului Editorial Trei, este un dialog intim între celebrul actor și fiecare dintre cititorii săi despre un subiect care interesează pe toată lumea, indiferent în colț al planetei ar trăi: cum să construim viața pe care ne-o dorim.

06
/12
/23

Longevitatea este una dintre temele cele mai abordate în lumea de azi. Tipuri variate de diete, suplimente alimentare, ingrediente străvechi redescoperite acum și tehnici de meditație promit creșterea duratei de viață, sau mai mult, recuperarea sănătății și un organism întinerit.