VIDEO Dragoste, tango şi cupluri celebre, la Teatrul de pe Lipscani
https://www.ziarulmetropolis.ro/compania-de-teatru-passe-partout-dan-puric-prezinta-doua-spectacolele/

Compania de Teatru Passe-Partout Dan Puric prezintă spectacolele „Cherchez la femme!“ (sâmbătă, 11 mai, de la ora 19.00) şi „Rencontres“/„Întâlniri“ (duminică, 12 mai, de la ora 19.00), la Teatrul de pe Lipscani.

Un articol de Andrada Văsii|10 mai 2013

Compania de Teatru Passe-Partout Dan Puric prezintă spectacolele „Cherchez la femme!“ (sâmbătă, 11 mai, de la ora 19.00) şi „Rencontres“/„Întâlniri“ (duminică, 12 mai, de la ora 19.00), la Teatrul de pe Lipscani din Bucureşti.

Spectacolul „Cherchez la femme!“ este o expresie consacrată de romanul „Mohicanii Parisului“, de Alexandre Dumas-tatăl. Unul dintre personaje, polițist de profesie, rostea aceste cuvinte ori de câte ori lucrurile erau greu de perceput și de dezlegat. Cu mesajul său simplu – viața ca o călătorie în căutarea iubirii – spectacolul „Cherchez la femme!“ nu este o piesă de teatru obișnuită, cu dialoguri greoaie, ci un gând efervescent, care prinde viață și încearcă să se elibereze de legile clasice ale scenei.

O întâlnire în diverse timpuri și spații

„Rencontres“ este întâlnirea între mai multe lumi și civilizații, întâlnirea între un EL şi o EA în diverse timpuri şi în diverse spații. O poveste de dragoste cu iluziile, căutările, tensiunile și îndoielile ei se intersectează în spectacol cu o poveste despre însingurarea și alienarea individului sub stresul vieții moderne, cu un tango pasional plin de ironie şi gaguri, cu o istorie a cuplurilor celebre ale cinematografiei.

„Rencontres“ a avut premiera pe 9 mai 2007 în Luxemburg și a participat la importante festivaluri internationale de teatru în: Luxemburg, Germania, Spania, Egipt, Finlanda, Senegal şi Israel.

INFO

Bilete şi rezervări la Casa de bilete a Teatrului de pe Lipscani, Sala Rapsodia (str. Lipscani 53), Telefon 021-315.89.80 sau 0761.319.819.
Program: Marți – Miercuri: 11 – 18; Joi –  Duminică: 12 – 19.

Foto credit: Horaţiu Linca

11
/01
/24

Asociația SIGNIS România anunță prima ediție a Festivalului Internațional FILMIKON, care propune o selecție de filme premiate de-a lungul anilor de juriile ecumenice și interreligioase, în peste 30 de festivaluri de film din lume, dar și un dialog despre valorile creștine și umane pornind de la aceste producții. Începând cu anul 1974, Premiul Juriului Ecumenic este un premiu independent acordat filmelor de lungmetraj din competițiile unor festivaluri internaționale de film din lume, precum Cannes sau Berlin.

11
/01
/24

„Corespondențe” de la Teatrul Metropolis este o producție româno-franceză, cu dublă cetățenie, și o demonstrație mamut a teatrului ca etapă de lucru, ca limbaj universal și ca conglomerat de întâlniri.

10
/01
/24

Dacă vreți să aflați care a fost parola primului e-mail al actriței Andreea Hristu, o veți afla aici. Veți mai afla și care a fost spectacolul care a marcat-o cel mai mult, dar și care este cea mai prețioasă resursă pe care o avem. Toate acestea, într-un interviu sub formă de alfabet.

09
/01
/24

CARTEA DE CINEMA Neaşteptată apariţie acest “Desene mişcătoare. Dialoguri despre critică şi cinema”, pe care criticul de film Andrei Gorzo şi criticul literar Mihai Iovănel - prieteni şi colegi de generaţie şi de idei - l-au scos la finalul lui 2023 la Editura Polirom.

09
/01
/24

Opera Națională București, instituție publică de importanță națională aflată sub egida Ministerului Culturii, celebrează Ziua Culturii Naționale, în data de 15 ianuarie, ora 18:00, cu premiera spectacolului Oedipe de George Enescu, în regia lui Stefano Poda și sub bagheta dirijorală a lui Tiberiu Soare. Totodată, evenimentul va fi dedicat și împlinirii a 70 de ani de la inaugurarea celei mai importante scene lirice din România.

09
/01
/24

ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București celebrează Ziua Culturii Naționale printr-un concert extraordinar inspirat din folclorul românesc, susținut de Corina Sîrghi, ce va avea loc luni, 15 ianuarie 2024, începând cu ora 19.00, la Sala Mare, ARCUB.