Memoria umană şi memoria artificială / Studiu de caz, Dem Radulescu
http://www.ziarulmetropolis.ro/memoria-umana-si-memoria-artificiala-studiu-de-caz-dem-radulescu/

Avalanşa de laptopuri, tablete şi telefoane inteligente care ne stau pe cap, cu tot cu firul subţire care le leagă de „marele internet” , tatăl „luminatului Google”, ne lasă încet dar sigur fără memorie.

Un articol de Dan Nicolaie (Dedes)|3 Octombrie 2014

Ne lasă e un fel de a spune. Generaţia mai veche, care a prins vremuri în care putea să spună sau să scrie ceva fără să dea trei clickuri şi să deschidă şi facebook-ul şi wikipedia, se mai descurcă, dar celor mai noi pe planetă li se pare absolut inutil să mai reţină ceva, atâta timp cât sculele electronice le oferă orice răspuns posibil, chiar şi la întrebările pe care nu ştiu să le pună.

Ultima lună pierdută din vieţile noastre mi-a demonstrat că „marele internet” în imensitatea şi perversitatea sa ne poate modifica fără probleme vieţile şi uneori chiar şi morţile. Să luăm cazul lui Dem Rădulescu. Pe 17 septembrie s-au scris numeroase rânduri frumoase la 14 ani de la dispariţia artistului. Stop, ceva nu e în regulă.

dem radulescuO experienţă personală, naşterea unicului copil, produsă fix cu o zi înaintea morţii actorului, a fixat cu chingi zdravene dar nevăzute, datele în memorie. Deci închid lumina, decuplez sculele şi mă las singur cu gândurile şi amintirile mele: Dem Rădulescu a murit pe 10 septembrie 2000.

Repornesc aparatura şi dau o căutare, aşa superficial, şi constat că în marea majoritate a locurilor data decesului era 17 septembrie, chiar şi „tanti wikipedia” spunea asta. Trec la cercetarea   profundă şi în cele din urmă memoria umană este confirmată şi de sculele artificiale.

Chiar dacă am putea spune că gestul făcut de tehnică este unul de mare umanitate, acela de a-i oferi lui Dem Rădulescu încă şase zile de viaţă, în esenţă toată chestiunea seamănă cu o poveste de dragoste trăită exclusiv pe facebook, poate fi ceva, dar nu e, pentru că nu are nimic palpabil.

Neadevărul suficient de mult repetat şi propagat devine un adevăr universal valabil. Memoria umană poate face lumină când în jur e întuneric, nu ar fi rău să o apreciem un pic mai mult.

 

26
/05
/17

“Un înger se îndreaptă către un spital bucureştean, prin ploaia cenuşie de iarnă. Vrea să vadă cu ochii săi supraceleşti dacă nu s-a împuţinat lumina în ochii şi în sufletele chirurgilor. Omul de la volan zări îngerul, îi ghici şi aripile pe sub pardesiul subţire şi se gândi că un asemenea trofeu nu avea nimeni.”. Scriitorul Șerban Tomşa a lansat de curând „SUPRAVEGHETORUL şi alte povestiri”, volum din care vă vom prezenta câteva povestiri, pe parcursul acestei luni.

24
/05
/17

“Când se trezi, soarele era aruncat departe, pe cer. Se foi puțin în pat și încercă să aţipească din nou. Aerul rece, din camera înaltă, nezugrăvită de mulți ani, îl pătrundea până la piele și îl înfiora. Ar mai fi dormit, dar îl treziseră țipetele păunilor flămânzi și cântecele triumfale ale cocoșilor. (...)”. Scriitorul Șerban Tomşa a lansat de curând „SUPRAVEGHETORUL şi alte povestiri”, volum din care vă vom prezenta câteva povestiri, pe parcursul acestei luni.

22
/05
/17

“─ Ce fel de om este Johnny? îi întreba o fătucă. ─ Aaaaa, păi e un băiat valabil! Nu e încrezut, nu-şi dă aere şi se poartă aşa, modest, ca un om dă rând. ─ Vorbeaţi cu el des? ─ Sigur, în fiecare zi. ─ Şi ce-i spuneaţi? (…)”. Scriitorul Șerban Tomşa a lansat de curând „SUPRAVEGHETORUL şi alte povestiri”, volum din care continuăm să vă prezentăm câteva povestiri.

17
/05
/17

“E miezul verii. După masa de prânz, mama şi fiul stau lungiţi în două paturi aşezate simetric de o parte şi de alta a uşii, de-a lungul a doi pereţi opuşi din dormitorul familiei. Fiecare se foieşte nervos în patul său, iar un zugrav îşi face de lucru pe hol şi trage cu urechea la ce discută cei doi. (…)”. Scriitorul Șerban Tomşa a lansat de curând „SUPRAVEGHETORUL şi alte povestiri”, volum din care vă vom prezenta câteva povestiri, pe parcursul acestei luni.

10
/05
/17

“Este zăpadă cu soare. Acoperișurile sclipesc, streașinile șiroiesc, oamenii calcă într-un fel de piftie alburie, care se risipește în jur și îi stropește pe trecători. (...)”. Scriitorul Șerban Tomşa a lansat de curând „SUPRAVEGHETORUL şi alte povestiri”, din care vă prezentăm, prin amabilitatea autorului, câteva fragmente / povestiri integrale.

10
/05
/17

„Interior zero” de Lavinia Braniște e despre tinerețea dezbrăcată de toate motivele pentru care o iubim. E despre limitele vârstei, despre angoase și încercări, despre dezamăgiri, frustrări și renunțări. E despre pierderile noastre, ale celor care ne-am rătăcit pe un drum pe care-l credeam drept.

08
/05
/17

"Jim se îndrăgosti fulgerător de albastru într-o primăvară, când i se umflară amigdalele și trebui să-și dea în gât cu albastru de metil. (…)" Scriitorul Șerban Tomşa a lansat de curând „SUPRAVEGHETORUL şi alte povestiri”, volum din care vă prezentăm, pe parcursul acestei luni, câteva fragmente.

03
/05
/17

Șerban Tomșa, unul dintre scriitorii foarte dragi nouă, și-a lansat de curând cel mai recent volum – „SUPRAVEGHETORUL și alte povestiri”, din care vă vom prezenta (prin amabilitatea autorului), pe parcursul acestei luni, câteva fragmente din savuroasele povestiri care-l întregesc.

24
/03
/17

E ceva putred cu Danemarca, spun eu în momentul când văd umbra tricourilor acestei echipe naționale de fotbal . În 1601(1600 conform unor surse alternative) William Shakespeare, prin gura unui ofiţer, personaj episodic în „Hamlet”, spunea că “E ceva putred în Danemarca” (“Something is rotten in the state of Denmark! “), tot din cauza unei umbre.

22
/03
/17

Despre cum „Sieranevada”, „Câini” și „Inimi cicatrizate” și-au împărțit cele mai multe trofee Gopo. Despre cele mai inspirate și mai puțin inspirate momente ale galei. Și despre refuzul unor regizori precum Cristian Mungiu de a fi asociați cu Premiile Gopo.

24
/02
/17

Când îl văd îmi dispare complet cheful pentru micul dejun frugal, pe care îl servesc cu religiozitate (3-4 ouă – fierte, ochiuri sau omletă- un copănel de pui sau câteva felii zdravene de șuncă, ceva mezeluri la grămadă, niște castraveciori murați sau gogoșari în oțet, un codru de brânză și ce mai pică), parcă mă văd la bătrânețe, adică peste două –trei luni, mimând mișcare cu gândul la ce o să mănânc după.

15
/02
/17

De peste 25 de ani nu mai stau la cozi. Prefer să pierd trenul, dar coadă nu servesc. Am trăit într-o vreme când nu puteai să cumperi o pâine fără să stai o oră la coadă, așa că…

06
/02
/17

Cele peste două mii de cărți din casa mea au pornit un miting neautorizat, supărate ca de cinci zile nu am mai citit un rând, lucru care nu s-a mai întâmplat de două ori în ultimii treizeci de ani.

22
/12
/16

Doi colindători scăpaţi parcă de la balamuc, după felul cum sunt costumaţi, iau cu asalt un autobuz la ora când cafelele încă nu și-au făcut pe deplin efectul. Ambii sunt îmbrăcați în cămăși de noapte de damă, albe cu floricele verzi, cu dantelă la guler și mâneci, încinși cu niște sfori groase la mijloc purtând pe capete niște căciuli din pieile unor miei, care probabil s-au născut și au murit înainte de căderea comunismului.

08
/12
/16

Final de decembrie, cu 27 de ani în urmă, la radio, după ani, grei, se difuzează un colind cântat de corul Madrigal. Doi bărbați, tata și fratele lui, oameni destul de greu de impresionat – pentru că viața avusese grijă să-i călească suficient - plângeau discret, privind spre focul din sobă.

07
/12
/16

Anul 2099, toamna târziu, la o şcoală din Bucureşti (în continuare capitala României, cele mai apropiate capitale ale unor state vecine sunt Viena şi Moscova) mai mulţi adolescenți discută, la ora de istorie, despre eroii neamului din ultimele două secole.

Page 1 of 712345...Last »