Câștigătorii Festivalului Naţional de Comedie
https://www.ziarulmetropolis.ro/castigatorii-festivalului-national-de-comedie/

„Şi negru şi alb şi gri”, de la Teatrul „Metropolis”, „Soldatul de ciocolată” de la Teatrul „Odeon” şi „Don Juan” de la Teatrul de Comedie, toate din Bucureşti, sunt cele trei spectacole care au primit cele mai multe nominalizări, dar şi cele mai multe premii la ediţia a 29-a a Festivalului Naţional de Comedie, organizat de Teatrul Dramatic „Fani Tardini”.

Un articol de Teatrul Metropolis|16 octombrie 2017

Premiul pentru cel mai bun spectacol i-a revenit Teatrului „Metropolis”, din Bucureşti, pentru „Şi negru şi alb şi gri”, realizat de scenaristul serialului „Las Fierbinţi”, Mimi Brănescu. Tot aici s-au dus şi cele două premii pentru cele mai bune interpretări ale unui rol secundar feminin şi masculin: Natalia Călin – pentru rolul “Tania” şi Adrian Titieni  – pentru rolul “Ionel” (l-a avut contracandidat chiar pe coechipierul  său Vlad Zamfirescu – pentru rolul “ Anghel“, din acelaşi  spectacol).

Tot Premiul pentru cel mai bun rol secundar feminin a fost câştigat şi de Ana Bianca Popescu, pentru rolul “Luka” din spectacolul “Soldatul de ciocolată” (Teatrul Odeon Bucureşti). „Soldatul de ciocolată” a primit şi Premiul pentru regie, realizată de Andrei Şerban, dar şi Premiul pentru cele mai bune costume, realizate de Anka Lupeş. Tot la Teatrul Odeon a mers şi Premiul Special “Mihai Mihail”, acordat pentru interpretarea unui rol de comedie şi câştigat de Antoaneta Zaharia, pentru personajul Ecaterina (a fost nominalizată şi la premiul pentru cea mai bună actriţă).

Premiul pentru cea mai bună interpretare feminină a fost acordat Andreei Bibiri, pentru rolul Maria, din spectacolul „O femeie singură”, de la Teatrul de Artă din Bucureşti, în regia lui Daniel Grigore Simion.

Premiul pentru cea mai bună interpretare a unui rol principal masculin a fost câştigat de Liviu Pintileasa, pentru rolul “Sganarel”, din spectacolul “Don Juan” (Teatrul de Comedie Bucureşti). Juriul a mai acordat şi Premiul Special pentru originalitatea adaptării şi a conceptului regizoral lui Andrei şi Andreei Grosu, regizorii spectacolului “Don Juan”.

Premiul special al juriului a fost primit şi de echipa spectacolului “Ei, şi?” (regia Andreea Cioîrlan), alcătuită din studenţii de la UNATC Bucureşti.

Momentele prezentate de absolvenţii Facultăţilor de Teatru în cadrul Galei Hop – 2017 au primit Premiul publicului gălăţean, ca de altfel şi spectacolul „Avarul”, de la Teatrul „Toma Caragiu” Ploieşti, care a primit şi Premiul pentru decorurile semnate de Cosmin Ardeleanu.

(sursa: viata-libera.ro)

Foto: Câștigătorii Festivalului Naţional de Comedie – Maria Stefanescu

02
/02
/24

„Apropo de poveste” este despre poveste, poveștile în care credem cu toții și pe care ne place să le ascultăm. Dar povești reale, din socialul imediat. Proiectul propune un laborator de teatru dedicat tinerilor absolvenți, care combină ateliere pe estetici teatrale neconvenționale (măști, teatru-dans, teatru de animație) cu tematici sociale pentru a produce două producții noi de teatru, inovatoare.

31
/01
/24

RECOMANDĂRI Ziarul Metropolis vă recomandă, în prima lună din an, o întoarcere în fabuloasa lume a cărților. Biblioteci, obsesii, mistere, personaje și o pasiune salvatoare, în 3 cărți despre cărți, care fac deliciul oricărui iubitor de literatură.

31
/01
/24

Povestea din Ivona, Principesa Burgundiei de Witold Gombrowicz, cel mai mare dramaturg polonez, este adusă în contemporaneitate de Andrei și Andreea Grosu, la Teatrul Nottara, într-o montare inedită, tulburătoare, care îi va oferi spectatorului ocazia să se privească într-o oglindă a adevărului frust, neîndulcit. Premiera oficială are loc pe 9 februarie, la Sala „George Constantin”, de la ora 19:30.

31
/01
/24

În februarie, pe HBO Max ai conținut nou de urmărit în fiecare zi a lunii! Cu 29 de titluri noi, este la alegerea ta dacă vrei să urmărești cele mai noi filme, seriale, documentare, animații de pe HBO Max sau, de ce nu, să te pui la curent cu altele dintre sutele de titluri care sunt deja pe platformă.

30
/01
/24

În luna februarie, „Noaptea Albă a Filmului Românesc” este dedicată unui apreciat cineast, reprezentant al Noului Val în cinematografie: Cătălin Mitulescu regizor, scenarist şi producător. TVR Cultural, TVR Internațional și TVR Moldova invită telespectatorii în noaptea de sâmbătă, 3 spre 4 februarie, la un maraton cinematografic alături cele mai reprezentative şi premiate creaţii semnate de Cătălin Mitulescu.

30
/01
/24

Într-un spectacol-colaj mod portret, „Caracatița“, care marchează și prima întâlnire artistică a Catincăi Drăgănescu cu Teatrul Masca, regizoarea stratifică familia disfuncțională contemporană, în care părintele se cunoaște prin „Copilul meu, niciodată!”, iar copilul pare mai degrabă nevoit să se crească singur și, deloc întâmplător, să-și găsească refugiul în abuzul de substanțe.

30
/01
/24

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice.