Best of Pelicam 2014, la cinema Elvira Popescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/best-of-pelicam-2014-la-cinema-elvira-popescu/

Cele mai bune cinci documentare de la Pelicam 2014 pot fi (re)văzute la Bucureşti pe 8, 9 şi 10 iulie, la cinema Elvira Popescu

Un articol de Liliana Matei|4 iulie 2014

Retrospectiva Pelicam cuprinde filmele apreciate de juriu și de publicul celei de-a treia ediții a Festivalului Internațional de Film despre Mediu și Oameni care a avut loc la Tulcea între 13 și 15 iunie.

În deschiderea retrospectivei Pelicam 2014 la București puteți vedea marți, pe 8 iulie, de la ora 20, Santra and the Talking Trees (Finlanda, 2013), un film despre dificultatea și frumusețea de a-ți găsi propria casă. Filmul combină animația și imagini de arhivă, într-un poem cinematic ce creează o aventură etnografică deosebită. Documentarul este câștigătorul secțiunii dedicate scurt metrajelor din cadrul Pelicam 2014.

My Name is Salt (Elveția / India, 2013), filmul câștigător al Marelui Premiu Pelicam 2014 va fi proiectat la cinema Elvira Popescu pe 8 iulie, în continuarea scurtmetrajului de deschidere. Filmul spune povestea celor 40.000 de familii din India care se mută opt luni pe an în deșert unde muncesc în condiții aspre de mediu pentru a colecta sarea care le aduce singurul venit. Povestea simplă, pentru care nici nu e nevoie de multe cuvinte, este pusă pe ecran într-o manieră minunată, a decis juriul din acest an.

Miercuri, de la ora 20, puteți vedea Au Bord du Monde (Franța, 2013), un documentar despre oamenii străzii din Paris, oameni care caută, mai mult decât câțiva euro, considerația trecătorilor. Regizorul Claus Drexel a petrecut un an cu protagoniștii filmului său și a pus pe ecran povestea lor pe fundalul unui Paris nocturn, frumos ca în cărțile poștale. Documentarul a primit cele mai multe aplauze la Tulcea și poate fi văzut la cinema Elvira Popescu pe 9 iulie, de la ora 20.

Pe 10 iulie, de la ora 19, puteți vedea Amazon Gold (SUA, 2012), filmul câștigător al Green Film Network 2014, rețeaua internațională a festivalurilor de film de mediu. Documentarul a fost proiectat la Tulcea în acest an, în prezența regizorului Reuben Aaronson. Povestit de Sissy Spacek și Herbie Hancock, câștigători ai premiilor Oscar, Amazon Gold este o poveste îngrijorătoare a unei călătorii clandestine în pădurea amazoniană. Ron Haviv și Donovan Webster, doi jurnaliști de război conduși de un biolog peruvian scot la iveală distrugerea sălbatică a pădurii virgine. Ei devin martorii unei transformări apocaliptice mânată de căutarea ilegală a aurului cu consecințe la scară globală.

Tot joi, 10 iulie, de la ora 20.30, puteți vedea Pipeline, producție ruso-germano-cehă care explorează legăturile dintre oamenii așezați de-a lungul unei conducte de gaz care pornește din vestul Siberiei și ajunge în Germania. Pipeline a câștigat premiul cel mare la categoria Black Sea Docs și este propunerea Pelicam pentru Green Film Network Award 2015, ceea ce înseamnă că va fi proiectat în aproximativ 25 de țări din lume.

Peste 5.000 de participanți la Pelicam 2014

Numărul participanților la Pelicam 2014 s-a ridicat la peste 5.000, un record pentru Festivalul Internațional de Film despre Mediu și Oameni care numără deja trei ediții. Cei peste 5.000 de oameni au luat parte la proiecțiile de filme și la concertele organizate în aer liber. Acestora li se adaugă participanții la workshop-urile Pelicam și vizitatorii expoziției foto “Delta Dunării, noi perspective”.

La Pelicam 2014 au avut loc 27 de proiecții de filme în premieră națională organizate, pentru prima dată în acest an, în trei spații de desfășurare. Pe parcursul celor trei zile de festival, au fost proiectate 14 filme la Centrul Cultural Jean Bart din Tulcea, 11 filme la Muzeul de Artă din Tulcea și două filme în Piața civică din oraș. De asemenea, au fost organizate trei workshop-uri în cadrul festivalului, două concerte în aer liber, precum și o expoziție foto.

“Cel mai important e că lumea a ieșit de la film entuziastă, comunicativă, asta e ideea festivalului – să dialogăm mai mult, să comunicăm mai mult, să fim mai implicați, mai respectuoși față de ceilalți, față de mediu. Am avut numai good vibes aici. Se simte că se creează o comunitate de iubitori de film de mediu, una specială, aici la Tulcea”, a declarant Benjamin Ribout, directorul Pelicam.

16
/11
/20

Turismul montan din România pe cât este de frumos și apreciat, pe atât este de periculos pentru cei care se încumetă să-l cunoască din inconștiență sau pentru a-și testa limitele. Dragostea de munte face din ei victime inclusiv astăzi când salvamontiști extrem de bine pregățiți și echipați își pun în pericol propria viața pentru a o salva pe a lor.

13
/11
/20

Abordări artistice neconvenționale, care deschid noi și surprinzătoare perspective asupra condiţiei umane, scurtmetrajele incluse anul acesta în Competiția Internațională a BIEFF propun noi maniere de raportare asupra feminității și a corporalității, invitând totodată spectatorii să privească dincolo de aparențe, la limita dintre real și ireal.

12
/11
/20

La Muzeul Național al Țăranului Român,  sâmbătă, 14 noiembrie 2020, publicul este așteptat la evenimentul intitulat Noaptea Europeană a Muzeelor. Cu această ocazie se pot vizita trei expoziții temporare. Organizatorii au pregătit, de asemenea, o proiecție în aer liber. Anul acesta, expoziția permanentă va fi închisă, deoarece clădirea monument istoric din Șoseaua Kiseleff nu a […]

12
/11
/20

Programele Documentary Mondays și Fiction Tuesdays de la Centrul Ceh continuă săptămâna următoare în format online, pe platforma DAFilms.com.

05
/11
/20

Cea de-a 7-a ediție a festivalului online de film documentar luna.doc se prelungește până pe 15 noiembrie pentru a da cât mai multor liceeni și profesori interesați șansa de a participa la proiecții de film și discuții pe marginea fenomenului știrilor false.

04
/11
/20

UrbanEye Film Festival 2020 începe astăzi și propune cinci zile de filme documentare, discuții și dezbateri despre orașe, comunități și locuitorii acestora.

04
/11
/20

Avea aproape 5 ani, iar Aurel Vlaicu a luat-o să o „daine” cu planorul construit în şura casei părinteşti. În cea de-a opta ediţie a emisiunii „Adevăruri despre trecut”, difuzată de TVR 1 miercuri, 4 noiembrie, ora 22.00, are în centrul său Aviaţia Militară Română.

02
/11
/20

Cea de-a 11-a ediție a Les Films de Cannes à Bucarest s-a încheiat aseară. Timp de 10 zile spectatorii s-au putut bucura de proiecțiile outdoor și drive-in dar și de programul online din Orange TV Go unde, pe lângă selecția ‘Best-of’ de filme premiate în anii trecuți la Cannes, spectatorii au avut ocazia să vizioneze filmele românești din Avanpremierele Toamnei.