-->

Constantin Chiriac va deschide toate întâlnirile publice de la FITS 2017 cu un poem despre iubire
https://www.ziarulmetropolis.ro/constantin-chiriac-va-deschide-toate-intalnirile-publice-de-la-fits-2017-cu-un-poem-despre-iubire/

Cea de-a XXIV-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, programată în perioada 9-18 iunie, va sta sub semnul iubirii, aceasta fiind tema aleasă de organizatori.

Un articol de Monica Andronescu|21 mai 2017

Artiștii din peste 72 de țări vor aduce spectacole de teatru, dans și circ, conferințe și dezbateri care se vor desfășura în numeroase spații convenționale și neconvenționale din oraș.

Pe 18 mai, Institutul Francez din București a găzduit prima conferință de presă a acestei ediții, în prezența lui Constantin Chiriac, președintele FITS. La eveniment au participat, de asemenea, Tamar Samash, ambasadorul Israelului, Kisaburo Ishii, ambasadorul Japoniei, Urs Herren, ambasadorul Elveției, Mihai Gribincea, ambasadorul Republicii Moldova, Christophe Gigaudaut, directorul Institutului Francez București, Nigel Bellingham, directorul British Council, Yan Jianwu, consilier pe probleme de cultură al Ambasadei Republicii Populare Chineze și Ronald E. Hawkins, consilier pentru presă și cultură în cadrul Ambasadei Statelor Unite ale Americii.

Baryshnikov, Wilson și Fokin, invitați de onoare

Mikhail Baryshnikov, Robert Wilson şi Valery Fokin sunt trei dintre invitaţii de onoare la ediţia din 2017 a FITS.

Teatrul de Stat din Letonia, The New Riga Theatre, prezintă la FITS 2017 „Brodsky/Baryshnikov”, un one-man- show în regia lui Alvis Hermanis. Spectacolul din acest an este bazat pe poeme scrise de laureatul Premiului Nobel Joseph Brodsky, interpretate de Mikhail Baryshnikov, cunoscutul dansator, coregraf şi actor american.

Regizorul spectacolului a prezentat la FITS 2016 cu spectacolul „Farmecul adânc al Rusiei” şi a fost distins cu o stea pe Aleea Celebrităţilor din Sibiu. Numeroasele sale premii includ Europe Prize New Theatre Realities, Premiul Stanislavski, două premii Masca de Aur (Moscova), Max Reinhardt Pen (Salzburg Festspiele), Premiul Nestroy Preis (Austria) şi Premiul Wolf Konrad (Germania).

Spectacolul a fost nominalizat la Premiile Teatrului Letonian, categoria „Spectacolul Anului”, iar actorul a primit nominalizare, în cadrul aceleiaşi ceremonii, la categoria „Actorul Anului”.

Celebrul artist american Robert Wilson, unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai teatrului contemporan, se numără și el printre invitații de onoare ai festivalului. Acesta va primi o stea pe Aleea Celebrităților, în semn de recunoaştere a contribuţiei sale în domeniul teatrului.

Robert Wilson a primit, de-a lungul anilor, numeroase premii de excelenţă, printre care: Premiul pentru Întreaga Activitate, acordat de Institutul Goethe (2014), Premiul Olivier la categoria „Best New Opera” pentru „Einstein pe plajă” (2013), două premii Ubu şi o nominalizare la Premiile Pulitzer.

La Sibiu, în chip de omagiu pentru compozitorul revoluționar John Cage, artistul va interpreta „Lecture on Nothing”, text fundamental pentru arta experimentală din secolul XX.

Teatrul Alexandrinsky din Rusia va prezenta spectacolul „Yours, Gogol. The Last Monologue”, o incursiune în lumea lui Gogol și o meditație despre locul artistului în ziua de azi, pornind de la documente istorice și biografice.

Producția regizată de Valery Fokin, care la FITS va primi, și el, o stea pe Aleea Celebrităților, a avut premiera în luna decembrie a anului trecu.

Până azi, Fokin a creat în jur de 20 de spectacole pornind de la textele lui Gogol, concentrându-se pe teatralitatea şi analiza psihologică a actorilor. Alături de multe alte premii, în 2015, regizorul, care este şi directorul artistic al Teatrului Alexandrinsy, a fost distins cu Premiul Internaţional Gogol, iar în 2016, pentru contribuţia sa în dezvoltarea tradiţiilor teatrale din St. Petersburg, a primit Premiul Guvernului din St. Petersburg pentru Artă şi Cultură, categoria Teatru.

„Suntem foarte norocoși să spunem că-i avem pe Robert Wilson și Mikhail Baryshnikov în festival”, a declarat la București Constantin Chiriac, directorul FITS. Acesta a mai spus: „De asemenea, vom derula un program important în timpul evenimentului, American Democracies Series. Pe lângă asta, faptul că avem sprijin de la companii importante pe piața românescă, ne permite să aducem artiști valoroși, la ale căror reprezentații putem să ținem limita maximă a prețului biletelor între 10 și 20 de lei. Un exemplu în acest sens sunt spectacolele lui David Dimitri, un artist excepțional și o instituție în sine, care va susține nu mai puțin de șase reprezentații. Este un mare cadou pe care îl facem tuturor spectatorilor care nu au venit niciodată și tuturor celor care iubesc ceea ce înseamnă arta, cultura”.

Speed networking la Bursa de Spectacole

Bursa de Spectacole, o componentă importantă a FITS, vine în 2017 cu o schimbare, așa cum a anunțat tot președintele FITS:„În cadrul Bursei, am făcut un program numit speed networking. Astfel, pe parcusul a trei ore, personalități importante se vor întâlni cu toți cei care vor dori, timp de 10 minute. E o șansă unică și democrată de a le oferi dialog. Va fi, de asemenea, președintele International Society for Performing Arts (ISPA) din New York – cea mai importantă structură a industriilor creative”.
Ediția din acest an va avea ca temă „iubirea”, motiv pentru care, în deschiderea conferinței, Constantin Chiriac a citit scrisoarea lui Einstein către fiica sa, anunțând și că la această ediție va deschide toate întâlnirile publice la care va fi prezent cu câte un poem despre iubire.

„Anul trecut, când am avut momentul aniversar Shakespeare, am decis ca, la fiecare întâlnire publică, să spun câte un poem”, a spus Constantin Chiriac (…) „Având tema iubire, anul acesta, la toate prezentările publice în care voi apărea, voi spune câte un poem despre iubire”.

24
/04
/26

Pe 23 aprilie, ziua lui Shakespeare și Ziua Internațională a Cărții se lega de fiecare dată de prezența lui George Banu, una dintre marile personalități care au marcat destinul teatrului în ultima parte a secolului 20 și începutul secolului 21.

03
/02
/26

Undeva, într-o fundătură din Bucureşti, din cartierul Rahova-Ferentari, „acolo unde întorceau tramvaiele 7 și 15, a treia stație de la Sebastian” se năștea acum 80 de ani, Ștefan Iordache. Era ziua de 3 februarie. „Ai mei erau din Calafat, unde amândoi locuiau pe aceeaşi stradă. S-au căsătorit şi, tineri şi fericiţi, au pornit-o în lumea largă”. Era anul 1941.

22
/12
/25

Era cea mai lungă noapte a anului 1956, 21 spre 22 decembrie. Într-o cameră a Spitalului „Central” din Bucureşti, după zece zile de speranţe şi disperări, Nicolae Labiş înţelegea că va muri, că drumul înapoi spre viaţă îi fusese iremediabil închis atunci când destinul sau o mână „prietenoasă” îl împinsese spre linia tramvaiului de la Colţea.

14
/08
/25

Pe 14 august 1996, când a murit la reşedinţa lui de lângă Paris, Sergiu Celibidache străbătuse deja aproape un secol. Un secol de muzică, început într-o casă din Roman. A refuzat întotdeauna să-i fi înregistrate concertele pe discuri, pe motiv că spaţiul sonor nu poate fi redus la două dimensiuni.

13
/08
/24

La aproape 90 de ani, cea mai iubită actriță italiancă din toate timpurile, diva care a fermecat generații întregi de creatori și de iubitori de artă, cucerind ecranul încă de la primele încercări adolescentine, Sophia Loren conciliază fericit contrariile...

30
/07
/24

Povestea vieţii lui Tony Kushner, ea însăşi un spectacol tulbure, a dat naştere multor scandaluri, iar opiniile politice ale scriitorului, la fel ca orientările sale sexuale au făcut să curgă multă cerneală, fiind exclus din anumite cercuri şi marginalizat.

25
/07
/24

Accesul la ce era dincolo de masca timidă, uneori chiar veselă, purtată de fata blondă numită Sarah Kane, care credea în alt fel de teatru, este imposibil. Dar cuvintele care o definesc cel mai bine rămân acestea: „să faci din disperare ceva frumos”.

17
/07
/24

Două spectacole ale Teatrului Metropolis sunt prezente în cea de 34-a ediție a FNT, care se va desfășura la București, între 18 și 27 octombrie, „Părinți”, regia Cristian Ban, în selecția oficială, și „Cine l-a ucis pe tata?”, regia Andrei Măjeri, invitat ca spectacol care a obținut premiul pentru Cea mai bună regie în cadrul Galei UNITER.

05
/07
/24

„Perfecțiunea nu poate fi atinsă. E ca un joc de golf. Dar atât timp cât fereastra ta e luminată, poți doar să visezi la următorul pas, sau să faci ziua de astăzi mai bună, sau să faci ziua de astăzi să fie mai interesantă decât cea de ieri.”

05
/02
/24

„Din autobiografie îmi extrag eu forța, prin autobiografie simt că pot să-i fac pe oameni să se confrunte cu acele lucruri pe care nu vor să le vadă. Când vine vorba de scrierea autobiografică, oamenii nu mai pot spune: E doar un personaj, asta nu poate fi adevărat”.