Ca să-l înțelegi pe Shakespeare „îți trebuie veșnicia și o zi”
https://www.ziarulmetropolis.ro/ca-sa-l-intelegi-pe-shakespeare-iti-trebuie-vesnicia-si-o-zi/

CĂRȚI DE NEOCOLIT Acest avertisment nu trebuie să descurajeze pe nimeni. Piesele lui furnizează o paletă de sentimente ce stârnesc curiozitate, indiferent de epoca sau locul unde se petrec.

Un articol de Georgeta Filitti|14 septembrie 2018

Istoria medievală a Angliei e o sursă inepuizabilă de inspirație și mărturie stă piesa Henric al II-lea, scrisă în versuri albe, procedeu nefolosit până atunci de Shakespeare. Regele, rivalul său, ducele de York, Bolingbroke cel surghiunit, urmașul la tron Henric al V-lea evoluează într-un climat de ambiguitate unde spectatorul este continuu solicitat să se întrebe: Ce e corect, ce e moral în lupta pentru putere? Datorie filială, dragoste maternă, crime tăinuite, abjurarea unei prietenii, rațiuni de stat – iată rețeta unei drame ce invită mereu la meditație.

Odată oferite publicului, creațiile dramatice își urmează cursul. Nici una din ele, când e vorba de Shakespeare n-a suferit uzură morală. Unele se joacă, iar și iar, ca permanențe ale trăirilor omenești. E și cazul tragediei Romeo și Julieta. Familiile veroneze Montague și Capulet se dușmănesc din vremuri imemoriale și vendeta a devenit rațiunea de a trăi pentru membrii lor. Dar soarta e mereu imprevizibilă și decide ca vlăstare din cele două familii, Romeo și Julieta, să se îndrăgostească în asemenea măsură încât pe lume să conteze numai ei doi. Mercutio, un prieten devotat ucis, Tybalt, un văr, la fel, un călugăr franciscan binevoitor cu cei doi iubiți, dar ale cărui planuri dau greș din pricini banale, încrâncenare, mândrie deșartă, totul se încheie apoteotic, dar cu un tragism sfâșietor prin moartea lui Romeo și a Julietei sale, „sărmane jertfe ale urii noastre”, cum constată prea târziu unul dintre părinți.

În centrul creațiilor lui Shakespeare stau mereu comandamentele morale ce ar trebui să-i conducă pe oameni. În Totul e bine când se termină cu bine, Elena îl câștigă pe Bertram de soț (care o dorea pe Diana), strecurându-se în patul celor doi. E un comportament corect? Măsură pentru măsură ridică problema fidelității, a sacrificiului în apărarea unui individ nemerituos și iertarea finală ce limpezește situația. Troilus și Cresida e o tragedie istorică rememorând vremurile războiului troian. Tot de inspirație antică e Julius Caesar, despre viața împăratului roman, moartea lui și eșecul asasinilor săi, Brutus și Cassius. Un subiect prea cunoscut rămâne cel al lui Hamlet. Sfâșiat între ușurătatea mamei sale, dorința de răzbunare, prietenii înșelătoare, gingășia fără apărare a Ofeliei, principele danez de 30 de ani e în primul rând un reflexiv, filosofează asupra unei multitudini de ipostaze ale sufletului omenesc și îl face pe spectator părtaș la frământările sale. Și rămâne, peste timp, simbolul geloziei oarbe, iar Jago, intrigantul prin excelență. Tot un comportament cu virtuți de definiție întâlnim în Regele Lear, unde tatăl își nedreptățește fiica cea bună, pe Cordelia, ajungând, în neputința bătrâneții, să fie îngrijit de ea. Socotită „tragedia cea mai tulburătoare” a bardului de la Statford upon Avon, Macbeth descrie goana dementă după putere, cu prețul uciderii unui om onest, în plus oaspete în casa eroului. Reluând tema tratată de Plutarch, doar în ceea ce privește enunțarea faptelor, Shakespeare înfățișează în Antoniu și Cleopatra, din nou, puterea formidabilă a dragostei, în stare să sacrifice poziții sociale strălucite, curajul ce inspiră respect al reginei Egiptului, care se lasă mușcată de o viperă spre a nu cădea în mâinile nemilosului împărat roman Octavian.

În 1613, Shakespeare scrie ultima piesă, Henric al VIII-lea, unde accentul cade pe un fapt socotit providențial: nașterea Elisabetei I-a, fiica lui Barbă Albastră și a Annei de Boleyn, viitoarea regină care va da numele ei unei întregi epoci de renaștere engleză.

Ni-l putem o dată în plus apropia pe Shakespeare vizitând locurile evocate ori pe unde a călcat: palatul Elsinor al principelui Hamlet, Teatrul Globus de la malurile Tamisei, la Londra, sau orășelul Statford upon Avon, cu biserica unde i se află mormântul, casa soției sale, Anna Hatawey, din aceeași localitate, castelul Windsor, în preajma căruia evoluează șăgalnicul Falstaff.

O călătorie pe urmele lui Shakespeare e totdeauna îmbogățitoare pentru suflet.

În centrul creațiilor lui Shakespeare stau mereu comandamentele morale ce ar trebui să-i conducă pe oameni.

04
/07
/22

Încă un nume important al literaturii universale intră în portofoliul colecției Anansi. World Fiction de la Editura Pandora M. Este vorba despre Roberto Bolaño, unul dintre cei mai importanți scriitori ai secolului XX din America Latină, a cărui operă, publicată postum, a creat un adevărat cult în lumea literară internațională, fiind tradus pe toate meridianele globului.

24
/06
/22

Miercuri, 29 iunie, începând cu ora 19.00, la Palas Mall Iași, va avea loc o întâlnire cu Cristian Tudor Popescu, prilejuită de apariția volumului „Dumnezeu nu e mort. Interceptări. Note informative”, bestsellerul editurii Polirom la Bookfest 2022, la secțiunea nonfiction.

10
/06
/22

Sâmbătă, 11 iunie, la ora 11.00, cele trei echipe finaliste ale ediției a unsprezecea a Concursului Humanitas în licee vor fi faţă în faţă la Marea Finală, care se va desfăşura în sala de conferințe a Institutului Cervantes. Finala va fi prezentată de Mihaela Dedeoglu. Trofeul și premiul cel mare vor fi înmânate de Ioana Pârvulescu. Vă invităm să încurajați din sală cele trei echipe sau să urmăriți transmisia online pe paginile de Facebook Humanitas și Concursul Humanitas în licee.

07
/06
/22

După doi ani de pauză, Curtea Veche Publishing și-a dat întâlnire cu cititorii la Salonul Internațional de Carte Bookfest, ediția a XV-a, în perioada 1-5 iunie 2022. Publicul a părut foarte dornic să cunoască din nou autorii preferați, să afle despre noutăți și să își facă rezerva de carte pentru sezonul de vară. Așadar, nu au lipsit lansările, sesiuni de autografe și reducerile, care au fost anul acesta între 25-70% în standul editurii.

07
/06
/22

Zeci de mii de vizitatori au venit în standul editurii Corint la Salonul Internațional De Carte Bookfest, între 1 și 5 iunie 2022. Vânzările au atins cote record după doi ani în care publicul a fost privat de întâlnirile cu autorii și editorii.

31
/05
/22

Cea mai așteptată ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest, a XV-a, începe mâine la Pavilionul B2 de la Romexpo: fără restricții sanitare, fără taxe de acces și fără costuri de parcare. Evenimentul va fi deschis oficial miercuri, 1 iunie, la ora 12.00, la scena ARENA, în cadrul unei ceremonii la care au fost invitați E.S. Hiroshi Ueda, Ambasadorul Japoniei în România, Lucian Romașcanu – Ministrul Culturii, Grigore Arsene – președintele Asociației Editorilor din România și Adrian Cioroianu – directorul Bibliotecii Naționale a României.

30
/05
/22

UNATC PRESS, editura Universității de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” (UNATC), participă în perioada 1-5 iunie 2022 pentru prima dată la Salonul Internațional de Carte Bookfest. Prezența UNATC PRESS de-a lungul celor cinci zile la cunoscutul eveniment dedicat cărții și autorilor de la Romexpo este un exercițiu de conectare la lumea publishingului de carte autohton, dar mai ales o excelentă ocazie de a se adresa în mod nemijlocit cititorilor.