Ceasul ceferistului. POVEȘTILE lui Dede’s
https://www.ziarulmetropolis.ro/ceasul-ceferistului-povestile-lui-dedes/

Nu-l văzuseră toţi, dar ştiau de el. Tite se angajase la CFR şi primise un ceas deşteptător. Un război mondial avusese loc, un altul urma să înceapă.

Un articol de Dan Nicolaie|12 februarie 2018

Ceasul era cea mai „deșteaptă sculă din sat”. Suna la fix patru dimineața, pentru că la 6 Tite trebuia să intre în post și până mânca, până se îmbrăca în „haina statului”, până parcurgea pe jos cei 5 km care despărţeau satul de gară, abia dacă avea timp. Ghetele cu placheuri de fier reprezentau ceasul pentru jumătate din sat, jumătatea de la casa lui până la podul peste Argeș. Între 5 și  5.05, Tite bocănea, semi-oficial, pe șoseaua pietruită. Era un reper.

Se sfârşise un al doilea război și lumea începea să se schimbe. În sus și în jos, în bine și în rău. Prin sat au apărut și alte ceasuri, mai ales rusești. Sunau și ele, dar nu a trecut mult timp până când lumea și-a dat seama că nu erau foarte exacte și „la săptămână” trebuiau să fie potrivite după al lui Tite.

La scurt timp, într-o casă a intrat primul aparat de radio. Acum el era reperul, dădea ora exact, „a fost ora 6”, Gheorghe, posesorul aparatului, era „limbă în limbă cu Bucureștiul”, o expresie care definea exactitatea.

Un alt război, rece, se apropia de final, ceasurile mecanice se pregăteau să moară puțin, se inventase ceasul cu quartz, exact, rezistent, chiar și la apă, cu baterie, cu sonerie, chiar și cu melodii. Tite încă trăia, își întorcea în fiecare seară ceasul lui de la CFR. Suna la 4, chiar dacă omul nu mai pleca nicăieri. Așa se obișnuise fostul ceferist.

Tite, la fel ca ultimele trei războaie mondiale, două calde și unul rece, era istorie. Ceasul lui încă stătea pe o policioară în casa bătrânească, deasupra avea o năframă, legată la mijloc și prinsă într-un cui, sub el era o icoană, alb-negru-decolorat. În sat nu mai sunau ceasurile, nici rusești, nici chinezești, ci doar alarmele telefoanelor.

De Crăciun, strănepotul lui Tite a venit pe acasă. A fost viscol puternic și trei zile nu au avut „curent”. Telefoanele au intrat în hibernare, bateriile au înghețat, au redescoperit lumănările, mai apoi lampa și în final s-au întors la ceasul „lu ăl bătrân”. Băiatul trebuia să plece la București și avea tren la 9 dimineața. Nu se făcea să-l piardă. Revenit la viață, ceasul a sunat la 4, nu era cazul, dar el așa se obișnuise.

Foto: Ceasul ceferistului. POVEȘTILE lui Dede’s – facebook

19
/12
/13

Directorul Muzeului Ţăranului Român, Virgil Nitulescu, afirmă că prin aplicarea proiectului privind comasarea Muzeului Satului cu MŢR s-ar "desfiinţa o instituţie fundamentală pentru spiritualitatea românească", greşeală pe care a făcut-o "cu vădită intenţie" numai "regimul comunist".

28
/11
/13

Fotografia e o lașitate și e un fapt radical. Fotograful știe că nu trebuie să creeze lumea din nou; dar oriunde oricând s-ar afla, lumea întreagă se află cu el aici și acum.

11
/11
/13

CRONICĂ DE CONCERT „Un artist îşi asumă riscuri”, aşa s-ar putea sintetiza ceea ce pianista Valentina Lisitsa a împărtăşit cu jurnaliştii şi publicul bucureştean pe parcursul zilei de 5 noiembrie 2013, la Ateneul Român.

06
/11
/13

În urma întâlnirii de ieri de la Godot, care marca şi deschiderea Festivalului Naţional de Teatru Independent, am putut să-mi fac şi eu o idee despre ce cred că înseamnă pentru mine această sintagmă de teatru independent şi am decis să mă retrag din această categorie atunci când vorbesc despre creaţiile proprii.

28
/10
/13

OPINIE Marius Manole: „Sunt puţini regizorii care îşi iau în distribuţii actori tineri şi puţine teatrele care acceptă colaboratori tineri. Şi dacă îi primesc, le aruncă 50 de lei pe spectacol, spunându-le că trebuie să fie mulţumiti că joacă pe o scenă mare.“

02
/10
/13

Hamlet Next Hours este un test, iar teatrul independent este porția de realitate cu care trebuie să se confrunte orice actor sau regizor. În teatrul independent nu contează că ești imaginea unui lanț de farmacii sau că ești apreciat în filme la nivel internațional. În teatrul independent ești sau nu ești pe gustul publicului.

14
/06
/13

ANALIZĂ Uniunea Europeană şi Statele Unite sunt pregătite să înceapă o serie de negocieri pentru a ajunge la un acord istoric de liber-schimb. În traducere: Adio subvenţii de la buget pentru filme! Sau, mai direct, modelul hollywoodian mercantil ar acapara bătrâna Europă cinefilă.

05
/06
/13

OPINIE La Gala Tânărului Actor din 2008, unde am mers cu un fragment din spectacolul „Poezia Visului“ de Miriam Răducanu, pe texte de Emil Botta, a trebuit să lucram, pentru proba impusă, un text mai puţin cunoscut de-al lui I. L. Caragiale, „Statistica“.

12
/04
/13

Citești „ca să înţelegi cum merge treaba, pentru că o carte nu-ți cere nimic și nu te bate la cap...“. Într-o prezentare neobişnuită, jurnalistul Tudor Călin Zarojanu le-a răspuns studenților la Marketing, cu ocazia centenarului ASE, la întrebarea „De ce-aș citi?“

27
/03
/13

Când am fost recuziter la Bulandra şi am privit teatrul din toate unghiurile posibile mi-am dat seama că nu-mi mai pot şterge niciodată de pe retină acele imagini. Şi am hotărât să le prind într-o ramă mai mare. Am folosit ca ramă chiar viaţa mea. Iar teatrul îşi desfăşoară culorile lui pe o pânză care nu se va umple niciodată.

27
/03
/13

Săptămâna trecută am avut spectacol la Teatrul Naţional. Pe lângă activitatea de coordonare a Teatrului Studenţesc Podul, sunt actor-colaborator al Teatrului Naţional. Cele două „locuri de muncă“ sunt diferite, dar senzaţia este că s-ar putea completa unul pe celălalt.

15
/03
/13

O linişte în sală, de parcă toţi spectatorii uitaseră să respire... Apoi, unele voci din public au rostit, în şoaptă: „iubire“, intuind că va fi următorul cuvânt care va fi rostit şi pe scenă.

13
/03
/13

Ai ucide pentru o slujbă ca lumea într-o corporație? Cauți un job mortal, la o multinațională? Vrei să avansezi, țintești o poziție criminală, la vârful ierarhiei?

12
/03
/13

Eu mi-am dorit să fiu de meserie actor şi nimic altceva. Sunt conştient că timpurile pe care le trăiesc presupun ca acest fapt să nu poată rămâne unul singular şi nici recomandabil.