Actrița Ada Navrot: „Teatrul Metropolis este o gură de oxigen pentru orice actor cu contract permanent într-un teatru”
https://www.ziarulmetropolis.ro/actrita-ada-navrot-teatrul-metropolis-este-o-gura-de-oxigen-pentru-orice-actor-cu-contract-permanent-intr-un-teatru/

Ada Navrot nu mai joacă în niciun spectacol la Metropolis. Dar aici a fost primul teatru în care s-a angajat. Era 1995 şi Metropolisul se numea pe atunci Teatrul Mundi.

Un articol de Andrei Crăciun|24 septembrie 2019

Apoi a participat la rebotezarea teatrului din 2007 și a jucat în primul spectacol de la noul Metropolis: în Agamemnon. Ultima dată a jucat la Metropolis în Peretele de Lia Bugnar, chiar anul trecut.

Ada, în ce spectacole mai joci dumneata la Teatrul Metropolis, în ce spectacole ai jucat în trecerea timpului? Care e povestea lor?
În acest moment nu joc în niciun spectacol la Teatrul Metropolis. Întâmplarea face că am jucat în „Agamemnon” de Rodrigo Garcia în regia lui Radu Nica. În 2007. A fost primul spectacol al teatrului nou numit Metropolis. Îmi amintesc că am participat la botezarea lui. Domnul Ivașcu trecea pe la repetițiile noastre să ne întrebe ce părere avem… Au fost mai mult variante, dar a câștigat Metropolis. Prin 2018 am jucat de vreo câteva ori în „Peretele” de Lia Bugnar. Cu Lia am fost colege de Academie la clasa doamnei Sanda Manu. Apoi am jucat „Matrimoniale”, scris de ea. Se joacă și astăzi. Teatrul Metropolis, fost Teatrul Mundi, a fost primul teatru în care am fost angajată. În 1995. Nu seamănă deloc cu ce este astăzi. Mai tare mă leagă amintirea spectacolului în care n-am jucat – „Poate Eleonora” de Gellu Naum, în regia lui Alexandru Tocilescu. A făcut ceva vâlvă la vremea lui. N-am jucat pentru că m-am îndrăgostit și am plecat la Paris.

Ce a însemnat (înseamnă) Teatrul Metropolis în cariera dumneavoastră?
Teatrul Metropolis este o gură de oxigen pentru orice actor cu contract permanent într-un teatru și o pâine pentru actorul independent.

Unde să venim să te vedem în această frumoasă nouă stagiune? Ce planuri de viitor aveți? Cu marele ecran – ceva?
Cel mai mult joc la Nottara, unde sunt angajată permanent. Multe spectacole. Printre care „Despre olteni, cu dragoste”, „Figaro”, „Praf de stele”; cel mai nou – „Cumetrele”. Mai joc la Teatrul Dramaturgilor Români – „Infractorii”. Am multe visuri legate de marele ecran, dar în prezent nu știu dacă marele ecran are cu mine. Și nici micul ecran, care nu e de disprețuit. În prezent trăiesc cu speranța că îmi voi spori plăcerea de a face teatru, mult zdruncinată de evenimente care n-au legătură cu teatrul.

„Infractorii”

Ca spectator ai umblat pe la Metropolis – ce ai constat, ce are special acest teatru în peisajul autohton?
Teatrul Metropolis este un spațiu modern, extravagant chiar, în comparație cu altele. Mă uimește varietatea repertoriului.

Cum a fost pentru teatrul românesc și pentru dumneavoastră îndeosebi anul acesta care se va încheia (deja!) nu peste mult timp?

Anul acesta învăț să mă ocup de lucruri care contează și m-aș bucura să mă întâlnesc cu un proiect de suflet.

Teatrul Metropolis este un spațiu modern, extravagant chiar, în comparație cu altele. Mă uimește varietatea repertoriului. (Ada Navrot, actriță)

23
/07
/14

După realizarea scenografiei pentru multe producții românești și pentru coproducții internaționale, Mihaela Ularu, mama actriţei Ana Ularu, a revenit la prima pasiune a sa, teatrul, realizând costumele din spectacolul independent „În parc”, scris şi regizat de Radu Iacoban, cu Ana Ularu/Rodica Lazăr și Istvan Teglas în distribuţie.

15
/07
/14

Andreea Bibiri spune că în teatru nu există democrație. Mărturisește că regizorul care a influențat-o cel mai mult a fost Liviu Ciulei și vorbește despre prima ei colaborare cu actorul Marius Manole, într-un spectacol „un pic cam personal“, „Cremă de zahăr ars. Astăzi îi spunem dragoste“.

15
/07
/14

INTERVIU. Aflat la prima ediţie, festivalul Ceau, Cinema! (17-20 iulie) îşi propune să apropie publicul de filmul european, într-o oraş fără nici un cinematograf de stat funcţional, dar cu ambiţii de capitală culturală: Timişoara. Pentru a afla ce înseamnă un astfel de eveniment, am stat de vorbă cu iniţiatorul şi organizatorul principal: copywriterul şi criticul de film Lucian Mircu.

19
/06
/14

Tânăra și talentata regizoare Carmen Lidia Vidu prezintă cea de-a treia sa premieră în acest an, „Cântec de leagăn. O poveste despre Maria Tănase“, vineri, 20 iunie, de la ora 19.30, la Godot Cafe Teatru. Spectacolul este un video poem teatral ce aduce pentru prima dată pe o scenă de teatru documente autentice, scrisori de arhivă, frânturi din interviurile, gândurile și amintirile Mariei Tănase, alături de şase dintre cântecele nemuritoare ale artistei, interpretate live.

Pagina 30 din 38« Prima...1020...2829303132...Ultima »