Cinci noi volume semnate de J. D. Salinger vor fi publicate postum, începând cu 2015
https://www.ziarulmetropolis.ro/cinci-noi-volume-semnate-de-j-d-salinger-vor-fi-publicate-postum-incepand-cu-2015/

Cel puţin cinci noi titluri semnate de scriitorul american J. D. Salinger, care a murit în 2010, vor fi publicate începând cu anul 2015, informează Le Monde.

Un articol de Andrada Văsii|27 august 2013

Cel puţin cinci noi titluri semnate de scriitorul american J. D. Salinger, care a murit în 2010, vor fi publicate începând cu anul 2015, informează Le Monde.

The New York Times a scris, pe 25 august că, potrivit unui documentar şi unei cărţi, ambele intitulate „Salinger”, cel puţin nouă texte semnate de autorul american vor putea fi publicate peste doi ani.

Realizat de Shane Salerno, care a petrecut nouă ani din viaţă documentându-se pentru acest subiect, documentarul va avea premiera pe marile ecrane pe 6 septembrie, înainte de a fi difuzat pe postul PBS. Acesta este însoţit de o carte semnată de Shane Salerno şi David Shields, care va intra în librării pe 3 septembrie.

Un scriitor care nu vorbea cu admiratorii

Potrivit lui Salerno, înainte de a muri, J.D. Salinger a dat permisiunea de a publica operele sale societăţii Salinger Estate, care se ocupă de moştenirea sa şi este condusă de fiul său, Matthew Salinger şi văduva sa, Colleen O’Neill.

Scriitorul american Jerome David (J.D.) Salinger, care a trăit în satul Cornish, în New Hampshire (SUA), până la moartea sa, în 2010, a fost atât de discret în legătură cu viaţa sa privată, încât a intentat un proces pentru a bloca publicarea unei biografii ale sale, bazată, în parte, pe scrisorile lui personale. El nu deţinea un telefon şi nu avea contact cu admiratorii săi, notează Mediafax.

Opera sa include celebrul roman ,,De veghe în lanul de secară”, un titlu de referinţă în literatura americană, dar şi „Franny şi Zoey” şi „Nouă povestiri”. Scriitorul a murit pe 27 ianuarie 2010, la 91 de ani.

Foto credit: Wikipedia

06
/11
/20

„Bine ai venit în America!” de Linda Boström Knausgård, „Wuhan. Jurnal dintr-un oraș în carantină” de Fang Fang și „Zâmbește” de Roddy Doyle sunt trei dintre cărțile pe care vi le recomandăm în această lună. Două romane a căror acțiune are pe fundal orașul Napoli completează lista.

06
/11
/20

Editura Nemira lansează autobiografia legendarului muzician Carlos Santana – Tonul universal, în colecția Yorick de arte ale spectacolului, tradusă de Mihaela Ioncelescu. În 1967, la San Francisco, după doar câteva săptămâni de la Vara Iubirii, un tânăr chitarist mexican urcă pe scenă la Fillmore Auditorium și cântă un solo de neuitat. Doi ani mai târziu, după un concert legendar la Woodstock, întreaga lume îl știe pe Carlos Santana.

04
/11
/20

La finalul acestei săptămâni, Editura Pandora M le dă întâlnire online cititorilor cu scriitorii Marius Chivu și Bogdan-Alexandru Stănescu, într-un dialog în „VERSIUNE NEEDITATĂ”, față în față, în cadrul căruia cei doi invitați vor vorbi cu franchețe despre literatură, despre povești și zeii lor, despre supraviețuire prin literatură și despre supraviețuirea literaturii în „vremea holerei”.

01
/11
/20

Boualem Sansal se întoarce în librăriile din România cu o distopie-avertisment despre extremismul religios și pericolul pe care el îl reprezintă la adresa libertății.

30
/10
/20

Editura Art a publicat în această toamnă, într-o nouă ediție, a III-a, romanul „Preaiubita”, al americancei Toni Morrison, deținătoare a Premiului Pulitzer pentru Ficțiune și a Premiului Nobel pentru Literatură. O carte de o forță ieșită din comun, semnată de una dintre cele mai mari scriitoare din toate timpurile.

29
/10
/20

În această toamnă, Editura Humanitas Fiction a publicat, în colecția „Raftul Denisei”, prima ediție a romanului „Istoria apelor” de Maja Lunde, autoarea bestsellerului „Isoria albinelor”. Vă invităm să parcurgeți un fragment din noua carte. în centrul căreia regăsim natura și complexitatea spiritului uman!

26
/10
/20

„Arcașul fără arc. Poveşti, pilde și vorbe de duh din China, Japonia și Coreea alese, traduse și prefațate de Ștefan Liiceanu” este un volum captivant despre Asia Orientală, apărut în această lună la Editura Humanitas, din care vă oferim o povestire în exclusivitate. Ediția include ilustrații de Mihail Coșulețu.

26
/10
/20

Pentru lecturile din serile lungi de toamnă, vă propunem un roman nominalizat la Premiul Strega 2019, recent apărut și în limba română, la Editura Polirom: „Adio, fantasme”, de Nadia Terranova (traducere din italiană de Cerasela Barbone).

22
/10
/20

Asociația Culturală Control N a lansat în această săptămână prima ediție a programului educațional De Trei Ori (Poveste. Monolog. Scenariu) – ateliere de autocunoaștere prin scris, care se va desfășura în perioada 19 octombrie – 6 noiembrie, în varianta online, cu 30 de elevi din clasele a VI-a și a VII-a din trei școli bucureștene: Școala Gimnazială Nr. 197, Școala Gimnazială Nr. 169 și Școala Gimnazială “Sfinții Constantin și Elena”.

09
/10
/20

Curtea Veche Publishing a lansat volumul „Splendidul mistreț” de Péter Demény. Un poem în proză învăluit într-o atmosferă de basm, o lectură inedită într-un format de buzunar, potrivit pentru orice iubitor de literatură.

08
/10
/20

Romanele „Povestea slujitoarei” de Margaret Atwood și „Oameni anxioși” de Fredrik Backman, din colecția „musai” a Editurii Art, și autobiografia lui Elton John, recent apărută în limba română la Editura Publica, sunt trei dintre recomandările de lectură pe care vi le propunem în această lună.

Pagina 2 din 10812345...102030...Ultima »