DVOŘÁK: Cehul admirat de Brahms care „a inițiat muzica națională în America”
https://www.ziarulmetropolis.ro/antonin-dvorak-cehul-admirat-de-brahms-care-a-initiat-muzica-nationala-in-america/

OAMENII MUZICII Celebrul compozitor ceh care a cucerit Europa, despre care Brahms spunea: „e singurul contemporan demn de a fi luat în considerare”, a murit pe 1 mai 1904.

Un articol de Cristina Enescu Aky|30 aprilie 2020

Dvořák a împletit superb aromele muzicii romantice cu cele ale muzicii naționaliste și tradiționale și, alături de Smetana, a pus Cehia pe harta muzicii universale. A fost pasionat de folclor și muzica tradițională și îndrăgostit de Boemia natală (insista mereu ca numele să îi fie scris cu caracterele speciale ale limbii cehe (Antonín Dvořák), motiv pentru care a avut multe discuții cu editorul său german, care încerca să îi „germanizeze” numele.) A captat în muzica sa esențe ale culturii cehe și chiar trăsături ale întregii lumi slave. Chiar și când a locuit o vreme în America, a devenit foarte interesat de muzica tradițională a negrilor și a populațiilor indigene, încurajându-i pe compozitorii americani să se inspire din acestea.

S-a născut pe 8 septembrie 1841 în apropierea Pragăi, ca fiu al unui hangiu măcelar care cânta și la țiteră. Familia a vrut ca el să urmeze meseria tatălui și chiar și-a făcut ucenicia ca măcelar. Însă talentul său pentru muzică a fost evident de mic, astfel că a luat lecții de canto, orgă și violă, iar apoi un profesor de muzică inspirat i-a convins părinții să-l dea la studii muzicale la Praga. Ca student, Antonín mai făcea un ban dând lecții private și cântând la violă într-o orchestră care cânta prin diferite localuri. Era o perioadă de efervescență națională a culturii în Boemia,acum că devenise posibil ca spectacolele și concertele să fie interpretate în limba cehă (după o dominație habsburgică de aproape 300 de ani). Studiind și cântând la Praga, Dvořák a avut ocazia și să se familiarizeze cu opera, printre care lucrări de Mozart, Rossini, Wagner sau Verdi.

La 18 ani știa deja că vrea să de dedice compoziției. La început a fost atras de Beethoven și Schubert, apoi a gravitat spre influența muzicală a romanticilor Wagner și Liszt, găsindu-și apoi propria sa voce componistică. Cu vreo 30 de ani înaintea sprâncenelor pe care avea să le ridice Schoenberg prin muzica sa revoluționară Dvořák, a avut și el o perioadă experimentală, al cărei vârf a fost E Minor String Quartet/ Cvartetul pentru coarde în mi minor (1868-1869).

Căsătoria cu sora celei iubite

La fel ca Mozart și Haydn, Antonín  fusese îndrăgostit inițial de Josefina Čermáková, o tânără căreia îi dăduse lecții de muzică, dar aceea nu răspunsese sentimentelor lui. În consecință, asemenea lui Mozart și Haydn, și-a îndreptat atenția asupra sorei celei iubite, Anna, cu care s-a căsătorit când el avea 32 de ani. Cuplul a avut 9 copii, dintre care doar 6 au supraviețuit primilor ani. După moartea primilor trei copii în decurs de doi ani, Dvořák a terminat Stabat Mater începută la moartea unuia dintre aceștia. În 1875, așadar, lucrarea i-a adus un succes internațional uriaș, cu premiera la Royal Albert Hall din Londra, și i-a deschis larg porțile celebrității internaționale.

Marele prieten și susținător, Brahms

În 1873 a venit primul succes, cu compoziția pentru cor și orchestră Hymnus/ Moștenitorii Muntelui alb, de inspirație patriotică. Totuși, primele sale lucrări nu au stârnit mult interes, însă, până când i-a atras atenția marelui Johannes Brahms (despre celebra lor prietenie puteți citi aici.)

Nu cred că există alt muzician de statura lui în lume care ar face așa ceva” a spus Dvořák despre Brahms. Se referea la faptul că, în anii în care el s-a aflat apoi la New York, Brahms i-a editat partiturile pentru a fi publicate de celebra editură germană Simrock, ajutându-l astfel să rămână în atenția publicului european.

Marele Brahms, cel renumit pentru atitudinea sa țepoasă i-a fost mulți ani prieten și susținător, iar ulterior l-a invitat pe Dvořák să se mute cu familia la Viena și chiar s-a oferit să îl ajute material în acest sens. Dvořák a apreciat oferta, dar era prea legat de Boemia natală. Se spune că nici chiar prietenia și sprijinul lui Haydn pentru Mozart nu a atins un asemenea nivel de implicare și generozitate artistică.Citiți în Ziarul Metropolis >

Moravian Duets/ Duetele morave (1875-1881)

Este un set de 23 de piese bazate pe poezii populare, pentru două voci cu acompaniament de pian. Publicarea lor a fost un moment foarte important în cariera sa. În toamna lui 1877, când Dvořák a făcut o solicitare pentru un ajutor financiar pe care statul austriac îl dădea „artiștilor tineri, săraci și talentați”, el a alăturat cererii și partitura acestor duete. Din juriu făcea parte și Brahms, care a recomandat publicarea lor de către editorul său german, celebrul F. Simrock.

Prima ediție a Duetelor morave fost primită cu un asemenea entuziasm încât Simrock a mai publicat o ediție în 1880, iar apoi i-a cerut lui Dvořák încă o compoziție „mai de dans”. Rezultatul: faimoasele și foarte iubitele Dansuri slavone (1878/1886), care au cimentat faima internațională a compozitorului. E o lucrare nu atât inspirată din muzica folclorică ci care mai degrabă preia anumite particularități ritmice ale muzicii slave. Succesul primului set de Dansuri slave din 1878 a fost atât de mare încât a urmat încă unul, în 1886, care a fost primit cu același entuziasm.

 

Din suburbiile pragheze la New York

În 1892 a fost invitat la New York pentru a ocupa postul de director și profesor de compoziție al Conservatorului Național de Muzică, ceea ce i-a adus nu doar un salariu substanțial ci și ulterior un loc de cinste în istoria muzicii din America. Venirea i-a fost precedată de o campanie de popularizare a personalității și lucrărilor sale în presa americană. „În prima zi am dat o grămadă de interviuri, a fost îngrozitor. Oamenii aceia [jurnaliștii americani] știau totul despre mine (…) și totuși mai vroiau și altele!” Nu mult timp după aceea, presa newyorkeză a început să îl numească „inițiatorul muzicii naționale americane”.

A predat la New York între 1892 și 1895, perioadă din care datează Simfonia nr. 9 Din Lumea Nouă (1893), cantata The American Flag/ Steagul american (1892).  The American String Cvartet nr. 12/ Cvartetul pentru coarde nr. 12 Americana (1893) și Concertul pentru violoncel (1894).

I-a fost enorm de dor de familie și de locurile natale în acei ani, și a frecventat comunitatea cehească din America. Totuși, New York-ul l-a impresionat puternic pe compozitorul venit din suburbiile Pragăi, mai ales că în timpul șederii sale acolo a apucat să vadă sărbătorirea fastuoasă a celor 400 de ani împliniți de la descoperirea Lumii Noi de către Columb.

Symphony nr. New World/ Simfonia a 9-a Din Lumea Nouă  (1893)

Este una dintre cele mai iubite lucrări simfonice din tot repertoriul muzical, rodul șederii sale în Lumea Nouă. A apărut într-o vreme în care muzica clasică ce se compunea în America suna cam ca în Europa, cu Brahms și Beethoven și ceilalți „zei”. Premiera de la Carnegie Hall a fost cel mai mare triumf public al său: după fiecare parte a lucrării publicul a aplaudat furtunos, iar Dvořák s-a simțit obligat să se ridice și să facă o plecăciune.

Prin această lucrare, Dvořák a sugerat Lumii Noi că viitorul propriei muzici se află în melodiile afro-americanilor (adică a unei culturi care fusese cucerită și subjugată…). La Conservatorul din New York, compozitorul a ales chiar un tânăr student negru să îi fie asistent. Teoria sa a fost inițial primită cu reticență, muzica negrilor precum și cea a indigenilor fiind considerată primitivă. O generație mai târziu, însă, s-a dovedit că Dvořák intuise corect, căci a apărut jazz-ul, ale cărui rădăcini ancorate în muzica afro-americană au dat o nouă identitate muzicală Americii.

Un rege între concerte

În 1894, la New York, a scris celebrul Concert pentru violoncel (op. 104), ultimul său concert solo, unul dintre cele mai frumoase de acest fel scrise vreodată. Nici măcar Bach, Mozart, Beethoven sau Brahms nu au scris concerte pentru acest instrument solo. De fapt, se spune că, după ce a văzut partitura, Brahms ar fi exclamat: Dacă aș fi știut că se poate compune un astfel de concert pentru violoncel, aș fi încercat eu însumi să-l comun!”

Rusalka și Cântecul lunii

 În ultimii ani compozitorul s-a dedicat muzicii de operă. Rusalka (1901) este cea mai populară operă a sa, în fapt un basm muzical, din care aria Song to the Moon/ Cântecul lunii este și astăzi o vedetă a multor concerte. Rusalka este un spirit acvatic din mitologia slavă, care aici se îndrăgostește de un prinț. Însă, din cauză că ea este o făptură de apă, el nu o poate vedea. Pentru a-și întâlni iubitul, Rusalka cere unei vrăjitoare să o transforme în ființă muritoare. Prețul este însă uriaș: nimfei i se va lua vocea, iar niciun om nu o va auzi vreodată vorbind. Văzând-o, prințul se îndrăgostește de ea, dar povestea va avea un final tragic, cu un sărut fatidic.

Marea pasiune: trenurile și locomotivele

A avut de-a dreptul o obsesie pentru trenuri, de care se pare că s-a îndrăgostit în copilărie când a văzut construirea unei căi ferate. La Praga, ritualul său matinal era de a se plimba deasupra tunelului prin care treceau trenurile de la gara principală. De fapt, inspirația pentru începutul Simfoniei nr. 7 se pare că i-a venit la gară, urmărind sosirea trenului ceremonial (de inaugurare a liniei) care venise de la Budapesta.

Columbofilul

La reședința sa de la Vysoka, Dvořák se relaxa printre altele crescând porumbei. În Marea Britanie, unde s-a bucurat de mult succes, la un concert al său au participat și membrii ai familiei regale, iar la solicitarea Reginei soția lui a fost întrebată de pasiunile lui. La revenirea acasă, Dvořák a primit un dar special de la familia regală britanică: niște porumbei de rasă. Se spune că Simfonia a 8-a reflectă ceva din pasiunea sa pentru aceste păsări.

A murit la 62 de ani din cauze incerte, lăsând în urmă numeroase lucrări neterminate, o celebritate și astăzi neștearsă în toată lumea, inclusiv în Statele Unite.

  • Compozițiile sale însumează aproximativ 85 de ore.
  • Se spune că suferea de agorafobie (anxietatea extremă în spații publice), motiv pentru care chiar a ratat premiera Simfoniei Lumea Nouă, dar s-a lăsat totuși convins să participe la următorul concert. Spre sfârșitul vieții agorafobia a devenit atât de puternică încât uneori trebuia să fie însoțit de studenții săi de la Conservator spre casă.
  • Era un fumător pasionat. Prefera pipa, dar fuma totuși deseori trabucuri pentru că, dacă își aprindea pipa în casă, soția lui îl dădea afară.
  • În 1901, Împăratul l-a numit pe Dvořák membru al Casei Superioare a Parlamentului Austriei, act ce era menit să sublinieze amabilitatea sa față de națiunea cehă. A fost un rol practic formal pentru Dvořák, care a participat la întruniri o singură dată, la depunerea jurământului, după care se spune că a ieșit cu mai multe creioane cu însemnele Parlamentului, spunând soției: „Anna, uite, astea o să-mi folosească când compun!” Și așa s-au încheiat sarcinile politice compozitorului.
  • Când astronauții Aldrin și Neil Armstrong au pășit pe lună, au dat drumul unei înregistrări a Simfoniei Lumea Nouă, astfel că Dvořák a însoțit practic primii pași ai omului pe Lună.

Alte compoziții pe care merită să le descoperiți

Simfonia nr. 3 (aici sub bagheta lui Sergiu Celibidache)

Recviemul 

Concertul pentru vioară op. 53 

În cuvintele lui Dvořák…

Înaintea Cascadei Niagara: „Dumnezeule, în mod clar o simfonie în do minor!”

În fața tabloului Ansidei Madonna al lui Rafael de la National Gallery din Londra: „Aici este Mozart! E atât de frumos compus. Acel peisaj din spatele tronului, nu știm de ce e acolo, dar e frumos și e așa cum trebuie să fie. La Bruxelles există picturi de Brueghel, picturi uriașe care sunt pur și simplu copleșitoare, și imediat ai sentimentul micimii omului. Și acolo este Beethoven.”

Despre locomotiva de tren: Include atâtea părți componente, și fiecare are importanța și locul ei anume. Chiar și cel mai mic șurub e unde trebuie să fie și ține ceva laolaltă! Totul are rolul său iar rezultatul e uimitor. (…) Aș da toate simfoniile mele dacă aș fi putut să inventez locomotiva!”

21
/08
/23

LECTURĂ În așteptarea ediției din 2023 a Festivalului Internațional George Enescu, Ziarul Metropolis vă invită să redescoperiți două spirite strălucite ale secolului XX, conștiente de direcția în care se îndreaptă arta.

13
/08
/23

Corneliu Baba a căutat neîncetat, prin pictură, ce e dincolo de formă și culoare, s-a perfecționat tot timpul, s-a depășit pe sine însuși tot timpul, astfel obligându-i pe cei care i-au urmat să meargă mereu mai departe.

30
/06
/23

Un deceniu tumultuos, în care iubirile se trăiesc alert, iar amenințările nu întârzie să apară pe bătrânul continent – de la criza economică, la venirea la putere a naziștilor în Germania –, surprins într-o captivantă carte de nonficțiune.