Acuze grave la Muzeul Național al Țăranului Român. Ce spune directorul MNȚR?
https://www.ziarulmetropolis.ro/acuze-grave-la-muzeul-national-al-taranului-roman-ce-spune-directorul-mntr/

Un grup de specialişti de la Muzeul Naţional al Țăranului Român acuză „situaţia dezolantă” în care a ajuns instituţia, după ce, în anul 1996, aceasta a fost distinsă cu premiul Muzeul European al Anului.

Un articol de Petre Ivan|3 august 2016

Semnatarii au transmis două memorii Ministerului Culturii, pe 6 mai și 12 iulie, rămase până astăzi fără răspuns. Specialiștii MNȚR reclamă o serie de „grave” disfuncții manageriale care au caracterizat întregul mandat de director al lui Virgil Nițulescu.

Ei acuză ignorarea „sistematică” a deciziilor Consiliului de Administrație și ale Consiliului Științific; organizarea de proiecte expoziționale externe fără consultarea prealabilă a specialiștilor sau împotriva avizului negativ al acestora; lipsa de transparență în cheltuirea bugetului muzeului; angajarea cu contract de colaborare a soției lui Virgil Nițulescu; însușirea premiului acordat muzeului la Gala Premiilor Radio România Cultural 2015 în valoare de 1.500 lei; organizarea de târguri săptămânale care prin structura de bazar/talcioc/bâlci sunt total inadecvate unei instituții muzeale de anvergură națională.

De asemenea, semnatarii scrisorii reclamă faptul că târgurile nu respectă normele ISU și normele de protecție a patrimoniului, întreținând foc deschis (pentru grătar) lângă biserica de lemn, monument istoric de secolul al XVIII-lea; editarea unor publicații externe cu bugete supradimensionate față de bugetele publicațiilor interne; pierderea de către specialiștii muzeului, prin decizia managerului, a dreptului de vot în Consiliul Științific; alterarea tipului de comunicare și identitate vizuală specific muzeului.

Potrivit specialiștilor de la MNȚR, „proiectul de management cu care dl. Virgil Nițulescu a câștigat acum 6 ani directoratul Muzeului nu a fost niciodată făcut public și nici adus la cunoștința membrilor Consiliului Științific sau membrilor Consiliului de Administrație”.

Specialiștii Muzeului Țăranului se alătură scrisorii deschise semnate deja de 500 membri ai societății civile și personalități ale lumii culturale și cer premierului Dacian Cioloș să intervină pentru revenirea la un management profesionist al uneia dintre cele mai importante instituții culturale ale României. –  se arată în scrisoare.

Purtătorul de cuvânt al Executivului, Liviu Iolu, a anunțat miercuri că se fac verificări în ceea ce privește modalitatea de desfășurare a concursului privind postul de director general al Muzeului Țăranului Român.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Executivului, în funcție de concluziile raportului, Ministerul Culturii va dispune în consecință.

Nițulescu neagă acuzațiile aduse

Virgil Nitulescu, directorul Muzeului Taranului Român

Virgil Nitulescu, directorul Muzeului Taranului Român

Directorul general al Muzeului Național al Țăranului Român (MNȚR), Virgil Ștefan Nițulescu, neagă acuzațiile care i se aduc de către un grup de specialiști din cadrul instituției pe care o conduce referitoare la disfuncțiile manageriale și spune că nu este de acord cu acestea.

Este o părere strict personală. Evident că eu nu sunt de acord cu nimic din ce se scrie în acea scrisoare. –  (Virgil Ștefan Nițulescu, Directorul general al Muzeului Național al Țăranului Român)

Întrebat despre verificările privind modalitatea de desfășurare a concursului pentru postul de director general al Muzeului Țăranului Român, Virgil Ștefan Nițulescu a refuzat să comenteze.

Aproximativ 100 de reprezentanți ai societății civile — între care Andrei Pleșu, Mircea Cărtărescu, Ștefan Agopian, Theodor Paleologu — dar și angajați ai muzeului i-au adresat, luni, o scrisoare deschisă premierului Dacian Cioloș în care reclamă „managementul impropriu” de la MȚR, dar și rezultatul ultimului concurs pentru ocuparea postului de director al instituției.

Foto: Muzeul Național al Țăranului Român (MNȚR), Virgil Ștefan Nițulescu – facebook, wikipedia

21
/08
/23

Dezbaterea „Dimitrie Cantemir – un prinț român în Europa Luminilor”, susținută în limba engleză, de Ștefan Lemny, fost responsabil al colecțiilor de istorie la Biblioteca Națională a Frantei, și de Anna Svenbro, șefa Bibliotecii Nordice din cadrul Bibliotecii Sainte-Geneviève din Paris, se va desfășura luni, 21 august 2023, de la ora 18.00, la sediul Institutului Cultural Român din Stockholm.

21
/08
/23

În prima parte a anului s-a derulat un proiect foarte sensibil, al cărui scop a fost creșterea stării de bine, atât fizică, cât și emoțională, și a ancorării în corp și în comunitate – ParkinsOn Dance, un prim demers ce și-a propus să vină în sprijinul pacienților diagnosticați cu boala Parkinson din România.

18
/08
/23

Actorul american Armand Assante, cunoscut și aclamat la nivel mondial pentru rolurile sale din filme precum Gotti, The Odyssey sau American Gangster, vine la Buzău, ca invitat de onoare al Buzău International Arts Festival. Publicul BIAF va avea parte de o întâlnire memorabilă cu actorul ce a cucerit inimile a milioane de cinefili: pe data de 10 septembrie, ora 21.00, în spațiul dedicat din Piața Dacia, actorul va fi prezent pentru o sesiune de întrebări și răspunsuri.

15
/08
/23

Ai căutat bucuria sinceră a unor copii care dansează? Ai căutat gustul memorabil al siropului de soc? Sau zâmbetul unui femei de 101 ani, îmbrăcată într-un costum săsesc de sărbătoare?

10
/08
/23

Suntem într-a 8-a lună în care Timișoara este, alături de Elefsina (Grecia) și Veszprém (Ungaria), un important centru cultural european. Și urmează încă luni bune de evenimente interesante, care merită o vizită în Banat. Aflați de ce în interviul următor.

07
/08
/23

Termeni precum doliu, pierdere, angoasă, suferință, nostalgie aparțin zonei afectului, individul trecând, în anumite momente ale vieții lui, prin această arie aproape sinonimică.