Claudiu Groza: Cei șase ani de FITN mi-au configurat un fel de tablou sinoptic al dezvoltării teatrului din România
https://www.ziarulmetropolis.ro/claudiu-groza-cei-sase-ani-de-fitn-mi-au-configurat-un-fel-de-tablou-sinoptic-al-dezvoltarii-teatrului-din-romania/

Cea de-a şasea ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Nou de la Arad s-a desfăşurat între 12 şi 20 mai la Teatrul „Ioan Slavici”.

Un articol de Monica Andronescu|20 mai 2018

 FITN a adus la Arad unele dintre cele mai noi spectacole ale momentului, trupe de teatru independente, artiști consacrați sau aflați la începutul drumului, tema focus a ediției 2018 fiind „Înv(i)ață!”. Despre selecție, despre traseul pe care l-a străbătut acest festival tânăr în România, despre dificultăți și, mai ales, despre ceea ce-și propune Festivalul Internațional de Teatru Nou, am stat de vorbă cu selecționerul lui, teatrologul Claudiu Groza, care spune că FITN se dorește „un soi de creuzet al fierberii, sublimării, purificării și concretizării căutărilor din arta teatrală, până la obținerea acelui ulei esențial care să fie combustibilul evoluției ulterioare”.

Festivalul Internațional de Teatru Nou de la Arad a ajuns la cea de-a șasea ediție. Ce-ți propui să arăți sau să subliniezi în selecție de fiecare dată și cum s-a modificat ea în acești șase ani?

În 2013 am avut o șansă/provocare pe care puțini curatori teatrali din România o au, aceea de a prelua un festival de la prima ediție. Un festival care avea un nume, dat de Bogdan Costea și Ștefan Iordănescu, și căruia am încercat să-i construiesc un concept. Festivalul de Teatru Nou urmărește, de șase ani, acea pulsiune vitală care dă dinamica teatrului românesc, care-i determină evoluția – căutările estetice sau angajate social, opțiunile repertoriale și tematice ale noii generații, relecturile marilor texte dramatice, în principiu tot ce aduce plus-valoare zonei de „cercetare artistică”, dacă vreți, în teatrul autohton. Am avut de-a lungul anilor în festival spectacole ale unor regizori faimoși din generațiile mai vechi, ca și spectacole ale unora abia debutați.

Selecția mea s-a modificat în funcție de schimbările – subtile, dar de-acum vizibile – din teatrul românesc, cu emergența unei noi promoții artistice și acceptarea sa în teatrele publice, cu definirea din ce în ce mai pregnantă a unor programe strategice în companiile independente, care devin vectori cvasi-canonici pentru publicul foarte tânăr (aici s-ar putea discuta deja despre o redefinire a esteticii teatrale), dar și cu luarea în calcul – din ce în ce mai mult în anii proximi – a criteriilor pragmatice care stau și ele la baza organizării unui festival (și  ăsta ar fi un subiect de dezbatere, familiar multor producători și curatori).

Cei șase ani de FITN mi-au configurat și un fel de tablou sinoptic al dezvoltării teatrului din România, iar lucrurile s-au mișcat sesizabil. FITN a început cu focusuri de autor (regizorale, în principiu), în cadrul programului fiecărei ediții. Au avut astfel de focusuri Radu Afrim, Cristi Juncu, Andrea Gavriliu sau Eugen Jebeleanu. Pe parcurs, datorită catalizării tematice a unor spectacole relevante pentru realitățile extrem-contemporane, am optat pentru focusuri generice: TeenAGER – dedicat tinerilor și raportării lor la lumea din jur, MicROmânia – un portret al României din fragmente-puzzle ale vieții de zi cu zi sau În(v)iață!, anul ăsta, un îndemn de a învăța din confesiunile, experiențele, trăirile celor din jur, pentru a ne păstra ochii deschiși și simțurile treze.

Cât de potrivit este un oraș ca Arad pentru teatrul nou și cum ți s-a părut reacția publicului în acești ani?

Aici aș putea răspunde, recurgând tot la experiența de șase ani, cu un fel de anecdotă. Din varii motive, prima ediție a FITN a trebuit organizată extrem de rapid, iar Bogdan Costea, directorul Teatrului „Ioan Slavici” și producător al festivalului, apoi și eu, am fost nițel preocupați de impactul pe care-l va avea lista iconoclastă a selecției asupra unui public antrenat mai degrabă cu spectacole de factură clasică, mai „cuminte”. Însă temerile ne-au fost spulberate încă din 2013, pentru că spectatorii au fost extrem de implicat-reactivi, atenți și îngăduitori, indiferent de subiectele incomode abordate în spectacole. A fost o surpriză minunată, care ne-a dat și un impuls bun să continuăm.

Acum avem un public deja avizat, specializat, exigent și interesat de temele propuse de FITN, din toate generațiile și cu o extensie socială foarte diversă. Nu pot decât să sper că vom reuși să-l ispitim și mai eficient de acum încolo.

Care sunt vârfurile ediției din acest an?

N-aș vorbi de vârfuri, pentru că e și politicos, dar și un element de orgoliu personal, să cred că toată selecția e „de vârf”. Voi semnala însă focusul din 2018, sus-pomenit, de altfel, „În(v)iață!”, care cuprinde opt spectacole ale unor teatre publice sau companii independente, care sondează fie teme foarte acute ale momentului – dezbaterea privind familia tradițională sau percepția homosexualității, xenofobia, prejudecățile abuzive –, fie povești de viață care pot fi relevante pentru relațiile noastre cu ceilalți (inclusiv cu propriii noștri părinți), făcându-ne mai empatici. Învață din viață!

Care sunt cele mai mari obstacole pe acest traseu, de când începe procesul de selecție și până când festivalul se deschide?

Hm, aici răspunsul ar lua câteva pagini, dacă ar fi să-l dau detaliat și cu explicațiile de rigoare. Obstacolele sunt foarte diverse și din ce în ce mai multe în anii din urmă, pentru că – așa cum încerc să explic și colegilor nemulțumiți de selecția mea – un festival e organizat nu doar pe criterii artistice, ci și pragmatice – organizatorice, financiare, de logistică, spații, programare. Sincer, mi-aș dori să pot face o listă de 40 de spectacole, iar festivalul să țină 15 zile, dar evident că e o utopie.

Cred că acum, pentru toți producătorii de festivaluri din România, provocarea cea mai mare e de a armoniza bugetul rămas la nivelul anilor trecuți (în cazul nostru, finanțarea stabilă se datorează Consiliului Local și Primăriei Municipiului Arad) cu costurile din ce în ce mai mari (n-o să intru în detalii, dar anumite costuri specifice s-au mărit nejustificat, după opinia mea) și cu nevoia de a eficientiza virtualele venituri, în contextul scăderii drastice a fondurilor de producție din teatre.

Or, organizarea unui festival devine astfel un fel de echilibristică între dorințele artistice și putințele practice.

Vreau să menționez aici meritul fundamental al lui Bogdan Costea, managerul Teatrului „Ioan Slavici”, de a fi reușit, de șase ani încoace, să gestioneze nu mai puțin de trei festivaluri teatrale la Arad: FITN, Festivalul „Euromarionete” și Festivalul de Teatru Clasic. Nu cred că multe teatre din România se pot lăuda cu așa ceva.

Prin ce e unic, prin ce se distinge acest festival într-o mare de festivaluri de teatru care au loc anual în România?

Cred că Festivalul de Teatru Nou se distinge mai ales prin conceptul său estetic, prin dorința de a fi un soi de creuzet al fierberii, sublimării, purificării și concretizării căutărilor din arta teatrală, până la obținerea acelui ulei esențial care să fie combustibilul evoluției ulterioare. Mna, uite că am devenit și metaforic…

01
/03
/22

Concertele 𝑬𝒀𝑬𝑫𝑹𝑶𝑷𝑺 au fost descrise ca fiind, în mod paradoxal, energizante și generatoare ale unei stări de puternică melancolie. Trupa și-a început povestea în 2012, cu piese în limba engleză. Odată cu anul 2015 și cu îmbrățișarea limbii române ca mediu de exprimare, și-au consolidat propria poziție pe piața românească de muzică alternativă, lansând piese ca „Spre Soare”, „Prezent”, „Bicicleta” sau „Mai Stai".

24
/02
/22

Ioan Tugearu vorbeşte despre: moda spectacolelor de balet sovietice din anii ’70, semnificaţia repertoriului Operei Române, valoarea dansului pe plan european, succesul unui spectacol de dans într-o societate totalitară şi/sau democratică, situaţia profesională a dansatorului român, într-un interviu publicat în cartea „Românii secolului XXI“, de Rhea Cristina.

22
/02
/22

Sergiu Anghel vorbeşte despre: moda spectacolelor de balet sovietice din anii ’70, semnificaţia repertoriului Operei Române, valoarea dansului pe plan european, succesul unui spectacol de dans într-o societate, situaţia profesională a dansatorului român, moneda „euro“ în spaţiul european al culturii, într-un interviu publicat în cartea „Românii secolului XXI“, de Rhea Cristina.

15
/02
/22

„Jack of all Trades“ este o formație de rock alternativ, care susține că oferă publicului un produs muzical „autobiografic și complet sincer de la cap la coadă”. În noiembrie 2014, aceștia au lansat primul videoclip, „Cum vrei să fiu”, marcând totodată și începutul activității de concerte live.

17
/01
/22

Ziarul Metropolis vă recomandă „Pauza de bine“, un podcast despre life design, despre cum să îți creezi o viață care îți vine ca turnată. "Îmi place să spun că Pauza de Bine e locul în care te invit să te întâlnești cu tine, dacă ești pregătit să trăiești o viață mai conștientă, aliniată cu valorile tale" - Cristina Oțel.

12
/11
/21

O întâlnire cu scriitorul portughez José Luís Peixoto, prezent în acest an la Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT), pornind de la romanul „Autobiografia”, disponibil în limba română la Editura Pandora M. Despre Lisabona, José Saramago și Pilar del Rio, anii ’90 și provocări în literatura contemporană, cu unul dintre cei mai apreciați autori de limbă portugheză de azi!