Ziarul Metropolis vă oferă un fragment din romanul „Să ne fie la toţi la fel de rău” de Adrian Schiop, apărut de curînd la Editura Polirom (şi în ediţie digitală), o incursiune brutală şi profundă în lumea LGBT, în care uneori aprobarea din partea societăţii este mai importantă decît propriile sentimente.
Un articol de Ziarul Metropolis|16 februarie 2021
După bestsellerul Soldații. Poveste din Ferentari, Adrian Schiop revine cu un nou roman ce explorează tema homosexualității și a mizerabilismului în societatea păturii de jos. Adi se avîntă într-o relație improbabilă cu Florin, un polițist de 42 de ani, divorțat și bețiv, care, din deformație profesională, dar și pentru că are o imagine de apărat, este foarte autoritar și mereu indecis în privința sentimentelor lui.
Povestea celor doi este întreruptă de pandemie, care îl obligă pe Adi, din motive sanitare, dar și financiare, să se mute pe durata stării de urgență la țară, la părinții lui, unde o regăsește pe vechea lui prietenă Andreea, o asistentă medicală rea de gură, transferată de la cabinetul școlar unde lucra la DSP.
Să ne fie la toți la fel de rău este o incursiune brutală și profundă în lumea LGBT, în care uneori aprobarea din partea societății este mai importantă decît propriile sentimente.
„Să ne fie la toţi la fel de rău” de Adrian Schiop (fragment)
Omul funcționează, a conchis, merge la serviciu, își udă florile; na, zi‑i să nu se pensioneze la 45, să tragă de jobul ăla cât poate: taică‑miu a fost tot polițist, tot bețiv – și când s‑a pensionat la 55, în cinci ani a fost gata, o lua cu tărie de când se trezea. Şi moșul o avea pe maică‑mea, care‑i dădea să mănânce și spăla după el. Minerii mor de silicoză – polițaii și apeviștii de ciroză, nu e un secret pentru nimeni. […]
Şi mi‑am adus aminte de documentarul ăla finlandez cu titlu frumos, Cele 3 camere ale melancoliei – despre un internat militar din Rusia lui Putin, unde copiii abandonați/orfani/plasați de mame sărace sunt pregătiți de mici să devină soldați. Filmul ăla mi‑a rămas mult timp în cap, avea ceva obsedant; ok, era poezia aia austeră din Rusia înghețată din nord, în acord cu vidul afectiv al vieții în internatul militar, erau cadrele alea hipnotice din Cecenia devastată de război pentru care copiii erau pregătiți să devină carne de tun cândva – dar unde te făcea cu capul era prin morala ambiguă: pe de o parte, instrucția militară pare o formă de abuz la vârsta aia fragedă, calea de aur spre depersonalizare, dar pe de alta înzestrează cu o morală rigidă și strictă, programată în creier pe viață. Unul dintre protagoniști, un băiat de 11‑12 ani, ajunge în fine acasă în vacanță, la o bunică neputincioasă. Nu prea știe ce să vorbească cu ea, școala l‑a dezobișnuit să vorbească neîntrebat, așa că stă supus ca soldatul pe marginea patului și o întreabă mecanic pe bunică Ești bine?, să‑ți aduc un ceai?, ți‑e frig?, să‑ți mai aduc o pătură? – în fine, disciplina aia dură la vârste fragede te disociază, trece cu tăvălugul peste copilul care ești și te obligă să joci în pielea unui mic adult, pe care‑l mimezi pentru că n‑ai cum să‑l fii pe bune; dar pe un alt plan, te forțează să internalizezi ceva despre moralitate, că omul matur e cel care trece fără milă peste propriile probleme, care protejează și se sacrifică din reflex. […]
În capul lui de părinte uitat în priză mai era tată peste frații lui – care nu‑l mai băgau în seamă, îl lăsau în filmul lui de erou care s‑a sacrificat pentru familie. Posibil să fi rămas și cu resentimente când, devenind adulți, să‑i fi călcat pe nervi aerele de șef peste familie, cicălelile. […]
Pe scurt, era ca regele unei țări devenite republică, care din respect nu i‑a retras titlul, iar el în capul lui încă se mai credea regele țării respective și făcea milostenii către supuși, dar mai ca banca așa, „Regele nu dă, regele împrumută“.
Adrian Schiop (n. 1973, Porumbacu de Jos, județul Sibiu) a absolvit Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației în cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Master în lingvistică la Facultatea de Litere a aceleiași universități. Și-a susținut doctoratul, avînd ca temă manelele, la SNSPA București, sub coordonarea profesorului Vintilă Mihăilescu. A lucrat ca profesor de limba și literatura română (1997-2001, Liceul Industrial Tehnofrig din Cluj-Napoca), zugrav (2002, Paintech LTD din Auckland, Noua Zeelandă), jurnalist (2004-2010, Evenimentul zilei, Prezent, România liberă). A debutat în revista Fracturi (2002) și a mai publicat trei romane, pe bune/pe invers (Polirom, 2004), Zero grade Kelvin (Polirom, 2009) și Soldații. Poveste din Ferentari (Polirom, 2013, 2014, 2017; adaptare cinematografică în regia Ivanei Mladenović, cu Adrian Schiop și Vasile Pavel – Digudai în rolurile principale, scenariul semnat de Adrian Schiop și Ivana Mladenović; Premiul revistei Observator cultural și Premiul „Cea mai bună carte a anului” acordat în cadrul Galei Industriei de Carte din România, ediția 2014). Prezent cu traduceri în reviste din Belgia (DW B), Elveția (Heterographe), Cehia (A2) și Germania (Parsimonie). Este colaborator al platformei CriticAtac.
