Cum ar fi arătat istoria dacă Hitler devenea pictor?
https://www.ziarulmetropolis.ro/cum-ar-fi-aratat-istoria-daca-hitler-devenea-pictor/

Miercuri, 31 ianuarie, la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu va avea loc lansarea romanului „Adolf H. Două vieţi” de Eric Emmanuel Schmitt, considerat cel mai bun roman semnat de scriitorul francez.

Un articol de Liliana Matei|27 ianuarie 2018

Scriitoarea și jurnalista Sabina Fati, scriitorul și jurnalistul Marius Constantinescu, precum și jurnalista Mihaela Dedeoglu vor vorbi despre modul în care Eric Emmanuel Schmitt pune în discuție problema răului și a vinei, a libertății și a responsabilității individuale, într-un roman ce îl are ca protagonist pe Adolf Hitler. Moderatorul întâlnirii va fi Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction.

Utilizând excelent resursele literaturii, Eric Emmanuel Schmitt construiește în acest roman două biografii paralele: una fidelă realității, romanul lui Hitler, mort în 1945 în Berlinul distrus de bombardamente, cealaltă, plăsmuită în întregime, povestea lui Adolf H., un pictor care, după Marele Război, frecventează avangarda din Montparnasse, ca într-un final să se stingă liniștit în 1970 la Santa Monica. Romanul e urmat de o postfață, ce cuprinde jurnalul autorului din perioada scrierii acestuia. Schmitt își exprimă aici anxietatea, îndoielile, uneori chinul și oroarea pe care le-a încercat din momentul în care a decis să dea viața figurii celei mai sumbre din istoria recentă.

„Decizia e luată: după Isus, Hitler. Întunericul urmează luminii. Întrucât în Evanghelia după Pilat am studiat ispita iubirii, este necesar să mă apropii, acum, de ispita răului. Cum într-ale omenescului, și nu în afara lui locuiesc și Isus, și Hitler, umanismul meu nu va exista decât cu prețul acestei duble cercetări. Nu se pune problema să-mi provoc o plăcere, am nevoie să mă înțeleg. După ceea ce mă atrage, voi descrie ceea ce-mi repugnă”, scria Eric Emmanuel Schmitt, în Jurnalul romanului Adolf H. Două vieți, în toamna 2000 – vara 2001

Ce s-ar fi întâmplat dacă Hitler ar fi devenit pictor? Dacă, pe 8 octombrie 1908, Academia de Arte Frumoase din Viena nu l-ar fi respins pe tânărul timid Adolf Hitler? O clipă care a schimbat nu numai cursul unei vieți, ci și mersul istoriei. Propunându-și să demonstreze că „nu ne naștem monștri, ci devenim“, Schmitt realizează un portret dihotomic, alternând biografia istorică cu biografia imaginară a pictorului Adolf Hitler. Autorul conturează astfel două fețe ale aceluiași om, două destine. Pe de o parte, destinul tânărului Hitler, care, rămas orfan și sărac, vrea să devină pictor, însă este respins. Acest eșec, precum și experiența războiului îl marchează, transformându-l într-un personaj plin de ură. Pe de altă parte, este destinul tânărului Adolf H., admis la Academia de Arte Frumoase, care îl cunoaște pe Freud. Marele Război îl tulbură profund, devine pictor, locuiește la Paris, unde îi întâlnește pe André Breton, Man Ray și pe alți suprarealiști și asistă la ascensiunea omonimului său.

 

 

04
/07
/22

Încă un nume important al literaturii universale intră în portofoliul colecției Anansi. World Fiction de la Editura Pandora M. Este vorba despre Roberto Bolaño, unul dintre cei mai importanți scriitori ai secolului XX din America Latină, a cărui operă, publicată postum, a creat un adevărat cult în lumea literară internațională, fiind tradus pe toate meridianele globului.

24
/06
/22

Miercuri, 29 iunie, începând cu ora 19.00, la Palas Mall Iași, va avea loc o întâlnire cu Cristian Tudor Popescu, prilejuită de apariția volumului „Dumnezeu nu e mort. Interceptări. Note informative”, bestsellerul editurii Polirom la Bookfest 2022, la secțiunea nonfiction.

10
/06
/22

Sâmbătă, 11 iunie, la ora 11.00, cele trei echipe finaliste ale ediției a unsprezecea a Concursului Humanitas în licee vor fi faţă în faţă la Marea Finală, care se va desfăşura în sala de conferințe a Institutului Cervantes. Finala va fi prezentată de Mihaela Dedeoglu. Trofeul și premiul cel mare vor fi înmânate de Ioana Pârvulescu. Vă invităm să încurajați din sală cele trei echipe sau să urmăriți transmisia online pe paginile de Facebook Humanitas și Concursul Humanitas în licee.

07
/06
/22

După doi ani de pauză, Curtea Veche Publishing și-a dat întâlnire cu cititorii la Salonul Internațional de Carte Bookfest, ediția a XV-a, în perioada 1-5 iunie 2022. Publicul a părut foarte dornic să cunoască din nou autorii preferați, să afle despre noutăți și să își facă rezerva de carte pentru sezonul de vară. Așadar, nu au lipsit lansările, sesiuni de autografe și reducerile, care au fost anul acesta între 25-70% în standul editurii.

07
/06
/22

Zeci de mii de vizitatori au venit în standul editurii Corint la Salonul Internațional De Carte Bookfest, între 1 și 5 iunie 2022. Vânzările au atins cote record după doi ani în care publicul a fost privat de întâlnirile cu autorii și editorii.

31
/05
/22

Cea mai așteptată ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest, a XV-a, începe mâine la Pavilionul B2 de la Romexpo: fără restricții sanitare, fără taxe de acces și fără costuri de parcare. Evenimentul va fi deschis oficial miercuri, 1 iunie, la ora 12.00, la scena ARENA, în cadrul unei ceremonii la care au fost invitați E.S. Hiroshi Ueda, Ambasadorul Japoniei în România, Lucian Romașcanu – Ministrul Culturii, Grigore Arsene – președintele Asociației Editorilor din România și Adrian Cioroianu – directorul Bibliotecii Naționale a României.

30
/05
/22

UNATC PRESS, editura Universității de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” (UNATC), participă în perioada 1-5 iunie 2022 pentru prima dată la Salonul Internațional de Carte Bookfest. Prezența UNATC PRESS de-a lungul celor cinci zile la cunoscutul eveniment dedicat cărții și autorilor de la Romexpo este un exercițiu de conectare la lumea publishingului de carte autohton, dar mai ales o excelentă ocazie de a se adresa în mod nemijlocit cititorilor.