La limita de jos a cerului – filmul merge la Varşovia şi la Kiev
https://www.ziarulmetropolis.ro/la-limita-de-jos-a-cerului-filmul-merge-la-varsovia-si-kiev/

După ce a avut premiera mondială în această vară, la Festivalul Internaţional de Film de la Karlovy Vary, noul film al lui Igor Cobileanski, La limita de jos a cerului/ The Unsaved îşi continuă traseul prin festivaluri, în paralel cu lansarea lui în cinematografele din România.

Un articol de Andrada Văsii|24 septembrie 2013

După ce a avut premiera mondială în această vară, la Festivalul Internațional de Film de la Karlovy Vary, noul film al lui Igor Cobileanski, La limita de jos a cerului/ The Unsaved își continuă traseul prin festivaluri, în paralel cu lansarea lui în cinematografele din România.

Primele opriri: Varșovia și Kiev, la două dintre cele mai importante festivaluri din această parte a Europei.

Vineri, 27 septembrie, filmul se lansează în cinematografe și poate fi văzut în prima săptămână la București (Hollywood Multiplex, Noul Cinematograf al Regizorului Român, Glendale), Cluj (Cinema Florin Piersic), Târgu Mureș (Arta), Târgu Jiu (Sergiu Nicolaescu), Craiova (Patria), Ploiești (Cinema Premiera). În luna octombrie, filmul va fi lansat și la Chișinău.

Citiți și: VIDEO Pelicula lui Igor Cobileanski, apreciată de The Hollywood Reporter

Filmul a fost selecționat la Festivalul Internațional de Film de la Varșovia, în secțiunea The World Today, dedicată filmelor ce explorează dileme ale societății actuale. Cea de-a 29-a ediție va avea loc între 11 și 20 octombrie și va reuni câteva dintre cele mai bune producții recente. Festivalul, recunoscut ca unul dintre cele mai importante evenimente cinematografice din centrul și estul Europei, organizează anual și o piață de filme, CentEast Market, unde a fost prezentat și filmul lui Cobileanski, în 2012.

La limita de jos a cerului rulează la Varşovia

De la Varșovia, filmul pleacă spre Kiev, la Festivalul Internațional de Film „Molodist”, într-o secțiune care adună cele mai bune filme produse în regiune – Film Across the Borders. Al doilea ca importanță din spațiul răsăritean, după cel de la Moscova, festivalul a ajuns la a 43-a ediție și va avea loc între 19 și 27 octombrie. În 2006, trofeul i-a revenit lui „A fost sau n-a fost?”, regizat de Corneliu Porumboiu, co-scenaristului filmului La limita de jos a cerului, alături de Igor Cobileanski.

Citiţi şi: CRONICĂ DE FILM La limita de jos a cerului. Exerciţiu de echilibristică

Pe 27 septembrie, povestea celor doi tineri din Republica Moldova se vede și la Bruxelles, la Festivalul EuropaNova (23 – 29 septembrie), axat pe cultura și spiritualitatea românească.  În aceeași seară, spectatorii vor savura și unul dintre cele trei scurtmetraje binecunoscute ale lui Igor Cobileanski: „Saşa, Grişa şi Ion”.

La limita de jos a cerului

La limita de jos a cerului își continuă traseul prin festivaluri

Viorel (Igor Babiac) este un traficant mărunt de droguri care trăieşte într-un orăşel uitat de lume din Republica Moldova. Cel mai bun prieten al său (Sergiu Voloc) îl târăşte după el în visul lui nebun de a zbura cu un deltaplan stricat, mama sa îl bate la cap să îşi găsească un serviciu, iar femeia pe care o iubeşte (Ela Ionescu) urmează să plece cu iubitul care trebuie să iasă din arest preventiv. Viorel decide să îşi schimbe viaţa în bine, însă realizează curând că binele e o chestiune relativă…

Turnajul a avut loc în Republica Moldova, timp de 35 de zile, iar post-producția a fost realizată la București. Scenariul este semnat de Igor Cobileanski și Corneliu Porumboiu.

În distribuție apar Igor Babiac, student la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău,  Sergiu Voloc – actorul distribuit de Igor Cobileanski în toate scurtmetrajele sale, Ela Ionescu, actriță de teatru din București, îndrăgitul actor Igor Caras-Romanov și Angela Ciobanu.  Imaginea poartă semnătura lui Oleg Mutu, iar montajul a fost realizat de Eugen Kelemen și Cristina Ionescu. Producător este Alexandru Teodorescu, de la Saga Film, iar producător executiv și story editor, Mihaela Popescu.

Filmul a primit o finanțare de 1.282.395 de lei din partea Centrului Național al Cinematografiei (CNC). Scenariul a fost dezvoltat cu sprijinul rezidenței la Atelierul Cinefondation, un proiect al Festivalului de la Cannes.

Dacă v-a plăcut articolul, urmăriți-ne și pe Facebook

Foto credit: La limita de jos a cerului

 

13
/01
/17

Apărut în 2007 şi relansat acum la liber pe platforma Cinepub, "Război pe calea undelor", de Alexandru Solomon, se înscrie în demersul regizorilor Noului Cinema Românesc, fie ei autori de filme de ficţiune sau de documentare, de a chestiona prezentul prin analiza trecutului, în special a comunismului, şi de a înţelege trecutul pentru o mai bună situare în prezent.

12
/01
/17

„Odiseea“ (2016), povestea celebrului explorator francez Jacques-Yves Cousteau, va avea premiera în cinematografele româneşti în 27 ianuarie. În rolul lui Cousteau îl veţi recunoaşte pe actorul Lambert Wilson, iar actriţa Audrey Tautou va interpreta rolul lui Simone Cousteau, cea de-a doua soţie a exploratorului.

12
/01
/17

Recent apărut în cadrul unui program al Asociaţiei One World Romania şi sub coordonarea criticului Adina Brădeanu, DVD-ul „Sahia Vintage III”, dedicat temei copiilor, adună zece documentare de scurtmetraj din timpul comunismului, a căror selecţie pune în discuţie memoria istorică, socială şi, mai ales, cinematografică.

12
/01
/17

Pentru prima oară, OSCAR WEEKEND aduce la București opt din cele nouă filme aflate în cursa pentru Oscar la categoria Cel mai bun film străin. „A Man Called Ove” în regia lui Hannes Holm, Cea mai bună comedie a anului (Premiile Academiei Europene de Film 2016) este propunerea Suediei la Oscar și last entry în programul OSCAR WEEKEND.

11
/01
/17

Organizatorii Berlinalei au anunțat un alt lot de filme care vor fi prezentate în cadrul festivalului internațional de luna viitoare, printre care și sequel-ul comediei negre "Trainspotting" din 1996, El Bar (The Bar), ultimul film al spaniolului Álex de la Iglesia - autorul aclamatului "Balada triste de trompeta" -, dar și noul film cu supereroi în care apar Hugh Jackman, Patrick Stewart și Elizabeth Rodriguez. Festivalul de Film de la Berlin 2017 va avea loc în perioada 9 - 19 februarie.

09
/01
/17

Filme propuse la premiul Oscar la categoria "cel mai bun film într-o limbă străină" vor fi proiectate, de vineri până duminică, la Cinema "Elvira Popescu". Evenimentul, numit "Oscar Weekend", are loc la o săptămână de la deschiderea primei sesiuni de votare la premiile Oscar.

09
/01
/17

Ediția din 2017 a Globurilor de Aur a fost dominată de musicalul "La La Land", marele favorit al serii, care a obținut toate cele șapte premii pentru care a fost nominalizat: Cel mai bun musical/comedie, Cel mai bun regizor, Cel mai bun scenariu , Cea mai bună actriţă și cel mai bun actor într-un musical/comedie, cea mai bună coloană sonoră şi cel mai bun cântec.

07
/01
/17

CRONICĂ DE FILM Adevărul e că numai un regizor excesiv ca Xavier Dolan, puștiul minune și răsfățat al cinematografiei mondiale, putea oferi un rateu așa frumos ca „Juste la fin du monde”, câștigător al Grand Prix la Cannes în 2016.

06
/01
/17

Disponibil pe platforma gratuită Cinepub în cadrul omnibusului „Scurt/4: Istorii de inimă neagră” (2014), scurtmetrajul „Trece și prin perete” este o capodoperă în care Radu Jude, inspirându-se narativ dintr-o povestire, „În magazie”, a lui Cehov, comprimă o serie de idei extrem de ofertante.

06
/01
/17

Asociația Culturală Control N – partener LIM – Less is More | platformă europeană de dezvoltare de scenarii pentru filme cu buget redus – anunță ultimele zile de înscrieri pentru prima ediție a proiectului, ce urmează să se desfășoare în 2017, în trei țări diferite din Europa.

05
/01
/17

În regia lui David Frankel, laureat al premiului Oscar, filmul „Collateral Beauty: A doua șansă” se mândrește cu o distribuție de cinci stele, din care fac parte Will Smith, Edward Norton, Keira Knightley, Michael Peña, Naomie Harris, Jacob Latimore, precum şi două actrițe premiate la Oscar: Kate Winslet şi Helen Mirren.

26
/12
/16

CRONICĂ DE FILM Noul film al lui Damien Chazelle, „La La Land”, este în primul rând o surprinzătoare explozie de muzică și culori. Un film fermecător la suprafață, însă dulceag și convențional sub poleiala de musical care vrea să omagieze Epoca de Aur a Hollywood-ului.