Bobi Pricop aduce „Kepler – 438b“ la Odeon
https://www.ziarulmetropolis.ro/bobi-pricop-aduce-kepler-438b-la-odeon/

Pe 17 septembrie, la ora 19.30, va avea loc la Sala Studio a Teatrului Odeon premiera mondială a piesei „Kepler – 438b“ de Guillem Clua, în prezenţa autorului. Spectacolul este regizat de Bobi Pricop. Din distribuţie fac parte Dan Aştilean, Mihai Smarandache, Ioana Anastasia Anton, Cezar Antal/ Alexandru Potocean.

Un articol de Liliana Matei|10 septembrie 2016

„Kepler – 438b“ este realizat în cadrul proiectului european Fabulamundi. Playwriting Europe, este un spectacol multimedia în care se foloseşte şi o instalaţie video de procesare şi transmisie live dintr-un spaţiu adiacent sălii de spectacol. Scenografia este semnată de Velica Panduru, sound designul îi aparține lui Eduard Gabia. Instalație multimedia MIZDAN este o creație Dan Andrei Ionescu și Luca Achim.

Guillem Clua, dramaturg, scenarist și regizor multipremiat, este considerat una dintre cele mai inovatoare și versatile voci ale teatrului spaniol actual. Critica a descris opera sa ca fiind multidisciplinară, eclectică și concentrată pe structura narativă și subiect.

Povestirea întâmplărilor este definitorie pentru stilul său, folosind elemente de comedie, thriller sau melodramă, un ritm trepidant și o influență evidentă din alte medii, precum televiziunea, internetul și cinematograful.

Operele sale au beneficiat de un solid traseu internațional. Clua s-a născut în Barcelona, acum locuieşte la Madrid, dar a trăit și în Londra și New York, orașe care au văzut reprezentate textele sale și i-au influențat puternic stilul scriiturii. Piesele sale au mai fost montate și în Germania, Grecia, Venezuela, Chile, Honduras, Mexic, Cipru și Polonia.

„Kepler – 438b“ este cea mai recentă piesă a sa și singura care nu a mai fost produsă până acum. A fost prezentată doar ca spectacol lectură la Barcelona, Atena, New York și New Jersey. În martie 2016, a fost în spectacol lectură și la Teatrul Odeon, cu aceeași echipă artistică, în prezența autorului, cu titlul Pământul făgăduinţei.

Bobi Pricop este unul dintre cei mai apreciaţi regizori ai tinerei generaţii. A absolvit UNATC “I.L.Caragiale” din București – secţia regie teatru în 2011 şi studiile de master în 2013.   A fost distins cu numeroase premii  de regie, începând cu spectacolul său de debut Jocuri în curtea din spate de Edna Mayza, la Teatrul Act, dar şi pentru Profu’ de religie de la Teatrul “Marin Sorescu” din Craiova,  Ashes Afar al Companiei Vanner, Edinburgh Fringe sau Pisica verde, realizat la Teatrul Luceafărul din Iaşi, pentru care în 2016 a fost nominalizat și la Premiul UNITER pentru cel mai bun regizor.

Cel mai recent şi aclamat spectacol al său este O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții după Mark Haddon de la Teatrul Național din București.

Fabulamundi. Playwriting Europe este un proiect de cooperare între teatre, festivaluri şi organizaţii culturale din Italia, Franţa, Germania, Spania şi România, finanțat prin Programul Europa Creativă al Uniunii Europene. Reţeaua urmăreşte să sprijine şi să promoveze dramaturgia contemporană în Europa, cu scopul de a consolida şi îmbogăţi activităţile şi strategiile profesioniştilor şi ale artiştilor care activează în domeniu, şi a oferi autorilor dramatici posibilităţi de conectare, întâlniri multiculturale şi dezvoltare profesională.

În cadrul acestui proiect, la Teatrul Odeon au fost realizate în perioada 2012-2016, opt spectacole lectură din dramaturgia tuturor țărilor partenere. Piesele traduse au fost publicate în 2015 și 2016 în volumele Dramaturgie italiană contemporană și Dramaturgie europeană contemporană, la editura Cheiron și Fundația Culturală „Camil Petrescu”.

„Kepler – 438b“ este prima producție realizată în cadrul acestui proiect.

11
/03
/24

Un bărbat vrea să-și ajute un prieten aflat la închisoare. Se cunosc din tinerețe și crede că oricine merită o a doua șansă. De aceea, intervine pentru el la partenerul lui de afaceri, în speranța că va fi de acord să-i ofere un job.

07
/03
/24

Pe 8 martie va avea loc primul eveniment al primăverii organizat de Celula de Artă, vernisajul expoziției „Călătoriile Spiritului”, semnată de artista Sorana Scortea. Evenimentul va avea loc începând cu ora 19:00 iar lucrările vor putea fi văzute până pe 7 aprilie, în vitrina Pop Up de la Kulterra Gallery, pe strada Știrbei Vodă nr. 104-106.

05
/03
/24

Aăăă, Mihaela Trofimov este o actriță cu o mare foame pentru joacă, da, chiar așa, pentru joacă. Ăăă, o vedeți la Excelsior, la unteatru, la Brăila, pe scenă, puternică, talentată, expresivă. Ăăă ce voiam să zic? Citiți interviul în formă de alfabet și aflați cum o literă, Ă, descrie de cele mai multe ori starea ei de spirit.

05
/03
/24

Pe data de 5 martie se dă startul unui nou apel deschis în cadrul proiectului Share, Tag or Dye, inițiat și coordonat de către Asociația Fotografică Allkimik, în parteneriat cu Asociația Culturală Marginal. Această inițiativă oferă artiștilor din întreaga lume oportunitatea de a-și împărtăși creațiile și de a se implica într-o experiență colectivă de artă

01
/03
/24

Scena Digitală, platforma online de teatru, film, muzică și dans a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) vine cu o surpriză pentru public în luna martie. Iubitorii de teatru vor putea urmări online trei spectacole de excepție din cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu: „Arta de a povesti” de Alexis Michalik, „O catedrală plină cu orgi” – spectacolul de deschidere al FITS și „FAUST: tribut”.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.

29
/02
/24

Noua producție a Fundației Culturale „Camil Petrescu”, podcastul TEATRUL (DE) AZI, continuă seria dialogurilor cu directorul de imagine și producătorul Zomir Dimovici despre felul în care vedem, citim și percepem teatrul astăzi.