Beţia libertăţii. POVEŞTILE lui DEDE’s
https://www.ziarulmetropolis.ro/betia-libertatii-povestile-lui-dedes/

“Știi unde greşesc bărbaţii? Se feresc de femeile frumoase şi deştepte. Asta e combinaţia care îi sperie. Frumuseţea mai merge, dar deşteptăciunea nu se admite. ”…

Un articol de Dede's|12 august 2016

Viaţa mea? O cascadă, acum cred că mă apropii de impactul cu fundul lacului, ca să nu zic al sacului. Cum vrei să ți-o povestesc, pe scurt sau pe lung? Aaa, pe lat, ești curvit! Bravo.

Am făcut seminarul teologic, înainte de 90, am prins o parohie mare în București, eram pe cai mari și dintr-o dată s-a rupt ceva în mine, m-am certat cu Dumnezeu…Hai sictir! Te văd că îți sclipesc ochii, ești curvit, nu muști din astea. Asta e varianta pentru fraierii cu pretenții, așa pică mai ușor o jumătate, agăți cu ea și un șmecheraș de birou și o babă dornică să dea de pomană.

Hai să-ți zic cum a fost. Am terminat o școală profesională și m-am trezit până la 25 de ani și cu servici bănos la IMGB și cu casă și cu nevastă. Așa era sistemul, nu eram eu mai cu moț. Știam ceva meserie și eram bun de gură. Între timp am făcut și liceul la seral și o școală de maiștri. Le aveam pe toate și nu aveam nimic. Atunci lipseau multe, mai puțin băutura. Câștigam mult, cât pentru cinci bețivi. Și am început să beau. I-am prins gustul, e bună.  La început am băut nevasta. S-a dus. Femeie orientată, zicea că nu are noroc dar îl caută. Îl căuta încă de când era cu mine.

Știi unde greșesc bărbații? Se feresc de femeile frumoase și deștepte. Asta e combinația care îi sperie. Frumusețea mai merge, dar deșteptăciunea nu se admite. Că dacă e și așa și așa face și drege cu unu și cu altul. Se leagă la cap cu o proastă și după aia toată viața se vaită că aia e proastă și-l plictisește. Păi cum, proastă, cicălitoare, eventual urâtă și grasă, dar  fidelă. Asta da calitate, face toți banii. În fine. Ascultă ce îți spun, atacă la frumoase și deștepte. E culoar!

După aia am băut casa. Îmi stătea pe cap. Mă limita din toate punctele de vedere.  Acum mă beau pe mine. Mai am puțin și termin.  Îmi pare rău că mă duc și în urma mea rămâne atâta băutură.  Eu nu înțeleg de ce ne plângeți atâta de milă.

Dă-mi acum o casă, un servici, o femeie și un copil și m-ai distrus. În mocirla asta în care credeți voi că mă scald sunt cel mai liber om. Dar cum ai ajuns așa, mă întreabă unul și altul? Ești un tip intelligent. Hai sictir. Păi de aia! Nu am nicio grijă. Zici că dai o jumate? Măcar o litră, la intelectuali fac reducere. Ce? Orice!

Foto: Beţia libertăţii. POVEŞTILE lui DEDE’s – Ziarul Metropolis, Dede’s

06
/11
/14

Mă numesc Andrei Crăciun, am treizeci și unu de ani, împliniți miraculos pe 23 iulie 2014, în ciuda, poate chiar în disprețul, tuturor celor întâmplate în decursul vieții mele. Cel puțin o dată inima mea a fost ținută în funcțiune în mod artificial.

25
/10
/14

Generalul, senatorul, mânuitorul de icoane, tatăl şi mama vitregă a „Generaţiei de Aur”, Anghel Iordănescu face cărţile convocărilor pentru meciul cu Irlanda de Nord. Citită în cheia care trebuie, informaţia este că în proporţie de 99,9 % (adică un 6,66 întors) acesta este noul manager, director tehnic sau antrenor sub acoperire al echipei naţionale,urmând să fie ajutat de un „copil” al său.

16
/10
/14

Căzut în capcana eficienţei cu orice preţ, fotbalul nostru a început să moară, puţin câte puţin. La orice colţ de stradă strâmbă se găseşte câte un specialist care te întreabă răstit: „Ce doreşti, spectacol sau eficienţă?”. Aş vrea să răspund nuanţat, cu procente, dar deja răbdarea umanităţii a expirat şi mai avem doar variantele DA sau NU.

10
/10
/14

Naţionaliştii de pripas şi-au pus fularul tricolor în jurul gâtului şi au ieşit la defilare. Că nu ştiu ei foarte bine ce e dragostea...de ţară, de fotbal, de oameni, nici nu mai contează, o gură mare e capabilă să anihileze un întreg batalion de idei, sentimente şi concepte bine structurate.

01
/10
/14

De la primul descălecat al lui Marcel Pavel pe iarba suferindă a Arenei Naţionale era clar pentru orice om cu spirit de observaţie că fotbalul nostru are o problemă cu imnurile, nu cu acordurile muzicale, ci cu versurile. Dornic să facă ceva notabil după ce l-a înlocuit pe Mircea Sandu, noul şef al Federaţiei de Fotbal, Răzvan Burleanu, a cotcodăcit câteva luni şi a ouat un ... imn.

29
/09
/14

Practica și mentalitatea din țara mea, unde am ales sa trăiesc și să funcționez, se arată din ce în ce mai ostilă față de felul independent și suveran de a-mi exersa profesia și de a-mi duce existența în mod privat, fără să reprezint vreo greutate pentru fondurile publice. Bănuiesc că așa simt și ceilalți suverani și independenți - indiferent de profesia aleasă...

21
/09
/14

Ţara s-a umplut de festivaluri de film şi de proiecţii în spaţii „alternative”. Dacă locuieşti în Bucureşti, primăvara şi toamna ai la dispoziţie aproape săptămânal câte un festival, o retrospectivă sau un ciclu de filme. Oferta este uneori copleşitoare. Şi ce e rău în asta?

13
/08
/14

Când eram mai tânăr începusem să scriu o nuvelă în care toți oamenii care se sinucideau ajungeau în rai, unde însuși Bunul Dumnezeu îi întâmpina călduros și îi felicita, ca pe singurii care înțeleseseră cu adevărat calea. Luciditatea îi îndemna pe toți la decența gestului final.

04
/06
/14

Mă gândesc că trăirea deplină a momentului trebuie să se consume izolându-mă complet de lumea din jur. Orice implicare sau amestec din exterior poate deranja și infesta curățenia și seninătatea intimității. Trebuie să închid lumea de afară în jurul meu. Este foarte grea această performanță, cere credință, curaj, caracter, putere… Este o virtute…

14
/05
/14

În Univers, orice organism crește necontenit pînă apare anticorpul său. Totul apare dintr-o nevoie și cu un rost, nimic nu este întâmplător. E frumos să te poți considera muzician, artist, mai ales de jazz, de blues, de rock sau de world music… Da, prin așa ceva devii interesant pentru toți ceilalți. Ești diferit și te simți mai special. Așa și este, suntem diferiți, prin frazare, prin aspirații, talent, disponibilitate și asumarea pumnului primit tocmai de la cei pentru care ne dăruim și jucăm acest rol.