Best of Undercloud, pe scena MŢR
https://www.ziarulmetropolis.ro/best-of-undercloud-pe-scena-mtr/

Între 31 octombrie şi 3 noiembrie, patru dintre cele mai bune spectacole care au făcut parte din programul Undercloud, Festivalul de Teatru Independent, vor putea fi revăzute la Muzeul Naţional al Țăranului Român, în Best of Undercloud.

Un articol de Corina Vladov|30 octombrie 2013

Între 31 octombrie și 3 noiembrie, patru dintre cele mai bune spectacole care au făcut parte din programul Undercloud, Festivalul de Teatru Independent, vor putea fi revăzute la Muzeul Național al Ţăranului Român, în Best of Undercloud.

Festivalul Național de Teatru (FNT) recomandă anul acesta, pentru prima dată, un festival de teatru independent. Best of Undercloud aduce din nou pe scena de la MŢR trei comedii premiate la ediția a VI-a a Festivalului și unul dintre cele mai apreciate proiecte Undercloud.

Best of Undercloud începe joi, 31 octombrie, la ora 18.30, cu spectacolul „Mă mut la tata”, o comedie spumoasă despre familie și relații, cu Adriana Trandafir în rol principal. Distribuția este completată de Gabriel Fătu, Andreas Petrescu, Adrian Păduraru, Ioana Ancea. Spectacolul în regia lui Gelu Colceag și produs de Compania de Teatru D’ AYA, a primit „Premiul special al juriului”, format din Sanda Manu, George Ivaşcu, Anca Sigartău și Cristina Bazavan (poza sus).

Vineri, 1 noiembrie, ora 20.00, pe scena de la MŢR vor fi rostite 7 Blesteme. Inspirat din blesteme, vrăji și descântece din folclorul românesc, spectacolul a fost început ca un laborator de teatru-dans-muzică și a fost construit în doar 10 zile, pe perioada festivalului Undercloud.

7 Blesteme este „un spectacol ADN al poporului român” (Radio Guerrilla) cu Magda Catone și foarte tinerii Andrei Runcanu, Carla-Maria Teaha, Irina Strungăreanu şi Florentin Munteanu, acompaniați de Gabriel Fătu. Scenariul și regia sunt semnate de Chris Simion.

best of undercloud

7 dintr-o lovitură, unul dintre spectacolele din Best of Undercloud

7 dintr-o lovitură, premiat ca cel mai bun spectacol al celei de-a VI-a ediții a Festivalului Undercloud, va putea fi văzut sâmbată, 2 noiembrie, la ora 22.00. Sub un pretext oarecare, niște oameni care nu se cunosc au fost puși la un loc și lăsați să scoată ce au mai bun, mai rău, mai penibil și mai sensibil în ei.

Marius Manole, Lia Bugnar, Ilinca Manolache, Maria Obretin, Andrei Runcanu, Anghel Damian, Nicoleta Lefter, Cătălin Babliuc interpretează cu subtilitate personajele conturate în text de Lia Bugnar. Aceasta semnează și regia spectacolului 7 dintr-o lovitură, produs de „Teatrul nu e o cladire”.

Best of Undercloud se va încheia duminică, 3 noiembrie, la ora 20.00, cu spectacolul „Un bărbat și mai multe femei” de Leonid Zorin, cu Magda Catone și Claudiu Bleonț. Spectacolul a câștigat prin umorul proaspăt publicul și juriul Undercloud, care i-a acordat „Premiul Special”.

Best of Undercloud reflectă, în variantă concentrată, principiile Festivalului de Teatru Independent: susține calitatea, nu notorietatea, promovează și strânge în jurul lui artiști de valoare, de la cei cu multă experiență până la cei la început de drum, artiști care nu se tem de spațiile în care teatrul independent înseamnă să fii mai aproape de public, să ai libertatea de a crea spectacole necesare.

Biletele costă 35 de lei, se găsesc la Clubul Ţăranului și online, pe bilete.ro.

Foto pentru Best of Undercloud – Compania D`AYA

29
/01
/24

Duminică, 11 februarie 2024, de la ora 19:00, violoncelistul Marin Cazacu și Ansamblul Violoncellissimo vor susține un concert extraordinar pe scena Filarmonicii din Sofia, cu un program foarte divers: muzică de toate genurile, adaptată pentru violoncel, de la coloana sonorǎ a unor  filme celebre, la valsuri, marșuri și lucrări de Mozart în variantă... rock.

29
/01
/24

Primul concert al lunii februarie la Sala Radio vă invită la o frumoasă călătorie muzicală prin Viena imperială. Vineri, 2 februarie 2024 (19.00), veți asculta creații semnate de doi mari compozitori austrieci, care și-au desfășurat o mare parte din activitatea lor artistică în spațiul vienez – MOZART și BRUCKNER – lucrări interpretate de ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO, sub bagheta dirijorului vienez SASCHA GOETZEL.

29
/01
/24

Vika este un DJ carismatic în vârstă de 84 de ani și o adevărată vedetă a a scenei clubbingului din Varșovia. Confruntându-se cu trecerea timpului, Vika este de părere că vârsta este doar un număr și îi inspiră pe cei din jurul ei să își trăiască viața la maxim. Documentarul „Vika!” Este disponibil pe HBO Max.

29
/01
/24

Într-o lume și o industrie care se schimbă extrem de rapid, un renumit cineast italian, autor de modă veche, caută sens în filmele pe care le face, în dragoste, precum și în politică. Din 2 februarie, Un viitor luminos/ Il sol dell’avvenire, noul film al lui Nanni Moretti, o comedie care critică modul de a face filme al platformelor de streaming și apără viitorul cinematografului, are premiera în cinema, distribuit de Independența Film.

29
/01
/24

Pe 13 februarie, de la orele 18:30, SCENA  GÂNDIRII - Conferințele Operei Naționale București îl va avea ca invitat pe istoricul Adrian Cioroianu, care va susține prelegerea „MAREA TEMERE. Cât de probabil este un nou război global?”, prilej pentru o incursiune în miezul posibilităților și incertitudinilor actuale.

26
/01
/24

Stagiunea curentă a Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian include o montare în premieră mondială a musicalului JACK, ÎNTRE DRAGOSTE ŞI NEBUNIE este inspirat de povestea întunecată şi fascinantă a celebrului criminal în serie şi expune o versiune multi-faţetată a acestei istorii ce a cutremurat Anglia victoriană  şi este încă înconjurată de aburii misterului.

26
/01
/24

Mădălina Pavăl vorbește despre „Gazda“, spectacolul ei sonor de la Teatrelli, care are premiera pe 31 ianuarie și 1 februarie, de la ora 19.00, dar nu ne lasă nelămuriți nici în ceea ce privește cele mai frumoase lucruri care îi traversează viața. Totul, într-un interviu sub formă de alfabet.

26
/01
/24

Teatrul Municipal „Bacovia” lansează apelul de înscrieri pentru ediția a - XXX - a (2024) a evenimentului BACĂU FEST MONODRAME, ce se va desfășura în perioada 9 - 13 mai 2024.

26
/01
/24

Survolând șansa și neșansa unei relații nemenite, de la aceeași distanță calculată care marchează și ruptura finală dintre cei doi protagoniști, debutul în lungmetraj a lui Celine Song, „Past Lives” dezbate în compoziții corecte, dar niciodată riscante, un „ce-ar fi fost dacă?” venit la 24 de ani de la ultima întâlnire.