„Brașov 1987. Doi ani prea devreme”. Vocile demnității
https://www.ziarulmetropolis.ro/brasov-1987-doi-ani-prea-devreme-vocile-demnitatii/

CRONICĂ DE FILM La 30 de ani de la istoricul eveniment, Liviu Tofan, fost jurnalist la Radio Europa Liberă, reconstituie într-un documentar de televiziune revolta muncitorilor braşoveni din 15 noiembrie 1987, unul din cele mai importante şi emoţionante gesturi de demnitate colectivă din istoria recentă a României.

Un articol de Ionuţ Mareş|14 noiembrie 2017

„Brașov 1987. Doi ani prea devreme” îi are în centru pe muncitorii brașoveni de la Întreprinderea de Autocamioane „Steagul Roșu” care, la 15 noiembrie 1987, după ce li se anunță tăieri puternice de salarii, opresc lucrul și pornesc un protest spontan.

Protestul se transformă rapid într-un marș de stradă împotriva regimului (oamenii strigă „Dați-ne banii înapoi”, „Vrem mâncare”, „Vrem căldură”, dar și „Jos dictatorul”, „Jos Ceaușescu”, „Jos comunismul”), la care se alătură mii de persoane și care se încheie cu intervenția brutală a forțelor de ordine, după ce manifestanții au intrat în sediul „Județenei de Partid”, punctul final al manifestației care se întâmpla într-o duminică de așa-zise alegeri în întreaga țară.

Mulți sunt arestați, iar zeci dintre ei sunt trimiși la București, unde timp de circa zece zile sunt anchetați cu brutalitate de Securitate. Pentru a nu da un caracter politic revoltei (deși manifestația se transformase într-una anti-regim, pornită de la nemulțumirile tot mai mari legate de lipsuri), Nicolae Ceaușescu decide ca cei identificați ca lideri ai mișcării să fie doar excluși din uzină – într-un tip de proces colectiv pentru huliganism în care colegii neprotestatari sunt puși să îi înfiereze – și trimiși să lucreze în alte orașe, și nu condamnați la ani grei de închisoare.

În lipsa unor imagini care să fi documentat manifestația (există doar câteva fotografii, incluse în film și ajunse în acea perioadă chiar în presa internațională), Liviu Tofan alege să reconstituie evenimentul și urmările sale lăsându-i pe muncitorii participanți să vorbească și să descrie derularea faptelor, de la momentul în care află că li s-a redus salariul, la momentul în care, mutați cu domiciliul obligatoriu în diferite orașe, primesc mici semne de solidaritate, mesaj că gestul loc avusese ecou în țară.

Cu excepția unui fragment de legătură dinspre final, Liviu Tofan evită comentariul din off (sau comentariul muzical) și alege o abordare lucidă, rațională, pragmatică, nespectaculară, nevindicativă, în care faptele sunt lăsate să se devoaleze în detaliu din relatările protagoniștilor, într-un demers deopotrivă jurnalistic și istoric.

De aceea, montajul urmărește să redea fidel cronologia întâmplărilor – fragmentele din interviurile cu numeroșii muncitori (unii apar mai puțin, iar unii dintre cei care au suferit cel mai mult în anchetă sunt mai prezenți, așa cum era și firesc) par a decurge unele din altele și sunt ansamblate pentru a construi un portret cât mai complex al acestui eveniment istoric. Pentru asta, sunt intervievați inclusiv reprezentanți ai forțelor de represiune de atunci, în special un colonel de Miliție din Brașov care s-a ocupat de anchetă.

Acest mod de a reconstitui cronologia evenimentelor, prin pasarea simbolică a cuvântului de la un protagonist la altul, sugerează discret și solidaritatea de atunci dintre muncitori. Ideea este inspirat reflectată și într-o secvență de la început, filmată în uzină, când sunt puși împreună mai mulți muncitori care povestec cum a început totul, dar și într-un moment dinspre final, când doi foști studenți așezați unul lângă altul pe scările universității vorbesc despre gestul lor de a se solidariza cu muncitorii arestați, la câteva zile după protestul de la 15 noiembrie.

Pentru a compensa lipsa imaginilor de arhivă cu protestul și pentru a mai sparge inevitabila monotonie a unor interviuri filmate, Liviu Tofan apelează la câteva trucuri – banale, dar eficiente, care fac din „Brașov 1987. Doi ani prea devreme” un documentar de televiziune onorabil vizual, fără a putea aspira însă la un statut de operă cinematografică ambițioasă.

Unul este de a-i filma pe câțiva dintre muncitori în locurile esențiale în care s-au petrecut întâmplările. Când se vorbește despre izbucnirea grevei, foștii muncitori sunt în uzină sau în curtea acesteia. Multe filmări sunt în fața sediului fostei „Județene de Partid” (actuala Prefectură din Brașov) sau chiar pe holurile clădirii. Iar relatările despre zilele de închisoare și de anchetă violentă sunt filmate într-un spațiu întunecat, iar ca fundal este o ușă ca un mare grilaj, pentru a sugera atmosfera de detenție.

Apoi, unele momente din timpul demonstrației sunt reconstituite prin fragmente de animație (destul de simplist realizate). Iar pentru a reda ceva din atmosfera apăsătoare a vremii (ca explicație subînțeleasă pentru gestul de revoltă al muncitorilor și al altor brașoveni) sunt folosite imagini ale vremii.

Pe de o parte, înregistrări neoficiale arhicunoscute cu cozi la magazine și rafturi goale. Pe de altă parte, fragmente mai puțin știute din Cântarea României Brașov (interpreți de muzică populară cântând despre Nicolae și Elena Ceaușescu sau actori – printre ei poate fi recunoscut Doru Ana – recitând texte patriotice), folosite pentru a reda grotescul imageriei oficiale comuniste și a accentua contrastul cu gestul uman, disperat, dar curajos, al muncitorilor.

„Brașov 1987. Doi ani prea devreme” este un documentar necesar, prin care Liviu Tofan, interesat de istorie, își continuă demersul mai amplu ca scenarist și regizor de a investiga evenimente importante din trecutul recent, despre care a relatat ca jurnalist în momentul derulării lor.

Documentarul a fost proiectat în avanpremieră, în luna august, în cadrul Festivalului de Film şi Istorii de la Râşnov, iar pe 2 noiembrie a avut loc o proiecţie specială la Muzeul Ţăranului Român din București. Documentarul va fi difuzat la TVR 1 miercuri, de la ora 18.30, iar la TVR 3 şi TVR Moldova, de la 23.30.

29
/10
/20

PORTRET Cunoscuta regizoare japoneză Naomi Kawase, o obişnuită a Festivalului de la Cannes, va susţine sâmbătă, de la ora 17.00, un masterclass online pentru publicul din România, în cadrul "Les Films de Cannes à Bucarest", unde este invitat special. Prilej de a vă propune un scurt portret al acestei cineaste inclasabile.

28
/10
/20

CRONICĂ DE FILM „Mia își ratează răzbunarea” (2020), al doilea lungmetraj, realizat tot în regim independent, al regizorului Bogdan Theodor Olteanu, este o comedie care vorbește despre feminitate și are ca protagonistă o tânără actriță, jucată de Ioana Bugarin.

23
/10
/20

„Desigur, cel mai important în perioada aceasta este să fim sănătoși și să facem ca lucrurile să continue să meargă cât de cât într-o normalitate, de la școală și familiile noastre și până la joburi – care sunt în pericol, în special cele ale free-lancerilor din domeniul cultural și al organizării de evenimente. Altfel însă, e important și să încercăm să ne păstrăm pe cât se poate obiceiurile din viața noastră de dinainte – inclusiv cele care nu sunt necesare supraviețuirii imediate, cum sunt cele culturale în general și un festival de film în particular. Căci da, nu se oprea lumea în loc dacă nu organizam noi ediția a 11-a a Les Films de Cannes à Bucarest – însă ne-am încăpățânat tocmai pentru fărâma de normalitate pe care continuarea acestei tradiții o aduce în viața noastră” spune Cristian Mungiu, inițiatorul festivalului.

22
/10
/20

Săptămâna aceasta, marele regizor, scenarist și actor Nikita Mihalkov, laureat al premiului Oscar, a împlinit 75 de ani, iar TVR 2 îl aniversează programând două dintre filmele sale reprezentative. Bărbierul din Siberia”, cu Julia Ormond, Oleg Menşikov şi Richard Harris – sâmbătă, la Filmul săptămânii şi Ochi negri (OCI CIORNIE), cu inegalabilul actor Marcello Mastroianni - duminică, la Filmul de Artă.

21
/10
/20

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră la Festivalul Astra de la Sibiu şi selectat la prestigiosul IDFA (International Documentary Film Festival Amsterdam), „Copii pierduţi pe plajă” (2020) este debutul în lungmetrajul documentar al tinerei regizoare Alina Manolache şi încearcă să facă un portret al generaţiei de 30 ani, născută imediat după Revoluţie.

20
/10
/20

Mai sunt doar câteva zile până la startul celei de-a 11-a ediții a Les Films de Cannes à Bucarest ce va avea loc între 23 octombrie și 1 noiembrie. Timp de zece zile spectatorii vor putea vedea cele mai noi titluri de la Cannes 2020 și din selecția celor mai importante festivaluri de film din lume la drive-in dar și outdoor.

19
/10
/20

„Spiral/ Spirala”, primul lungmetraj al regizoarei clujene Cecília Felméri, a fost recompensat cu Mențiunea Specială a Juriului în Competition 1-2 la Festivalul Internațional de Film de la Varșovia.

19
/10
/20

CRONICĂ DE FILM Programat să poată fi văzut la noua ediţie a Festivalului "Les Films de Cannes à Bucarest" (23 octombrie - 1 noiembrie), adaptată condiţiilor de pandemie, „Mandibules” (2020), cel mai recent film al excentricului regizor francez Quentin Dupieux, este o comedie absurdă a cărei lejeritate este şi marele său atu.

18
/10
/20

Asociația Arta în Dialog anunță cea de-a șaptea ediției a Festivalului de Film UrbanEye, care va avea loc în perioada 4 – 8 noiembrie online, dar și în mai multe birouri de arhitectură din România.

18
/10
/20

Cinema ARTA este, în prezent, cel mai vechi cinematograf din România care încă își păstrează funcțiunea. Istoria lui nu este doar istoria unui loc, ci el reflectă istoria ultimului secol în care se intersectează straturi din istoria orașului, a filmului, precum și straturi ale memoriei – straturi subiective, personale.