Voicu Enăchescu, dirijor: „Când ne aflăm în faţa publicului, încercăm să fim sinceri cu noi înşine”
http://www.ziarulmetropolis.ro/voicu-enachescu-dirijor-cand-ne-aflam-in-fata-publicului-incercam-sa-fim-sinceri-cu-noi-insine/

Dirijorul Voicu Enăchescu şi Corul de Cameră „Preludiu” al Centrului Naţional de Artă „Tinerimea Română” au o relaţie de iubire care durează de 42 ani.

Un articol de Cristina Comandașu|10 Decembrie 2014

Au fost aplaudaţi pe scene româneşti şi străine, au semnat discuri de succes, sunt recunoscuţi pentru atmosfera specială pe care ştiu să o creeze la fiecare concert al lor.

Pe 16 decembrie, de la ora 19.00, Corul de Cameră „Preludiu” va susţine tradiţionalul său concert de Crăciun la Sala Radio. Nu este un concert obişnuit, ci unul cu semnificaţii speciale: înregistrarea acestui eveniment va putea fi ascultată de milioane de europeni, pentru că Radio România Muzical a înscris acest concert în proiectul de Crăciun al Uniunii Europene de Radio. Proiectul reuneşte 12 concerte de la cele mai importante radiouri publice europene şi va fi difuzat în reţeaua Uniunii Europene de Radio în 21 decembrie.

Protagoniştii unui concert pentru milioane de europeni, care reprezintă România cu un program de colinde autentice interpretate în spiritul clasic, tradiţional, ascund în spate o viaţă de muncă şi sacrificii despre care vorbeşte dirijorul Voicu Enăchescu.

Cum studiază un cor? Câte ore de repetiţie şi câte zile pe săptămână sunt necesare?

Programul de repetiţii este zilnic, două ore jumătate – trei ore pentru fiecare repetiţie. Este foarte important ca cel care păstoreşte un cor să ştie să îşi aleagă repertoriul şi să încerce să fie în primul rând pe placul coriştilor, adică cei care interpretează acest program.

Ce înseamnă să-ţi alegi un repertoriu potrivit?

Din fericire, aria de selecţie a pieselor pe care noi le cântăm este foarte largă, avem în repertoriu lucrări de la muzica preclasică până la muzica contemporană. Înainte însă de a începe lucrul la o piesă, supun lucrarea respectivă atenţiei membrilor corului şi, în funcţie de plăcerea cu care ei primesc propunerea mea, o includem sau nu în repertoriu.

Apoi începem lucrul pe partide (n.r. grupe de voci), fiecare partidă are de învăţat partiturile pe dinafară pentru că eu nu accept să se cânte în timpul concertului după partitură. Mi se pare că relaţia dintre cor şi dirijor are de suferit foarte mult, pentru că atenţia nu mai este îndreptată numai către dirijor, care comunică nu neapărat prin gest, ci şi prin privire.

Care este repertoriul pe care muzicienii din Corul „Preludiu” îl iubesc cel mai mult?

Vreau să spun că muzica preclasică n-are nici un fel de respingere. Apoi, după 1990, abordarea unor lucrări din repertoriul religios, de asemenea, se bucură de sufragiul total al membrilor corului. Pe de altă parte, sunt lucrări din muzica contemporană care ne pun mici probleme, dar acesta este un lucru firesc.

Câţi membri are Corul „Preludiu” şi cine sunt ei?

Corul are, în mod constant, de la înfiinţare şi până acum, 30-32 de membri, în funcţie de fluctuaţiile inerente pe parcursul activităţii noastre. Ei sunt în majoritate absolvenţi a Universităţii Naţionale de Muzică, dar sunt şi corişti mai vechi, profesionişti care au făcut parte din diverse formaţii profesioniste: de la Filarmonică, de la Radio, de la corul Operei ş.a.m.d.

Pe 11 decembrie, de la ora 18.00, veţi fi în studioul Radio România Muzical pentru un dialog live audio-video realizat de Liviu Peţu, un apreciat realizator Radio România Muzical, dar şi membru de 15 ani al Corului „Preludiu”. La începutul anilor 2000 destul de mulţi studenţi de la Conservatorul bucureştean deveneau membri ai Corului „Preludiu”. Se mai întâmplă la fel şi astăzi?

Da, sigur, din fericire se întâmplă şi astăzi. Cazul lui Liviu Peţu de-acum 15 ani se repetă an de an. Eu fac de altfel, audiţii informative la fiecare început de stagiune şi, acolo unde ştiu că sunt nişte probleme cu unii dintre corişti, încerc să înlocuiesc din mers, cu doritori mai noi de a intra în Corul „Preludiu”.

corul preludiu

Care este relaţia dintre dumneavoastră, ca dirijor, şi corişti?

Cred că înainte de performanţele muzicale, trebuie să existe nişte relaţii deosebite, foarte apropiate, de prietenie între dirijor şi cor, pentru că altfel, în procesul acesta destul de complicat şi dificil al muncii artistice, nu găsim totdeauna numitorul comun în realizarea unor lucrări şi atunci mă bazez de la început pe o relaţie specială de prietenie verificabilă în timp, care se transformă într-o relaţie de seriozitate, de respect deosebit faţă de munca fiecăruia dintre noi şi de înţelegere deplină a ceea ce cere dirijorul.

Are Corul „Preludiu” un anumit specific?

Uneori simt că se creează o atmosferă deosebită printre cei care ne ascultă, dar nu ştiu dacă există o reţetă pentru asta, nu ştiu dacă există nişte date speciale de care noi trebuie să ţinem seama. În clipa în care ne aflăm în faţa publicului, încercăm să fim sinceri cu noi înşine şi cu cei care ne ascultă.

Care sunt cele mai frumoase momente pe care le-aţi trăit în aceşti 42 de ani alături de acest cor?

Din fericire, momentele speciale sunt foarte, foarte multe în activitatea noastră, atât în concertele pe care le-am susţinut în ţară şi mai cu seamă pe prima scenă a ţării, la Ateneul Român, dar şi în turneele din străinătate. Şi în Italia, şi în Spania şi în Statele Unite, în ultima vreme şi în China. Acum doi ani am fost a doua oară în China, participanţi la un mare festival internaţional coral, la care au venit din cinci continente, 66 de coruri. Corul Preludiu a reuşit – de aceea spun că este o amintire foarte plăcută – să se impună în faţa “adversarilor”, cucerind şi premiul pentru cea mai bună formaţie, medalia de aur şi premiul pentru cea mai bună interpretare a unei lucrări în limba chineză şi premiul pentru cel mai bun dirijor.

În Statele Unite, sigur că nu putem uita concertele de la sala de concerte din clădirea Organizaţiei Naţiunilor Unite. În Spania, am fost la Barcelona, la un important festival internaţional, de unde de asemenea am plecat cu laurii competiţiei. Acolo s-a întâmplat din păcate şi un lucru trist: avionul cu care venea un cor din cele 16-17 invitate, un cor din Venezuela, s-a prăbuşit în mare, înainte să aterizeze la Barcelona, cu 60 de corişti. A fost un moment foarte trist.

Şi anul acesta, în 2014, care ar fi reperele principale ale activităţii Corului Preludiu?

Concerte de-a lungul întregului an, atât pe scenele din Bucureşti, cât şi foarte multe concerte în ţară, la festivalurile corale unde suntem invitaţi, aproape fără excepţie: festivalurile corale organizate de Asociaţia Naţională Corală, festivaluri de tradiţie, cum ar fi cel de la Piteşti, „Dumitru Georgescu Kiriac”, cum ar fi cel de la Cluj, „Augustin Bena”, cum a fost de curând cel de la Cernavodă, Festivalul „Ioan D. Chirescu”. Cu două săptămâni în urmă am participat la un mare festival coral în Grecia, organizat de Clubul UNESCO, unde am susţinut două concerte la Atena şi la Nafplio. Acesta din urmă este un oraş superb care a fost până în secolul al XVIII-lea capitala Greciei şi acolo mişcarea corală are o mare tradiţie.

În curând se vor împlini 25 de ani de la Revoluţia din 1989. Cum s-a simţit această bornă istorică în activitatea Corului Preludiu?

După 1989, la cele peste 400 de lucrări care existau deja în repertoriul corului, s-au adăugat şi multe piese religioase; am avut şi foarte multe concerte în biserici şi catedrale şi trebuie să vă mărturisesc că acest lucru le-a oferit atât coriştilor, cât şi mie, o satisfacţie deosebită.

Cum v-aţi descrie pe dumneavoastră ca om şi ca artist?

Ca om, cred că sunt un om normal, adică cu minusurile şi plusurile fiecăruia dintre noi. Ca artist, îmi place să cred că sensibilitatea cu care m-am născut şi harul pe care l-am primit de la Dumnezeu pentru această profesie mă ajută să înregistrez performanţele la care am ajuns până acum. Ca o caracteristică personală – şi asta trebuie să vă spun -, nu pot să intru în nici un fel de comunicare, chiar nu suport sub nici o formă, oamenii care n-au simţul ridicolului şi simţul umorului.

Care sunt cele mai importante lucruri care v-au ghidat în viaţă?

Înainte de toate, cred că familia. Sunt familist convins, am marea bucurie să fiu şi bunic la vârsta mea, am doi nepoţi extraordinari. Apoi, activitatea profesională a fost cea spre care mi-am îndreptat atenţia în mod deosebit.

Este ceva ce regretaţi în aceşti 42 de ani?

În legătură cu corul Preludiu nu regret nimic. Nu, nu regret nimic, chiar dacă au fost şi momente mai tensionate, mai delicate, chiar dacă am fost uneori supuşi unor răutăţi din partea unor colegi de breaslă; am trecut peste ele, pentru că sunt un tip îngăduitor şi am învăţat de mic copil să iert. De mic copil spun, pentru că tatăl meu a fost preot şi am învăţat din casă să fac lucrul acesta.

Iată deci fiul unui preot care va dirija în 16 decembrie, la Sala Radio, un repertoriu ce include colinde româneşti şi cântece de Crăciun din repertoriul internaţional.

Ne propunem poate să ajungem către o interpretare ideală. Sper că în concertul din 16 decembrie, de la Sala Radio, vom oferi publicului românesc şi apoi străinilor, care ne vor asculta pe posturile de radio din Europa, un repertoriu echilibrat, care să cuprindă şi colinde româneşti şi cântece de Crăciun din repertoriul universal. Este lesne de înţeles că de fiecare dată, în abordarea repertorială, colindele româneşti ocupă primul loc, evident, şi sunt cel mai aproape de sufletul meu şi al coriştilor din „Preludiu”.

Apoi, în cântecele de Crăciun din repertoriul universal, am reuşit să cântăm în faţa publicului din mai multe ţări repertoriul acesta de Crăciun; am avut un turneu în 2008, prin cinci capitale europene. De fiecare dată, am aşteptat cu emoţie reacţia celor care le ascultă şi, după felul modul în care s-au manifestat, consider că am reuşit să transmitem, să traducem muzical, sentimentele care reies din aceste cântece de Crăciun.

De ce ar fi de neratat concertul Corului „Preludiu” din 16 decembrie?

Mi-ar face plăcere ca sala de la Radio să fie plină, să aibă printre spectatori foarte mulţi melomani, foarte mulţi iubitori ai muzicii corale şi de asemenea, din punctul nostru de vedere, să reuşim să demonstrăm şi de data asta că muzica pe care o facem noi este o muzică transmisă din suflet şi pentru sufletele celor care ne ascultă.

 

Foto portret: RoZa Zah

29
/11
/16

Trecutul ne dezvăluie foarte multe lucruri, nu doar o incurabilă melancolie. Trecutul are o anumită forţă de a se impune în actualitate fără a-şi face simtiţă prezenţa. Acest lucru se petrece şi cu teatrul în general când pur şi simplu vorbim despre teatru, chiar dacă o facem la timpul trecut. Forţa sa este invizibilă şi efectele devin vizibile când doar îi constatăm absenţa.

26
/11
/16

La 10 ani de când a fost investit în funcția de manager al Teatrului Tineretului din Piatra Neamț, cea mai mare rampă de lansare a actorilor, Liviu Timuș amintește despre „fenomenul Piatra Neamț”, explică de ce trebuie să existe festivalul adresat în exclusivitate tinerilor, ajuns la a XXVIII-a ediție, „Pledez pentru tine(ri)”și cu ce probleme se confruntă la teatru.

02
/11
/16

NOUA GENERAȚIE DE ARTIȘTI. Olimpia Melinte, treizeci de ani, actriță, consacrată internațional cu pelicula spaniolă „Canibal”. În curând, va fi din nou pe marile ecrane, în „Perfect sănătos”, noul film al Ancăi Damian. Actriță, dar mai ales mama lui Sasha (doi ani). Un interviu sincer despre cinema și maternitate. Olimpia Melinte se întoarce, iar acum vrea să joace din nou și teatru. A se lua aminte.

23
/10
/16

INTERVIU „Stilul este rezultatul deciziei mele că actorii sunt pe primul loc”, afirmă, într-un interviu pentru Ziarul Metropolis, autoarea filmului „Toni Erdmann”, regizoarea germană Maren Ade, invitată a ediției din acest an a Festivalului „Les Films de Cannes a Bucarest”.

19
/10
/16

Crede că cea mai mare problemă a generației lui este că trăiește într-un context haotic. Se simte norocos că face parte din trupa lui Victor Ioan Frunză și crede că atunci când ți se întinde o mână trebuie s-o prinzi. Face teatru cu voluptate, iar cele mai recente roluri în care-l puteți vedea sunt Mozart și Tipătescu în spectacolele „Amadeus” și „O scrisoare pierdută” de la Teatrul Metropolis.

15
/10
/16

Povestea uluitoare a unui film, „Şi va fi...” (1992), realizat în România de un regizor basarabean, Valeriu Jereghi, cu bani de la Moscova şi în timp ce URSS se prăbuşea. Film relansat duminică, la sala de cinema a Muzeului Ţăranului, într-o proiecţie cu intrare liberă în cadrul „Les Films de Cannes a Bucarest”.

05
/10
/16

Pe când „Câini” încă nu intrase în cinematografe, l-am provocat pe regizorul Bogdan Mirică la o scurtă discuție despre zilele petrecute pe platoul de filmare, dar și despre ce înseamnă pentru el premiile, masterul de scenaristică de la Londra sau simpatia vizbilă a publicului pentru un film românesc.

Page 1 of 2212345...1020...Last »