Atelierele toamnei, la Fundația Calea Victoriei
https://www.ziarulmetropolis.ro/atelierele-toamnei-la-fundatia-calea-victoriei/

Fundaţia Calea Victoriei aduce o mulţime de noutăţi în programul de cursuri online al lunii octombrie, ca să te bucuri de seri reuşite şi energizante. Istorie şi artă urbană, dicţie şi cetăţi medievale, negociere şi literatură sau comedie sunt doar câteva posibilităţi.

Un articol de Liliana Matei|24 septembrie 2020

Iată ce îți oferă fiecare curs online:

Atelier online de dicţie şi voce, din 6 octombrie 2020 – Atelierul online de dicţie te ajută să conştientizezi propriul tip de vorbire şi eventualele defecte – precipitarea, ,,înghiţirea’’ finalurilor de cuvinte, vorbirea ,,moale’’ şi nearticulată corespunzător, consoanele sau vocalele pronunţate incorect. De-a lungul celor cinci întâlniri, înveți un set de exerciții care te vor ajuta să depășești aceste impedimente și să ai întotdeauna cea mai bună prestanță.

Istoria modernă a românilor: 1820-2020, din 7 octombrie 2020 – Înțelegi mai bine ce se întâmplă azi, dacă știi să descifrezi momentele importante ale istoriei. Ultimii 200 de ani au însemnat schimbări majore atât pentru țară cât și pentru societate: de la domniile fanariote, la modernizare şi obţinerea independenţei, de la proclamarea Regatului la Marea Unire, Războaiele Mondiale şi democraţia interbelică, la comunism şi, în final, la revenirea la democraţie după Revoluţia din 1989.

Cetăţi medievale şi biserici fortificate din Transilvania, din 8 octombrie 2020 – Știai că există peste 200 de construcţii fortificate în Transilvania? Sunt cetăţi, biserici sau castele care merită din plin un loc pe lista oricărui turist. Alături de istoricul Anita Sterea vei vizita virtual câteva dintre aceste clădiri uimitoare și încărcate de istorie.

Ai ocazia să afli mai multe despre istoria acestor locuri, unele dintre ele devenite monumente UNESCO, aşa cum sunt Cetatea Sighişoarei, biserica fortificată din Viscri sau biserica Biertan.

Curs de Negociere: tehnici din diplomaţie şi domeniul comercial, din 19 octombrie 2020 – Îți propunem un nou curs susținut de cunoscutul diplomat și om politic, Cristian Diaconescu. La curs va împărtăși din experiența acumulată în peste 25 de ani de carieră în domeniul politicii externe şi interne: instrumente de negociere valoroase, concrete, eficiente şi rafinate. Vei afla tehnici ce pot fi folosite atât în domeniul diplomaţiei, cât şi în domeniul tranzacţiilor comerciale.

Antieroi contemporani în literatură, film şi antropologie, din 21 octombrie 2020 – Jurnalista Ioana Bâldea Constantinescu îți propune o discuție despre antieroii din ficțiune, de orice fel ar fi ea – literatură, film, benzi desenate. Vorbiți despre criza protagonistului și despre clasicizarea anumitor personaje. Cursul are trei întâlniri și te poartă pe aripile ficțiunii către descoperirea sau recunoașterea unor eroi cu care te-ai identificat sau pe care îi porți în suflet.

Cum scrii o comedie? De la comedia romantică, la satiră şi farsă, din 22 octombrie 2020 – Comedia, gen foarte gustat de public, are în spate un mecanism de construcție fascinant și provocator. Dacă ești curios să afli cum se scrie o comedie şi care sunt regulile acestui gen de film, acum ai ocazia să arunci o privire în culise. Te familiarizezi cu cele mai importante tipuri de personaje şi caracteristicile lor, cu tehnica opoziţiei în patru colţuri şi modalităţile de construcţie a „coşmarului comic”.

Introducere în arta urbană: mesaj, culoare, emoţie, din 30 octombrie 2020 – Arta urbană nu te așteaptă cuminte într-un muzeu. Arta urbană te însoțește peste tot: pe stradă, în mijloacele de transport în comun care devin „pânză” pentru artiștii stradali, în expoziții ad-hoc. La curs vei primi noţiuni de bază despre istoria artei urbane şi despre cei mai importanţi reprezentanţi ai săi. Mai mult, vei avea ocazia să analizezi împreună cu lectorul statusul artei urbane contemporane la nivel internaţional.

Programul complet al cursurilor ONLINE din luna Octombrie se află AICI.

Cursurile sunt transmise seara, între 19.00-21.00, prin Zoom.us. Ca să participi, trebuie să intri pe pagina cursului dorit și să apeși butonul „Cumpără”, ca să faci plata taxei. Cu o zi înainte de data începerii, primești pe mail un link unde vei urmări cursul ales.

Fundația Calea Victoriei este singurul loc din București în care te poți dezvolta cu ajutorul artei și culturii printr-o diversitate mare de cursuri și evenimente culturale si interactive.

Peste 50 000 de cursanți au participat la proiectele Fundației Calea Victoriei și peste 3000 de tineri au beneficiat de burse (participare gratuită la cursurile preferate).

28
/04
/23

Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud și Asociația Culturală „Grigore Bradea” vă invită la vernisajul expoziției realizate de Florin Tamba – laureat al Premiului „Grigore Bradea” 2021. Vernisajul expoziției de sculptură are loc vineri, 5 mai 2023, de la ora 18:00, la Muzeul Județean Bistrița-Năsăud. Expoziția va fi prezentată de istoricul de artă Vasile Duda.

27
/04
/23

Finalul lunii aprilie aduce încă două vernisaje în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă. De pe 26 aprilie și până pe 6 iunie, la Kulterra Gallery (str. Știrbey Vodă nr. 104 – 106), se poate vedea expoziția „Călătorii” a artistei Ioana Badea, ce explorează drumuri, și nu destinații, făcute atât cu pasul, cât și cu gândul și între 29 aprilie și 13 mai artistul Bogdan – George Negulescu aduce în spațiul-acvariu din B-dul Carol, nr. 53 expoziția ”Red my mind”.

27
/04
/23

Cea de-a IX-a ediție a Festivalului Internațional de Arhitectură și Design Concéntrico se va desfășura, în perioada 27 aprilie - 2 mai 2023, în orașul Logroño (Spania), iar România va fi din nou prezentă, cu instalația „Fresaˮ/„Căpșunăˮ, realizată de arhitecta Oana Stănescu. Participarea României la această ediție a Festivalului este susținută de Institutul Cultural Român de la Madrid, partener al Festivalului, cu sprijinul Uniunii Arhitecților din România.

25
/04
/23

Fundația Art Encounters din Timişoara, oraş care este Capitala Europeană a Culturii în acest an, găzduieşte expoziția "Adrian Ghenie - Corpul imposibil", ce conține o serie de desene și câteva picturi tulburătoaere, inspirate din izolarea din perioada pandemiei.

24
/04
/23

„Albinele Mării Negre” de Vasile Rață este a doua expoziție din seria „Window to Europe” de la Arbor.art.room, care-și propune ca de-a lungul acestui an să promoveze artiști cu rădăcini basarabene, care și-au început cariera la sfârșitul anilor ’80 și începutul anilor ’90. Acela a fost momentul prăbușirii cortinei de fier și al deschiderii de noi oportunități în spațiul occidental.

20
/04
/23

Spotlight – Bucharest International Light Festival revine între 21 şi 23 aprilie la Bucureşti cu noi experienţe şi locaţii în premieră. Cea de-a şaptea ediţie Spotlight Festival se numeşte ”Geometry of the City” şi transformă Calea Victoriei şi ARCUB – Hanul Gabroveni prin spectacole de video mapping, proiecţii de lumină şi instalaţii multimedia din Franţa, Austria, Ungaria şi România.

20
/04
/23

Expoziția colectivă centrală Chronic desire – Sete cronică, inaugurată odată cu Deschiderea Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, va avea finisajul în acest sfârșit de săptămână. Evenimentul ce se va desfășura pe parcursul a trei zile va conține ateliere, dezbateri, performance, tururi ghidate și concerte care intră în dialog cu sau activează lucrările din expoziție.