Între „misterele Bucureştiului” care stăruie de mai bine de un secol şi jumătate, moartea violentă a lui Barbu Catargiu ocupă un loc aparte. Asasinat politic? Crimă pasională? Faptă de nebun? Răspunsul n-a fost aflat, deşi din vreme în vreme istoricii se pleacă, din păcate fără succes, asupra acelui moment. Dosarul a dispărut destul de repede după întocmire, procurorul Deşliu a fost demis şi lumea a început să se lanseze în ipoteze.
Un articol de Georgeta Filitti|9 aprilie 2016
În şedinţa Parlamentului care se ţinea în clădirea aflată atunci pe locul Palatului administrativ al Patriarhiei, liberalii se luptau cu conservatorii aflaţi la putere pentru impunerea unei legi agrare. Ca să forţeze mâna guvernului, cei dintâi au cerut voie să organizeze o mare adunare populară pe Dealul Filaretului pe ll iunie.
Prim ministrul Barbu Catargiu le-a refuzat-o. Ieşind din incinta Adunării, nu şi-a găsit trăsura în preajmă; s-a oferit să-l conducă prefectul Anton Bibescu. Cei doi au trecut pe sub turnul clopotniţei (astăzi un magazin cu obiecte bisericeşti) şi şeful guvernului a fost împuşcat în ceafă. În prima clipă, după mărturiile contradictorii ale câtorva gură-cască urcaţi pe gardul împrejmuitor, bănuiala a căzut asupra unui oarecare Bonţilă, supus austriac. Acesta a dispărut însă din raza de acţiune a Poliţiei române şi s-a refugiat în monarhia austriacă. Un mandat de urmărire internaţională a fost emis pe numele lui. Prins şi ţinut un an şi jumătate la închisoare, presupusul asasin a fost eliberat din lipsă de dovezi.
Între timp, cum luptele politice continuau cu înverşunare, „roşii” şi „albii” (adică liberalii şi conservatorii) acuzându-se reciproc, în primul rând pe tema soluţiilor oferite pentru împroprietărirea ţăranilor, au început să plutească bănuielile. Fruntaşii liberali Rosetti şi Brătianu au fost duşi la Văcăreşti dar eliberaţi foarte curând. De ce? Se spune că ar fi ameninţat cu dezvăluiri compromiţătoare, dacă nu erau de grabă lăsaţi în pace. În această situaţie, unii au arătat cu degetul spre Vodă Cuza, ca posibil autor moral al asasinatului.
Dar lucrurile nu se lămureau
Încet, încet, bucureşteni iscoditori au pus lucrurile cap la cap, adăugând şi concluziile medicului legist. Acesta scrisese că după configurarea rănii, împuşcătura fusese trasă de aproape. În această situaţie, unicul făptaş rămânea tovarăşul vremelnic de trăsură al victimei, prefectul Anton Bibescu. Verdictul popular a prins contur în asemenea măsură încât de atunci i s-a zis „Bibescu Pistol”.
Scena politică a rămas la fel de învrăjbită şi abia peste doi ani, în 1864, problema ţărănească şi-a aflat oarecum rezolvarea, sub un guvern Mihail Kogălniceanu. Atunci s-a realizat reforma agrară, cu desfiinţarea clăcii şi împroprietărirea ţăranilor.
Barbu Catargiu, cel care în tinereţe făcuse studii de pictură la Paris, iar o ghicitoare de acolo îi prevestise o moarte violentă, şi-a aflat locul de veci pe moşia sa Maia din judeţul Ialomiţa. Până la revoluţia din 1989, cămaşa însângerată în care l-a surprins mâna criminală era expusă într-o mică racliţă, spre amintirea abominabilei fapte. Dorinţa de jaf, presupunându-se că sub ea s-ar afla cine ştie ce comori, a dus la distrugerea parţială a obiectului.
Reluate, cum spuneam, când şi când, cercetările pentru descoperirea făptaşului n-au fost încununate de succes. Poate doar strădaniile muzeului din Slobozia de a reface ansamblul de la Maia (unde proprietarul rânduise ca după moartea sa să se ridice o şcoală pentru fete sărace) ar putea aşeza o linişte binefăcătoare peste clipa de nebunie de acum un veac şi jumătate.
