Jurnal de coordonator/actor
http://www.ziarulmetropolis.ro/jurnal-de-coordonatoractor/

Eu mi-am dorit să fiu de meserie actor şi nimic altceva. Sunt conştient că timpurile pe care le trăiesc presupun ca acest fapt să nu poată rămâne unul singular şi nici recomandabil.

Un articol de Mihai Munteniţă|12 Martie 2013

Eu mi-am dorit să fiu de meserie actor şi nimic altceva. Sunt conştient că timpurile pe care le trăiesc presupun ca acest fapt să nu poată rămâne unul singular şi nici recomandabil.

Astfel, sunt câţiva ani de când mă ocup cu coordonarea activităţii teatrului studenţesc „Podul“, aflat la ultimul etaj al Casei de Cultură a Studenţilor din Bucureşti.

Acest teatru atipic pentru genul său şi-a creat o nişă în spaţiul cultural al capitalei, în sensul că, pe lângă activitatea pe care o presupune un teatru (repetiţii, spectacole, turnee), acesta s-a ocupat, sub îndrumarea lui Cătălin Naum, de formarea de actori. „Podul“ a fost o pepinieră pentru viitorii actori. Un fel de şcoală pregătitoare pentru Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografie. Puţin ştiu însă, că la Pod nu s-au format numai actori, ci de aici au plecat şi realizatori de emisiuni televizate, regizori de teatru sau film, scenografi, teatrologi, producători, arhitecţi, ingineri, oameni politici, Podul reprezentând o etapă însemnată în devenirea lor.

Cu o istorie de 45 de ani, „Podul“ reprezintă de acum o instituţie despre care majoritatea oamenilor ştie prea puţine. Specific „Podului“ este felul în care cei care vin aici în urma preselecţiilor semestriale sunt puşi, pe lângă interpretarea diferitelor roluri în spectacole, să fie cei care organizează şi administrează spaţiul (fiind luminiştii propriilor spectacole, cei care se ocupă de curăţenia spaţiului, manufacturierii costumelor şi ai decorurilor).

Iată deci, că pentru cel care vine să ducă mai departe moştenirea şi să o reinventeze, piatra de încercare este una destul de grea. Nu puteam să nu fiu conştient de sacrificiul pe care cel de dinaintea mea îl făcuse şi nu puteam să nu îi înregistrez succesele, dar şi eşecurile. În căutarea unei formule de funcţionare care să mi se potrivească am luat în calcul următoarele variante:
a. să renunţ la datorie, pregătirea mea ca actor nefiindu-mi suficientă;
b. să fiu un regizor coordonator şi să o iau de la zero cu şcoala de regie de teatru;
c. să încerc formula unui manager care să aducă în spaţiu diferite trupe de tineri care să joace în cadrul unei stagiuni permanente de spectacole studenţeşti;
c. să încerc să pun în aplicare metodele de lucru ale regizorilor sub îndrumarea cărora am lucrat ca actor – să fiu deci coordonator de spectacole – şi, în acelaşi timp, să fiu actor în propriile mele spectacole.

Toate variantele de sus aveau un preţ. Pe de o parte abandonul, cel mai simplu de realizat, era şi cel mai reprobabil. A lua o altă şcoală de la început reprezenta o variantă salutară, dar mi-ar fi luat prea mult timp – alţi trei ani pentru ceva de care nu sunt sigur. A fi manager, aşa cum văd eu lucrurile, ar fi presupus o distrugere a conceptului de spaţiu teatral-şcoală care să fie asumat de tineri, cei care ar fi urmat să vină neştiind în ce spaţiu intră l-ar fi tratat ca pe oricare altul. Am optat pentru varianta în care să-mi pot menţine instrumentele de actor operative, dar în acelaşi timp să coordonez o echipă de tineri în spectacole de scurtă durată, încercând să păstrez spiritul „Podului“ şi să îl predau celor care au venit după mine. Toate acestea fără sacrificiul pe care îl presupune „ARTA“, dorindu-mi o viaţă particulară proprie care să nu interfereze cu „Podul“ – aşa cum s-a obişnuit.

Începutul stagiunii la 1 octombrie 2012 a însemnat împlinirea a 45 de ani de activitate a Teatrului Studenţesc „Podul“, va să zică „Stagiunea 45“, ocazie cu care am încercat să repun în scenă câteva piese care s-au jucat de-a lungul celor 45 de ani. Am readus în discuţie spectacolul cu sonete de Shakespeare – primul spectacol al domnului Cătălin Naum. Brecht-ul „Cerşetorul sau câinele mort“ a fost o altă filă din spectacolele aniversare. Au urmat un spectacol cu texte de Eugen Ionescu („Pro şi Contra“) în noiembrie şi un spectacol de colinde şi zicători („Spaţiul Mioritic“) pe care l-am jucat în luna decembrie.

Premiera de pe 1 ianuarie cu „Vlaicu-Vodă“ mi-a dat curaj. Acesta a fost un spectacol, pornit de la piesa scrisă de Alexandru Davila, pe care l-am coordonat în întregime singur. Ideea spaţiului tot singur am gândit-o. Scenariul după piesă a pornit de la un text pe care l-am folosit în vara trecută la Gala Hop construit de Cătălin Naum şi pe care l-am îmbunătăţit. Ultima premieră pe care pot să o aduc în discuţie este reprezentată de „Poveste despre dragoste“.

Pornind de la romanul lui Erich Segal, cu un scenariu făcut de Liana Ceterchi, piesa s-a jucat prima în anul 1985 şi a fost jucată de Simona Măicănescu şi Dan Iacob. Spectacolul iniţial în regia lui Cătălin Naum era gândit sub forma unul flash-back continuu al personajului masculin. Eu am regândit puţin spectacolul şi l-am creat sub forma construirii unei poveşti despre dragoste „aici şi acum“.

Nu ştiu dacă tot ce mi-am propus mi-a şi reuşit. Nu ştiu dacă voi putea continua drumul început. Dar ştiu că încerc să menţin viu interesul tinerilor pentru teatru de bună calitate, aşa cum am învăţat de la cel pe lângă care am fost ucenic, domnul Cătălin Naum.

Credit foto: Augustin Bucur – Mihai Munteniţă în spectacolul „Două loturi“, Teatrul Naţional Bucureşti

26
/05
/17

“Un înger se îndreaptă către un spital bucureştean, prin ploaia cenuşie de iarnă. Vrea să vadă cu ochii săi supraceleşti dacă nu s-a împuţinat lumina în ochii şi în sufletele chirurgilor. Omul de la volan zări îngerul, îi ghici şi aripile pe sub pardesiul subţire şi se gândi că un asemenea trofeu nu avea nimeni.”. Scriitorul Șerban Tomşa a lansat de curând „SUPRAVEGHETORUL şi alte povestiri”, volum din care vă vom prezenta câteva povestiri, pe parcursul acestei luni.

24
/05
/17

“Când se trezi, soarele era aruncat departe, pe cer. Se foi puțin în pat și încercă să aţipească din nou. Aerul rece, din camera înaltă, nezugrăvită de mulți ani, îl pătrundea până la piele și îl înfiora. Ar mai fi dormit, dar îl treziseră țipetele păunilor flămânzi și cântecele triumfale ale cocoșilor. (...)”. Scriitorul Șerban Tomşa a lansat de curând „SUPRAVEGHETORUL şi alte povestiri”, volum din care vă vom prezenta câteva povestiri, pe parcursul acestei luni.

22
/05
/17

“─ Ce fel de om este Johnny? îi întreba o fătucă. ─ Aaaaa, păi e un băiat valabil! Nu e încrezut, nu-şi dă aere şi se poartă aşa, modest, ca un om dă rând. ─ Vorbeaţi cu el des? ─ Sigur, în fiecare zi. ─ Şi ce-i spuneaţi? (…)”. Scriitorul Șerban Tomşa a lansat de curând „SUPRAVEGHETORUL şi alte povestiri”, volum din care continuăm să vă prezentăm câteva povestiri.

17
/05
/17

“E miezul verii. După masa de prânz, mama şi fiul stau lungiţi în două paturi aşezate simetric de o parte şi de alta a uşii, de-a lungul a doi pereţi opuşi din dormitorul familiei. Fiecare se foieşte nervos în patul său, iar un zugrav îşi face de lucru pe hol şi trage cu urechea la ce discută cei doi. (…)”. Scriitorul Șerban Tomşa a lansat de curând „SUPRAVEGHETORUL şi alte povestiri”, volum din care vă vom prezenta câteva povestiri, pe parcursul acestei luni.

10
/05
/17

“Este zăpadă cu soare. Acoperișurile sclipesc, streașinile șiroiesc, oamenii calcă într-un fel de piftie alburie, care se risipește în jur și îi stropește pe trecători. (...)”. Scriitorul Șerban Tomşa a lansat de curând „SUPRAVEGHETORUL şi alte povestiri”, din care vă prezentăm, prin amabilitatea autorului, câteva fragmente / povestiri integrale.

10
/05
/17

„Interior zero” de Lavinia Braniște e despre tinerețea dezbrăcată de toate motivele pentru care o iubim. E despre limitele vârstei, despre angoase și încercări, despre dezamăgiri, frustrări și renunțări. E despre pierderile noastre, ale celor care ne-am rătăcit pe un drum pe care-l credeam drept.

08
/05
/17

"Jim se îndrăgosti fulgerător de albastru într-o primăvară, când i se umflară amigdalele și trebui să-și dea în gât cu albastru de metil. (…)" Scriitorul Șerban Tomşa a lansat de curând „SUPRAVEGHETORUL şi alte povestiri”, volum din care vă prezentăm, pe parcursul acestei luni, câteva fragmente.

03
/05
/17

Șerban Tomșa, unul dintre scriitorii foarte dragi nouă, și-a lansat de curând cel mai recent volum – „SUPRAVEGHETORUL și alte povestiri”, din care vă vom prezenta (prin amabilitatea autorului), pe parcursul acestei luni, câteva fragmente din savuroasele povestiri care-l întregesc.

24
/03
/17

E ceva putred cu Danemarca, spun eu în momentul când văd umbra tricourilor acestei echipe naționale de fotbal . În 1601(1600 conform unor surse alternative) William Shakespeare, prin gura unui ofiţer, personaj episodic în „Hamlet”, spunea că “E ceva putred în Danemarca” (“Something is rotten in the state of Denmark! “), tot din cauza unei umbre.

22
/03
/17

Despre cum „Sieranevada”, „Câini” și „Inimi cicatrizate” și-au împărțit cele mai multe trofee Gopo. Despre cele mai inspirate și mai puțin inspirate momente ale galei. Și despre refuzul unor regizori precum Cristian Mungiu de a fi asociați cu Premiile Gopo.

24
/02
/17

Când îl văd îmi dispare complet cheful pentru micul dejun frugal, pe care îl servesc cu religiozitate (3-4 ouă – fierte, ochiuri sau omletă- un copănel de pui sau câteva felii zdravene de șuncă, ceva mezeluri la grămadă, niște castraveciori murați sau gogoșari în oțet, un codru de brânză și ce mai pică), parcă mă văd la bătrânețe, adică peste două –trei luni, mimând mișcare cu gândul la ce o să mănânc după.

15
/02
/17

De peste 25 de ani nu mai stau la cozi. Prefer să pierd trenul, dar coadă nu servesc. Am trăit într-o vreme când nu puteai să cumperi o pâine fără să stai o oră la coadă, așa că…

06
/02
/17

Cele peste două mii de cărți din casa mea au pornit un miting neautorizat, supărate ca de cinci zile nu am mai citit un rând, lucru care nu s-a mai întâmplat de două ori în ultimii treizeci de ani.

22
/12
/16

Doi colindători scăpaţi parcă de la balamuc, după felul cum sunt costumaţi, iau cu asalt un autobuz la ora când cafelele încă nu și-au făcut pe deplin efectul. Ambii sunt îmbrăcați în cămăși de noapte de damă, albe cu floricele verzi, cu dantelă la guler și mâneci, încinși cu niște sfori groase la mijloc purtând pe capete niște căciuli din pieile unor miei, care probabil s-au născut și au murit înainte de căderea comunismului.

08
/12
/16

Final de decembrie, cu 27 de ani în urmă, la radio, după ani, grei, se difuzează un colind cântat de corul Madrigal. Doi bărbați, tata și fratele lui, oameni destul de greu de impresionat – pentru că viața avusese grijă să-i călească suficient - plângeau discret, privind spre focul din sobă.

07
/12
/16

Anul 2099, toamna târziu, la o şcoală din Bucureşti (în continuare capitala României, cele mai apropiate capitale ale unor state vecine sunt Viena şi Moscova) mai mulţi adolescenți discută, la ora de istorie, despre eroii neamului din ultimele două secole.

Page 1 of 712345...Last »