„Dacii liberi”. Burebista 2.0
https://www.ziarulmetropolis.ro/dacii-liberi-lumea-lui-burebista/

CRONICĂ DE FILM Scris şi regizat de Andrei Gorgan şi Monica-Lăzurean Gorgan, documentarul „Dacii liberi” (2018) este o incursiune rară în lumea aşa-numiţilor dacopaţi, de la cei mai înverşunaţi la cei mai puţin înflăcăraţi. Un univers în bună măsură caraghios prin seriozitatea cu care vehiculează teorii dintre cele mai absurde.

Un articol de Ionuţ Mareş|17 iulie 2018

„Casa Regelui Burebista”. Este inscripția de pe o clădire dintr-un sat autointulat dacic – cei câțiva locuitori ai săi vor să trăiască în ceea ce ei numesc tradiția dacică, „leagăn al civilizației”, pretins nepervertită de influența romană.

Așa cum reiese din fragmentele filmate de Andrei Gorgan și Monica Lăzurean-Gorgan, acest stil de trai aduce foarte mult cu viața banală de la țară, doar cu ceva mai multe manifestări ale unor forme de păgânism combinat cu ritualuri creștine și o mai intensă folosire a unor simboluri considerate dacice (înfățișare, haine, mâncare, drapel).

Cei doi regizori pătrund – și sunt primiți fără rezerve – în acest mic așezământ izolat și aduc în fața aparatului de filmat câțiva dintre localnici sau îi filmează la diverse evenimente (de pildă, la o nuntă sau la biserică).

Însă aceasta este doar o parte din puzzle-ul pe care îl propun cei doi autori și pentru care folosesc un dispozitiv regizoral simplu și eficient: pun în prim-plan diferite persoane, toate fiind într-o măsură mai mare sau mai mică adepte ale opiniei privind caracterul extraordinar al culturii dacice, și le oferă ocazia să vorbească sau să își manifeste ideile în care cred.

Această opțiune are o premisă generoasă, pentru că nu pornește cu o atitudine de superioritate față de cei filmați, lucru important pentru a le câștiga încrederea și a-i face să se deschidă.

Camera este cât mai puțin intruzivă, comentariul din off lipsește, iar imaginile dezvăluie, la un prim nivel, curiozitatea reală a realizatorilor de a-i cunoaște pe protagoniști.

Însă această perspectivă aparent obiectivă, observațională, cerebrală (pe care Monica Lăzurean-Gorgan o folosise extraordinar în documentarul ei precedent, „Doar o răsflare”, din 2016) este dublată, contrabalansată, de un montaj subtil care construiește un comic discret și sugerează poziția de detașare, uneori chiar ironică, a celor doi regizori.

De pildă, după ce în prima parte un bărbat cu înclinații naționaliste din București, organizator de proteste, vorbește cu înflăcărare despre iubirea sa pentru România (pe care o pune la mijloc, după Dumnezeu și înaintea familiei), înspre final este filmat în timp ce pleacă să lucreze totuși în Marea Britanie (unde speră să adune bani, alături de alți expați români, inclusiv pentru a finanța o potențială mișcare de „renaștere națională” în țară).

Cele două secvențe definesc modul prin care regizorii încearcă să surprindă mai multe din nuanțele opțiunilor personajelor și să găsească un echilibru între seriozitate și permanenta subminare a acesteia.

Unele momente și personaje sunt însă inevitabil exclusiv comice prin caraghiosul lor.

După ce evocă o mulțime de teorii extravagante despre daci, un autointitulat antropolog ia parte la o ceremonie bizară, în natură, în care câțiva bărbați și femei în pretinse costume dacice se adună în jurul unui foc, în timp ce un presupus sacerdot ține un ritual mistic ce presupune o înșiruire de cuvinte aparent fără logică și fără sens.

Este secvența cea mai spectaculoasă vizual din întreg filmul – fiind construită printr-un montaj de cadre cu detalii cât mai savuroase, în special postura solemn-ridicolă a „sacerdotului”.

Caraghioase sunt și teoriile absurde pe care le enunță cu nonșalanță Gheorghe Funar, fostul primar al orașului Cluj-Napoca, sau ale diverșilor participanți la congresele de dacologie. Inclusiv administratorul sitului UNESCO Sarmizegetusa Regia pare influențat de ideile extreme despre unicitatea dacilor.

Însă Andrei Gorgan și Monica-Lăzurean Gorgan nu rămân doar în această zonă ușor de ridiculizat prin simpla sa expunere. Pentru un portret cât mai complex, ei scot în evidență doi membri tineri ai unei trupe de reconstituiri istorice din Cluj-Napoca (din ale cărei reenactment-uri sunt arătate fragmente), un istoric și un arheolog, interesați la rândul lor de perioada dacică și puși să discute între ei, într-un dialog rațional, intelectual, care contrastează cu felul celorlalți de a-și clama pasiunea și obsesia.

Fără a fi foarte ofertant vizual și regizoral, „Dacii liberi” stârnește interesul în special prin subiect, dar propune totuși și câteva idei stimulante de montaj. Probabil că o durată mai mare de o oră ar fi ajutat filmul – spectatorul ar fi putut petrece mai mult timp alături de personaje și s-ar fi evitat riscul anecdoticului, prezent în unele scene (de pildă, congresul dacologic este redat doar din câteva fragmente decupate după o logică senzaționalistă).

„Dacii liberi” (62 de min.) va fi lansat în toamnă în cinematografe. 

08
/02
/23

CRONICĂ DE FILM Alegoria nu e un gen cinematografic uşor. Mai ales când e vorba de una deopotrivă existenţială şi politică, aşa cum se vrea "Spiritele din Inisherin".

05
/02
/23

Cele trei cărţi de cronici de film publicate de Romulus Rusan în anii `70-`80 au fost reeditate recent, într-un singur volum şi într-o ediţie de lux, în seria de autor pe care i-o dedică Editura Spandugino. O apariţie demnă de a fi salutată şi un bun pretext de recitire.

02
/02
/23

CRONICĂ DE FILM Probabil că e şi simbolic, însă cu siguranţă e ceva comic în constatarea că cel mai prolific regizor de filme comerciale din cinematografia română post-2000 e un spaniol. În timp ce noi eram ocupaţi cu filmele de festival, Jesús del Cerro îşi urma neabătut şi vesel propriul drum, aproape singur pe culoar.

30
/01
/23

În perioada 20 – 28 ianuarie a avut loc în Franța cea de-a 5-a ediție a Festivalului de film documentar (FIPADOC) de la Biarritz, primul eveniment major al anului din circuitul celor dedicate acestui gen, care reunește anual 50 de țări participante și peste 30.000 de spectatori. Cu această ocazie, „Pâinea noastră cea de toate zilele”, cel mai nou documentar regizat de Șerban Georgescu („Varză, cartofi și alți demoni”; „Jurnalul familiei -escu”) a avut premiera internațională, fiind nominalizat în cadrul secțiunii IMPACT, dedicată producțiilor cu teme sociale, de mediu sau justiție.

26
/01
/23

Pe 27 ianuarie, unul dintre cei mai importanți actori din România împlinește 87 de ani. Pe Florin Piersic îl puteți vedea pe 30 ianuarie în spectacolul „Străini în noapte” de Eric Assous, regizat de regretatul Radu Beligan și găzduit de Naționalul bucureștean.

26
/01
/23

Festivalul Internațional de Film Transilvania (9 – 18 iunie 2023, Cluj Napoca) anunță Focus Nordic, un program complex, cel mai mare de acest fel din istoria TIFF, dedicat unei cinematografii europene bogate, diverse și inovatoare, cea din țările nordice: Suedia, Danemarca, Finlanda, Norvegia și Islanda.

25
/01
/23

CRONICĂ DE FILM Reacţiile la “Close” (2022) par să se fi împărţit în două: “heartbreaking” (cu versiunea românească “vai, cât am plâns”) şi, mult mai rar, “tearjerker”. O zic din capul locului: sunt din a doua categorie. Deşi am plecat setat să mă las emoţionat (nu am nici cea mai mică problemă să dau garda jos în sala de cinema), am ieşit iritat.

22
/01
/23

Apariţia în română, pe final de 2022, la Editura Tracus Arte, a două cărţi de Pier Paolo Pasolini - una de poezii şi alta cu texte despre literatură şi artă - a tulburat puţin apatia cu care a fost marcat la noi centenarul acestui mare cineast şi scriitor.