„Cea mai teribilă perioadă trăim”, auzi la intrarea în piaţă, în supermarket, la tv. Război, criză economică, pandemie…
Un articol de Monica Andronescu|5 decembrie 2022
„O listă foarte completă a măsurilor de prevenție e lipită la intrare”, spune grav domnul de la pază de la intrarea în grădiniță. Carevasăzică, informați-vă, respectați măsurile și viitorul e asigurat! „Da’ știți ce e mai mortal?” întreabă în piață o vânzătoare dornică de vorbă. Nu, nu știm, dar vrem să știm, mai începe vorbă. „Cel mai mortal e că o să facem frigul la iarnă, că nu ne mai dă rușii gaz.” Da, tot ce se poate, de vreme ce e „cea mai teribilă perioadă”. Superlativele sunt în jurul nostru sau, de fapt, în noi. Pentru mulți dintre noi, totul e un superlativ și mai mult nu se poate. Nu curge sânge, recunoaștem, numai că nu totul are superlativ, pentru că nu orice „se pretează la” superlativ.
Să luăm, bunăoară, un exemplu, foarte cunoscut, explicat și răsexplicat, dar care are tăria buruianei – îl smulgi, dar el crește la loc. „O listă foarte completă”, a măsurilor, și a orice altceva, pur și simplu n-ar trebui să existe. E suficient „o listă completă” și nici nu e nevoie de altceva. De ce?
E simplu. Și în limba română există, cum e firesc și logic, o serie de adjective care nu au grad de comparație, pentru că sensul pe care îl exprimă nu suportă comparația. Unele, fiindcă provin din cuvinte din latină care exprimă ele însele un grad de comparație: „optim”, „extrem”, „maxim”, „minim” etc. Așadar, „cel mai optim sistem” sau „Cum declarăm veniturile cât mai optim pentru noi”, cum citim într-un titlu din ziarul „România liberă”, sunt exprimări incorecte. Dacă verificăm în DEX sensul lui „optim”, descoperim că el este „cel mai bun” și „foarte bun”. „Cel mai optim” ar fi, prin urmare, un pleonasm cât se poate de clar.
Alte adjective nu au grad de comparație deoarece exprimă însușiri și calități care nu pot fi comparate: „unic”, „principal”, „întreg” etc. Lor li se adaugă și „complet”, un cuvânt atât de simplu, atât de uzual și atât de chinuit de vorbitori… Deși se învață la școală regimul lui, deși ne apare la nenumărate examene de ani întregi, „complet” dă piept cu încăpățânarea celui care-l manevrează și care vrea, emfatic, „o listă foarte completă”. Și cine stă în calea lui? „Complet” în sine. Adjectivul este definit în DEX: „care conține tot ceea ce trebuie”, adică sinonim cu „deplin, desăvârșit, întreg”. O listă „foarte completă” ar fi, simplu, o listă „foarte deplină” sau „foarte întreagă”, nu-i așa?
Pleonasmul ne paște, știm, peste tot. Nu scăpăm de el – e rezistent și încăpățânat. Pentru că și vorbitorii sunt ființe încăpățânate, care se lasă adesea duse de valul… cuvintelor și, de asemenea, de valul… nepăsării.
