Cantareata de operă Lisa Della Casa a murit la varsta de 93 de ani
https://www.ziarulmetropolis.ro/cantareata-de-opera-lisa-della-casa-a-murit-la-varsta-de-93-de-ani/

Cântăreaţa elveţiană de operă Lisa Della Casa, una dintre cele mai mari interprete ale operei lui W. A. Mozart din cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea, a murit, luni, la vârsta de 93 de ani, a anunţat marţi Opera din Viena (Staatsoper) într-un comunicat, citat de AFP.   Născută pe 2 februarie, la […]

Un articol de Andrada Văsii|12 decembrie 2012

Cântăreaţa elveţiană de operă Lisa Della Casa, una dintre cele mai mari interprete ale operei lui W. A. Mozart din cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea, a murit, luni, la vârsta de 93 de ani, a anunţat marţi Opera din Viena (Staatsoper) într-un comunicat, citat de AFP.

 

Născută pe 2 februarie, la Burgdorf, în Elveţia, Lisa Della Casa a murit la Münsterlingen, un oraş situat pe malul lacului Constanţa din Munţii Alpi.

Pe lângă interpretările operelor compozitorului austriac Wolfgang Amadeus Mozart, soprana elveţiană, care era o femeie considerată foarte frumoasă, s-a remarcat şi în calitate de interpretă a unor arii şi opere ale compozitorului german Richard Strauss.

Elevă a Margarethei Haeser, la Zürich, Lisa Della Casa a debutat pe scenă în 1941, cu rolul Cio-Cio-San din opera „Madame Butterfly”, de Giacomo Puccini, la Opera din Solothurn-Biel. În 1947 şi-a făcut debutul pe plan internaţională la prestigiosul Festival de la Salzbourg, în Austria, cu rolul Zdenka din „Arabella” de Richard Strauss.

Lisa Della Casa a debutat la Staatsoper în 1947, unde a susţinut 411 reprezentaţii, în 27 de roluri. Cel din urmă rol interpretat pe această scenă, pe 25 octombrie 1973, este cel din opera „Arabella”.

Interpreta elveţiană a cântat apoi pe scenele celor mai mari companii de operă din lume, de la Staatsoper din Viena la Metropolitan Opera din New York, trecând prin Scala din Milano şi Covent Garden din Londra.

Principalele sale roluri au fost cel al contesei din „Nunta lui Figaro”, la Maréchale din „Chevalier à la Rose”, Pamina din „Flautul fermecat”, Donna Elvira din „Don Giovanni” şi rolurile principale din „Ariane à Naxos” şi „Arabella”.

Lisa Della Casa a realizat, totodată, zeci de înregistrări de referinţă, atât din operele lui Mozart, cât şi din cele compuse de Richard Strauss.

 

Sursa: Mediafax

20
/03
/23

Teatrul Coquette vă invită, sâmbătă 25 martie de la ora 11.00 la ultima întâlnire cu „Legenda lui Martie” și de la ora 19.00 la „Valsul Hazardului”. Duminică 26 martie, de la ora 11.00 cei mici sunt așteptați să ia parte la aventurile personajelor din „Vulpea și Corbul”, iar de la ora 19.00 ne întâlnim cu „Îngerul pantofilor”.

17
/03
/23

În premieră la Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti, vineri, 24 martie, de la ora 19.30, „Călătoria”, un spectacol de Dan Puric, cu scenografia inconfundabilă a Doinei Levintza.

17
/03
/23

În spiritul unei reale Capitale Europene a Culturii, Teatrul Național din Timișoara deschide Anotimpurile FEST-FDR vineri, 31 martie 2023, de la ora 20:00, în Sala Mare, cu spectacolul BROS de Romeo Castellucci, coorganizator al evenimentului fiind Istituto Italiano di Cultura di Bucarest.

17
/03
/23

O apariție inedită în capitala unde tangoul are rădăcini adânci. Tangotic aduce pe scena Palatului Bragadiru, tangoul argentinian si romanța în fuziune cu elemente jazz, rock și afro, precum și un repertoriu original de tangouri românești, sâmbătă, 18 martie, de la ora 19:00.