Christopher Plummer. Scene din viața unui campion
https://www.ziarulmetropolis.ro/christopher-plummer-scene-din-viata-unui-campion/

La 91 de ani, pe care îi împlineşte pe 13 decembrie 2020, celebrul actor canadian, cunoscut pentru un lung şir de roluri memorabile, început cu cel din „Sunetul muzicii”, merge mai departe, cu calm şi umor.

Un articol de Monica Andronescu|11 decembrie 2020

Cine nu i-a văzut filmele? Sunt atât de multe, că e imposibil ca figura lui, indiferent de rol, să nu vă fi rămas întipărită în minte. Sau poate timbrul vocal, căci el e definitoriu pentru personalitatea lui artistică. Sau, uneori, poate zâmbetul acela numai al lui.

Christopher Plummer e un nume care face deja parte din istoria filmului secolului XX și, la 91 de ani, continuă să joace. N-a trecut mult de când s-a întors la serial, după o pauză de un sfert de veac. Pe scenă a jucat până acum câțiva ani și doar pandemia l-a făcut să se oprescă o vreme. Echilibrul și pasiunea pentru profesie, precum dorința și capacitatea de autodezvoltare se numără printre calitățile care au făcut din cariera lui artistică un drum lin, plin de recompense. Să-i revedem creațiile mai vechi și să-i vedem rolurile noi e de dorit oricând. Și să ni-l închipuim acum în câteva scene de viață.

La Montreal, în copilărie

Vârsta de aur a fost, în cazul lui, chiar o poveste cu zâne. Sub semnul bucuriei, copilărie a însemnat un bun început. Și o mulțime de descoperiri. La Montreal, când secolul XX trăia intens frenezia modernizării, iată-l pe micul Christopher învățând engleza, căci engleza se vorbea în familie. La vremea jazzului, când muzica aceasta eclectică, fără reguli și uzanțe, fascinează lumea, Christopher descoperă frumusețea și forța jazzului, dar mai ales cât de tare se potrivește el cu anii nebuni, înflăcărați, pe care îi trăiește. Merge la teatru și la film și deja îi surâde ideea de a vedea cum e să fii altcineva. Iar teatrul e o cale.

Un tânăr entuziast pe scenă

Debutul lui Christopher Plummer în teatru a fost spectaculos. La 16 ani, la un an după ce susținuse un concert ca pianist, a jucat primul rol pe o scenă din orașul său natal. La 18 ani, prezența lui era deja semnalată și apreciată, tânărul aspirant la titlul de actor interpretând o creație memorabilă la Montreal Repertory Theatre: Oedipe în „Mașinăria infernală” de Jean Cocteau. N-a trecut mult până să își facă debutul și pe Broadway, în „The Starcross Story”, cu Eva Le Gallienne.  Tânărul entuziast trece și prin etapa derapajelor. Cade în capcana alcoolului, „în nord, sport național”, cum va povesti amuzat mai târziu. Dar o depășește și merge mai departe pe un drum generos, chiar „norocos”.

La început a fost Shakespeare

Marele Will e o „prezență” decisivă în viața actorului. Shakespeare și poveștile lui sângeroase, Shakespeare și comediile lui îndrăznețe l-au însoțit pe Christopher Plummer încă din copilărie, când a început să citească piesele povestite și adaptate pentru cei mici. Și radioul, de care s-a îndrăgostit, i-a întins o mână de ajutor. Teatrul radiofonic a fost, de fapt, primul fel de teatru cu care a făcut cunoștință micuțul. În 1950, rolul titular din „Henric al IV-lea” l-a impus definitiv și l-a unit pe viață cu universul shakespearian. Hamlet, regele Lear, Iago, Henric al V-lea, Macbeth și regele Lear se numără printre cele mai cunoscute personaje pe care le-a jucat. Numai provocările îl atrag în mod special – provocările aduse de interpretările tradiționale, care trebuie lăsate în urmă.

Teatrul și filmul

Pentru Christopher Plummer, ele sunt de nedespărțit. Complementare, solicitante și ofertante, teatrul și filmul sunt două domenii care îi oferă actorului bucurii imense. Zeci de ani, scena și platoul de filmare au fost „acasă” pentru ele. Distanțele nu sunt o problemă, câtă vreme te bucuri de călătorie. Creațiile actoricești pe care le-a făcut au primit nenumărate recompense, filmul aducându-i o popularitate extraordinară. Creațiile sale actoricești din film, între „Sunetul muzicii” sau, mai recent, „Ultima gară”, în care îl întruchipează pe scriitorul rus Lev Tolstoi în ultima parte a vieții, înseamnă tot atâtea reușite.

În afara de numeroase distincții primite în Marea Britanie, SUA sau Canada, Plummer a câștigat două premii Tony, două premii Emmy, premiul Evening Standard, premiul Genie și multe alte nominalizări. A primit titlul de „doctor în arte” de la Școala Julliard din New York, iar în 1968 regina Elisabeta a Marii Britanii i-a conferit titlul de „cavaler al Ordinului canadian”, cel mai înalt titlu de onoare al acestei țări.

La 90 de ani e ca la 60, a declarat Christopher Plummer acum un an. Povestea merge mai departe. Ars long, vita brevis.

27
/04
/23

OPINIE Reflecția despre teatru presupune și redescoperire. Invitându-vă permanent la întoarceri necesare, Ziarul Metropolis a scos din arhive uitate un dialog cu criticul Martin Esslin, intrat în istorie datorită cărții sale „Teatrul absurdului”, apărută în 1961, care explica și recunoștea un fenomen.

24
/04
/23

„Nu-i stradă pe lume mai chinuită, mai muncită, mai mişcătoare în silinţele ei de a face din atâtea contraste puţintică armonie. Şi poate nu-i stradă care să închege în atare măsură gândurile unui popor. Podul Mogoşoaiei e plămădit cu sufletul nostru.”

28
/03
/23

Printre numeroasele povești întunecate rămase în istoria tulburată a anilor 1950 s-a rătăcit și povestea demnă de film a unei actrițe care fascinase în mult admiratul interbelic, sub numele de scenă Tina Barbu.

27
/03
/23

„Cred că arta dramatică este o artă eminamente feminină. Să-ți fardezi chipul, să-ți disimulezi adevăratele sentimente, să încerci să te faci plăcută și să atragi atenția, toate acestea sunt defecte puse în seama femeilor și care sunt tratate cu mare indulgență...”

26
/03
/23

„Adevărata stare, de fapt, este că eu trăiesc mereu în copilărie, cutreier apartamentele vag luminate, mă plimb pe străzile tăcute ale Uppsalei, stau în fața casei de vară și ascult mesteacănul cel uriaș. Mă deplasez instant. De fapt, locuiesc mereu în visul meu și doar fac vizite în realitate.”