Marius Florea Vizante şi câteva întrebări incomode, pentru criticii români
https://www.ziarulmetropolis.ro/marius-florea-vizante-si-cateva-intrebari-incomode-pentru-criticii-romani/

Mulţi critici înţeleg fenomenul şi scriu despre el într-un limbaj extrem de tehnic, specific, elitist. Largul public nu-l înţelege! Cui scriu ei, elitelor? Elitele înţeleg şi singure, de ce mai scrii?

Un articol de Marius Florea Vizante|11 martie 2014

Actul teatral are loc undeva, în eter, între scenă şi sală. Este fenomenul unic şi irepetabil care se petrece între actori şi spectatori, în momentul spectacolului. Criticul asistă, înţelege fenomenul şi apoi îl explică celor curioşi care încă nu au fost acolo sau îi luminează pe spectatorii care au fost, dar care n-au înţeles… (Asta ştiu de la următorii: Radu Penciulescu, Radu Beligan, Ion Toboşaru, Ion Cojar, Gelu Colceag, Ileana Berlogea şi de la mulţi alţii cu care am avut norocul să lucrez.)

Cu criticii am lucrat mult mai puţin aşa că am câteva întrebări:

1. Mulţi critici înţeleg fenomenul şi scriu despre el într-un limbaj extrem de tehnic, specific, elitist. Largul public nu-l înţelege! Cui scriu ei, elitelor? Elitele înţeleg şi singure, de ce mai scrii?

2. Mulţi critici consideră că doar avangarda, inovaţia, revoluţia, în teatru, au valoare. De ce mai scrii (despre celelelate spectacole) că nu sunt teatru? Nu?

3. Mulţi critici dezbat cu voluptate un eşec evident. (O mai fac şi la succese răsunatoare, câteodată.) Dacă e atât de evident totul, de ce mai scrii?

4. Mulţi critici spun că nu au înţeles de ce autorul ăla sau de ce textul ăla sau de ce actorii aăia, decorul ăla, muzica aia – ba chiar mai rău, spun că nu au înţeles autorul, textul, regia la-la-la… Daca nu înţelegi , de ce mai scrii?

4bis. Mulţi critici ceartă şi publicul şi spun că nu-i înţeleg reacţiile – am acceaşi întrebare.

5. Mulţi critici sunt „luaţi de val” şi devin spectatori. Adică nu diseacă fenomenul ci se întreabă dacă le-a plaăcut lor sau nu le-a fost pe plac – ba mai rău ne spun că nu le place autorul, textul, regizorul, actorul, la-la-la… adică au idiosincrazii (repulsie nemotivată faţă de persoane, obiecte, fenomene – dex), deci nu scriu despre fenomen, ci despre ei înşişi! Dacă eşti spectator şi nu critic, de ce mai scrii (critică)?

P.S. Articolul 5 e valabil şi în cazul pasiunilor personale ale criticului pentru anumiţi creatori.

6. Mulţi critici nu citesc textul înainte de a vedea spectacolul, nu asistă la repetiţii, nu discută cu regizorul, cu actorii, cu scenograful… la-la-la… Dacă nu ştii ce intenţii a avut autorul, cum analizezi rezultatul? Despre ce scrii?

7. Mulţi critici sunt creatori eşuaţi! (Nu am auzit pe nimeni să spună că visul său e acela de a deveni critic!) Cu siguranţă ar fi vrut să fie creatori! Prin urmare, mulţi critici ne scriu despre cum ar fi făcut ei în locul autorilor. Dacă n-ai făcut, de(spre) ce mai scrii?

Desigur, am şi alte întrebări de adresat, dar acestea mă „bântuie” de multă vreme. Aştept răspunsuri chiar şi de la cei vizaţi Vă asigur de sinceritatea curiozităţii mele.

Vă salut, Vizante!

Text de opinie, semnat de actorul Marius Florea Vizante

07
/08
/23

Termeni precum doliu, pierdere, angoasă, suferință, nostalgie aparțin zonei afectului, individul trecând, în anumite momente ale vieții lui, prin această arie aproape sinonimică.

09
/07
/23

TESZT e uneori o nuntă pe o scenă. E o fată care plânge. O îmbrățișare în întuneric. O tărie pe care o bei ca să-ți faci curaj în fața adevărului. TESZT e uneori un cuvânt pe care îl așteptai, un om pe care îl admiri, care are în spatele lui alți 100 de oameni pe care îi admiri.

19
/07
/22

Prin anii nouăzeci, a existat o campanie publicitară care se intitula simplu si atrăgător: „Cu balonul în Arizona”. Pentru un copil de clasa a treia dintr-o Românie abia ieșită din comunism, perspectiva unei călători în America, și nu oricum, ci cu balonul, era irezistibilă.

10
/03
/22

Stiu, langa noi e RAZBOI. Însa acesta și victimele sale nu anuleaza micile războaie, adesea penibile! In pragul urmatorei evaluari a managerilor teatrelor bucureștene, scriu despre cea abia finalizată pentru anul 2020, cu speranta ca urmatoarea, deja anuntata, pentru 2021, va fi “PE BUNE”!

27
/09
/21

OPINIE Subfinanţat de nişte autorităţi nepăsătoare, fără cinematografe care să îi fie dedicate şi cu un public larg pus mai degrabă pe miştouri, filmul românesc de autor face performanţă an de an la cel mai înalt nivel. Iar 2021 o dovedeşte din plin. Este unul din paradoxurile româneşti.

17
/09
/21

OPINIE Mai mulţi cineaşti români importanţi, deopotrivă producători şi regizori, printre care Stere Gulea, Tudor Giurgiu, Ada Solomon şi Nae Caranfil, îşi exprimă nemulţumirea faţă de felul în care se desfăşoară concursurile de finanţare organizate de Centrul Naţional al Cinematografiei.

30
/06
/21

OPINIE Paradoxul ediţiei din 2021 a Premiilor Gopo a fost că gala s-a desfăşurat în condiţii aproape normale, chiar dacă în aer liber, dar nominalizările şi trofeele au vizat doar cele câteva filme lansate în 2020, un an dezastruos, în care cinematografele au fost mai mult de trei sferturi din timp închise.

24
/03
/21

OPINIE Atunci când un succes internaţional aduce câte un film românesc în atenţia unui public mai larg decât grupul cinefililor fideli, mulţi simt o nevoie irepresibilă de a comenta. Asta nu ar fi o problemă, dacă discursul nu ar cădea în miştocăreală, rostită pe un ton superior: „Vă spun eu cum stă treaba cu cinematografia română!”.

16
/02
/21

OPINIE Cinematografia română este aproape de un moment istoric – cel puţin o nominalizare la Premiile Oscar. În ciuda succesului internaţional uriaş, documentarul „colectiv” al lui Alexander Nanau a împărţit opinia publică din România. Unul dintre motivele de divizare – prezenţa lui Vlad Voiculescu. E bine, totuşi, când un film stârneşte valuri şi nu e primit cu indiferenţă.