Anihilare de Michel Houellebecq, cea mai așteptată carte a toamnei literare la Humanitas Fiction
https://www.ziarulmetropolis.ro/anihilare-de-michel-houellebecq-cea-mai-asteptata-carte-a-toamnei-literare-la-humanitas-fiction/

Anihilare de Michel Houellebecq – cea mai aşteptată carte a toamnei literare în colecţia „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea lui Daniel Nicolescu – este disponibilă acum în librăriile din Bucureşti şi din ţară şi pe site-urile lanţurilor de distribuţie partenere.

Un articol de Liliana Matei|9 octombrie 2022

Foto: Michel Houellebecq (credit Philippe Matsas)

Daniel Nicolescu, traducătorul romanului, despre Anihilare de Michel Houellebecq (YouTube).

Publicat în ianuarie 2022 într-un prim tiraj de 300 000 de exemplare, socotit unul dintre evenimentele literare al anului în Franța, cel de-al optulea roman al lui Michel Houellebecq, Anihilare, a cunoscut rapid numeroase traduceri. Iconoclastul autor își intrigă din nou publicul, imaginând o poveste profund umană, cu vibrări de melancolie, dar și cu neașteptate și tulburătoare tresăriri metafizice, pe care până acum nu le lăsase să transpară în paginile sale de proză.

„Romanul cel mai delicat, mai melancolic și mai sensibil al lui Michel Houellebecq.“ — Charlie Hebdo

Paul Raison are 50 de ani, e înalt funcționar într-un minister și trăiește într-un cartier șic al Parisului, alături de o soție de care s-a înstrăinat. Navighează abulic pe coridoarele puterii, consiliind un ministru tehnocrat care vrea să-și reînnoiască mandatul într-o perioadă tulbure, când terorismul digital ia amploare: o grupare misterioasă postează pe net pentagrame, mesaje ciudate, apoi deep-fake-uri pline de cruzime, pentru ca apoi să treacă la fapte. Însă nimic nu mai poate zgudui opinia publică, amorțită de circul mediatic al unor alegeri din Franța anului 2027, în care oameni politici și foști moderatori de televiziune își dispută întâietatea. Când tatăl lui are un grav atac cerebral, Paul se vede nevoit să se desprindă de rutina anesteziantă a profesiei și căsniciei, întorcându-se înspre el. Profund marcat de complexitatea relațiilor de cuplu ale surorii, fratelui și tatălui său, începe să își pună sub semnul întrebării existența, regretând că nu a întrevăzut mai devreme posibilitatea unui refugiu, unicul, de altfel, în fața agoniei vieții și a morții – iubirea. O revelație prea târzie, în urma diagnosticului nemilos primit după o vizită la stomatolog? Nu, este răspunsul surprinzător al unui autor care ne-a obișnuit cu dezabuzarea și cinismul: fiecare clipă trăită cu adevărat înaintea deznodământului răscumpără totul și oferă șansa contemplării senine a sfârșitului, fie el extincție biologică sau disoluție a umanității.

MICHEL HOUELLEBECQ, pe numele său real Michel Thomas, s-a născut în insula Réunion, la 26 februarie 1956 sau 1958 (după afirmația autorului). După absolvirea Institutului Național de Agronomie Paris-Grignon, se înscrie la secția Cinematografie a Școlii Naționale Superioare Louis Lumière, abandonând-o înainte de a-și lua diploma. Poet, romancier, eseist și regizor, este cel mai important scriitor francez contemporan, cunoscut ca atare în toată lumea. Cariera literară și-o începe publicând versuri. Prima sa culegere de poeme atrage atenția criticii: În căutarea fericirii (La poursuite du bonheur) primește în 1991 Premiul Tristan Tzara, iar următoarea, Sensul luptei (Le sens du combat), obține în 1996 Premiul Flore. În 2015 îi apare la Gallimard Neîmpăcat. Antologie personală 1991–2013 (Non réconcilié. Anthologie personnelle 1991–2013; Humanitas Fiction, 2016). Ca romancier cunoaște un succes fulminant după ce publică în 1994 Extinderea domeniului luptei (L’Extension du domaine de la lutte) și Particulele elementare (Les Particules élémentaires, 1998), câștigător al Premiului Novembre și, în 2002, prin traducerea engleză, al Premiului Internațional IMPAC Dublin. Fiecare nou roman al autorului – Platforma, (Plateforme, 2001), Posibilitatea unei insule (La possibilité d’une île, 2005), pentru care primește Premiul Interallié – trezește polemici înverșunate, iar numărul admiratorilor săi nu este egalat decât de cel al detractorilor. În 2010, Harta și teritoriul (La Carte et le territoire) e încununat cu Premiul Goncourt. Înainte de apariția pe piață (prevăzută pentru 7 ianuarie 2015, dată care, printr-o coincidență tragică, a fost ziua atentatului din redacția Charlie Hebdo), romanul Supunere (Soumission; Humanitas Fiction, 2015) a fost piratat și citit de mii de internauți, ajungând ulterior bestseller internațional. Pe 4 ianuarie 2019 apare Serotonină (Sérotonine; Humanitas Fiction, 2019), care urcă amețitor în topurile de vânzări din lume. De același succes se bucură și Anihilare (Anéantir; Humanitas Fiction, 2022), publicat pe 7 ianuarie 2022. În aprilie 2019, Michel Houellebecq primește Legiunea de Onoare.

05
/02
/24

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă marți, 6 februarie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Borges și eu de Jay Parini, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea lui Mihnea Gafița, un road novel care emană o nesfârșită admirație pentru unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori ai secolului XX, un roman ce are la bază întâmplări petrecute în primăvara anului 1971.

31
/01
/24

RECOMANDĂRI Ziarul Metropolis vă recomandă, în prima lună din an, o întoarcere în fabuloasa lume a cărților. Biblioteci, obsesii, mistere, personaje și o pasiune salvatoare, în 3 cărți despre cărți, care fac deliciul oricărui iubitor de literatură.

09
/01
/24

CARTEA DE CINEMA Neaşteptată apariţie acest “Desene mişcătoare. Dialoguri despre critică şi cinema”, pe care criticul de film Andrei Gorzo şi criticul literar Mihai Iovănel - prieteni şi colegi de generaţie şi de idei - l-au scos la finalul lui 2023 la Editura Polirom.

22
/12
/23

Longevitatea este una dintre temele cele mai abordate în lumea de azi. Tipuri variate de diete, suplimente alimentare, ingrediente străvechi redescoperite acum și tehnici de meditație promit creșterea duratei de viață sau, mai mult, recuperarea sănătății și un organism întinerit. Cum le alegem pe cele mai bune dintre nenumăratele sfaturi?

21
/12
/23

Un nou volum de excepție a apărut recent în seria Anansi. Mentor a Editurii Pandora M: „Puterea artei” de Simon Schama, profesor de istorie și istoria artei la Columbia University și autorul a numeroase cărți de succes, autor de eseuri pentru The New Yorker și realizatorul și prezentatorul a zeci de documentare pentru BBC, PBS […]

20
/12
/23

„Fii util. 7 reguli de viață”, cel mai recent volum semnat de Arnold Schwarzenegger și publicat de Lifestyle Publishing, parte a Grupului Editorial Trei, este un dialog intim între celebrul actor și fiecare dintre cititorii săi despre un subiect care interesează pe toată lumea, indiferent în colț al planetei ar trăi: cum să construim viața pe care ne-o dorim.