Vara aceasta le-a adus constănţenilor şi turiştilor şapte zile magice de teatru, prin Festivalul Internaţional de Teatru „Miturile Cetăţii”. Teatrul de Stat Constanţa şi Piaţa Ovidiu au devenit spaţiile în care publicul a fost martorul unei frumoase călătorii teatrale, dar şi al unei întoarceri în timp, odată cu această primă ediţie.
Un articol de Georgiana Ene|13 august 2016
Periplul teatralo-muzical a relevat publicului frumusețea lumii antice: de la Sofocle la Euripide și la alți autori antici, până la Shakespeare, cu ajutorul teatrelor din: Oradea, Constanța, Râmnicu Vâlcea, Sibiu, București, Târgoviște și… Franța.
Dana Dumitrescu, actriță și managerul Teatrului de Stat Constanța, a împărtășit cu puțină nostalgie cititorilor despre cum s-a ajuns să dăruiască publicului momente de adevăr, demintate și curaj, idei și gânduri cuprinse în universul sensibil al omului dintotdeauna, în prima ediție a Festivalului „Miturile Cetății”.
Cum a apărut ideea de a face un Festival de teatru antic?
Mă gândesc de ceva vreme la un Festival de Teatru în Constanța. Este o zonă importantă a țării, o zonă puternică și bogată din punct de vedere cultural, istoric și geografic. M-am gândit că e păcat ca tocmai aici să nu se întâmple așa ceva. De câțiva ani mă tot gândesc la acest proiect. M-a influențat mult și participarea la Avignon acum 8 ani și știam că s-a mai încercat acum 30-40 de ani un Festival „Seri de Teatru Antic” care, din păcate, nu a avut decât două ediții.
Cu ce așteptări ai plecat la drum?
Pornind de la „serile de teatru antic” am încercat să readuc tradiția în prim-plan, folosind ca pilon principal spectacolul de teatru antic, pentru că zona favorizează astfel de spectacole. Astfel, după îndelungate discuții cu diverși prieteni, apropiați și oameni de teatru, am conceput acest festival cu numele „Miturile cetății” pentru a vedea nu doar spectacolul de teatru antic clasic, ci pentru a aduce mitul, temele, ideile, dimensiunile personajelor de tip antic în scriitura contemporană și în dramaturgia contemporană.
Imagine din spectacolul „Dionysos”
Ai lărgit puțin paleta ofertei. Cum au fost aleși partenerii și spectacolele?
Da, am largit puțin paleta ofertei, pentru a da posibilitatea mai multor teatre să participe. Altfel ar fi fost foarte redus festivalul. Am avut regizori tineri, companii partenere, ca cea din Franța, iar restul au fost teatre de stat. Pentru următoarea ediție vom aduce mai mulți tineri regizori, inclusiv independenți, pentru că Festivalul este deschis tuturor tipurilor de teatru.
Oferta spectacolelor a fost generoasă. „Povestea lui Dionysos” cu Marius Bodochi în rol principal a fost unul dintre cele mai spectaculoase momente. A fost o avanpremieră în festival. Cum s-a ajuns la ea?
Cu Dionysos povestea e puțin lunguță. În prima conferință de presă pe care am avut-o în momentul în care am fost numită manager, am anunțat că pornim demersurile pentru acest tip de festival de teatru. La foarte scurt timp, extrem de scurt timp, nu știu, câteva săptămâni, am primit un mail, în care un regizor italian părea foarte interesat să vină la noi să monteze un spectacol de teatru. Acesta era student de-al lui Ronconi și își trimisese CV-ul pe mail. De altfel, el fiind o personalitate în Italia, specializat în tragedia greacă și tragedia shakespeariană. În prima fază am crezut că este o glumă, pentru că eu anunțasem destul de timid faptul că am în plan acest festival, că mă gândesc la el, și în niciun caz nu m-aș fi așteptat să apară cineva din Italia.
A fost o întâmplare că a scris teatrului?
Da, după aceea am aflat că a fost o pură întâmplare, nu pentru ca ar fi auzit că eu am de gand să fac acest festival, ci pentru că el a trimis mail-uri mai multor teatre din țară și la mine s-a potrivit pe temă. Așa a început toată povestea. Am început discuțiile pe mail, după care l-am invitat să vină și să vadă „Metamorfozele iubirii” pe care l-am scos în iunie 2015, special cu gândul la acest festival. A venit, a fost impresionat de trupă și de ce a văzut și mi-a vorbit despre proiectul lui – deși îl primisem deja pe mail. Am stat de vorbă despre ceea ce vrea să facă și mi-a spus că l-ar vrea pe Marius Bodochi în Dionysos; ceea ce nu era o problemă, pentru că Marius mai colaborase cu noi și cunoștea trupa.
S-a făcut casting pentru distribuție?
Da, s-a făcut. Numai Marius Bodochi a fost distribuit direct, pentru că în momentul în care mi-a explicat ce dorește de la acel personaj, sincer nici eu nu vedeam alt actor mai potrivit. Pentru ceilalți actori a făcut casting, dar mai târziu. Pentru că el a venit, a văzut spectacolul, dar știa doar o parte din trupă.
În vară lui 2015, am fost la Roma și am văzut „Regele Lear” montat de el la Teatrul Globe din Roma. Impresionant! Absolut impresionant! În toamnă, în septembrie, a venit și a făcut un training de 3 zile cu toată trupa teatrului, să-i cunoască, să-i vadă cum interacționează, după care s-a întors în martie, a făcut castingul și în mai au început repetițiile.
Nu a fost dificil cu repetițiile? Nu au fost prea puține zile de training? El nu cunoștea actorii…
Eu aș fi dorit să facă mai mult antrenament cu ei, însă nu a avut destul timp pentru asta. Are niște tehnici speciale vocale și ar fi fost foarte interesant pentru trupă să aibă un astfel de exercițiu. Ei au repetat, inclusiv cu Marius Bodochi, chiar dacă era prins și în alte proiecte în București. Lui îi este drag să vină aici și este, așa cum am mai zis, un vechi colaborator al nostru. Au avut un program stabilit de comun acord, ceilalți au repetat când el nu a putut ajunge, astfel că lucrurile s-au întâmplat într-un mod firesc și au fost bine organizate. Și iată că am scos acest spectacol care este extrem de potrivit pe tema festivalului, evident, și este și un spectacol de excepție. Practic, el este o coproducție.
Povestește-ne puțin despre această coproducție. Cum au decurs lucrurile cu Teatrul din Roma?
Ca să ne ușureze nouă financiar lucrurile, a propus să facem o coproducție cu teatrul Vascelo din Roma, unde el a montat, de asemenea, spectacolul. Astfel, toți creatorii de teatru: regizor, scenograf, costumier, compozitor sau video maker, toți au fost plătiți de ambele teatre. Am fi dorit să împărțim și actorii: să fie 2-3 actori de-ai noștri care să joace acolo, și invers. Numai că, făcând parte din sisteme complet diferite, era extrem de dificil. Ei trebuiau să repete în ianuarie-februarie – când noi suntem în plină stagiune, iar nouă, teatrului, ne-ar fi fost foarte greu să renunțăm la ei. Avem puțini actori și sunt distribuiți în mai toate spectacolele. De asemenea, era foarte dificil să vină ei aici să repete o lună și jumătate, pentru că ei sunt obișnuiți să repete o lună – o lună jumătate, după aceea joacă încă trei săptămâni și se termină proiectul. Eventual mai sunt chemați în festivaluri, dar cam atât. Or, la noi, fiind teatru de repertoriu, jucăm între timp și alte spectacole, avem și alte repetiții și nu am reușit. Era dificil și legat de limbă. El inițial a vrut să aibă niște pasaje în greaca veche și atunci ar fi fost mai ușor pentru că ar fi învățat și români, și italieni texte în greaca veche, dar nu a fost posibil.
Poate faceți la anul…
Da, de ce nu? Dar pentru anul următor am în minte un proiect „Ovidius”, pentru că se împlinesc 2000 de ani de la moartea lui, fiind exilat aici și având o legătură directă cu zona. Aceasta ar fi propunerea noastră pentru următorul an: să facem un spectacol pe această temă.
Cum s-a făcut selecția pentru acest festival? Pe ce criterii și cât a durat?
Selecția a fost făcută destul de rapid Am apelat la cei la care s-a putut apela foarte repede, care au și răspuns repede și au fost disponibili. De la anul cu siguranță o să avem mult mai multe țări. Poate o să avem și un teatru vedetă. Sau poate vom avea mai mulți independenți pentru că îi apreciem foarte, foarte mult pe cei care fac teatru independent. Le apreciem curajul și dăruirea. Suntem alături de ei și vrem să-i susținem. Avem această deschidere totală.
Cum a fost această prima ediție din punctul tău de vedere? Ca actor, dar și ca organizator.
Categoric, pregătirea pentru festival trebuia să înceapă cu mult mai mult înainte decât s-a început. Pentru ediția următoare ar trebui să începem de acum. Totul trebuie făcut bilingv. Acum nu s-a putut pentru că a fost foarte din scurt și noi am ținut neapărat să se întâmple, pentru că am considerat că e important să se înceapă. Cu fiecare an el se va perfecționa, se va dezvolta și va crește. Ne dorim mai multe spectacole din străinătate și mai multe spații de joc. Anul acesta ne-am limitat la scena teatrului și la scena din Piața Ovidiu, dar viziunea este să se joace în foarte multe locuri: pe malul marii, malul lacului sau cetățile dimprejur. Avem foarte multe spații ofertante și potrivite pentru acest tip de festival și trebuie puse în valoare prin spectacole variate și valoroase.
O proiecție a edițiilor următoare? Or să fie cu bilete sau va fi intrare liberă ca în acest an?
Depinde. Acum, fiind prima ediție am vrut să ne oferim spectatorilor. Pur și simplu am vrut să intrăm în sufletele și în inimile lor. Să mergem la ei, între ei. O să ne gândim. Poate or să fie doar câteva locuri în care să se plătească: la sală sau în spații închise; sau poate vom avea abonamente, încă nu știu. O să vedem la momentul potrivit.
Revenind la întrebarea de dinainte: cu siguranță îmi trebuie o echipă mai numeroasă pentru că teatrul nostru are foarte puțini angajați. Chiar dacă ei s-au dăruit și au fost permanent acolo, sunt foarte puțini. Avem nevoie poate de voluntari și de oameni care să se implice. Avem nevoie de susținerea presei, avem nevoie să ne promovăm mai bine. Anul acesta am făcut-o destul de timid, pentru că am și început târziu. Am fost ținuți pe loc cu programul și pentru că nu eram siguri de niște trupe. Ne era teamă să-i dăm drumul, ca să nu fim nevoiți după aceea să modificam. Și toate acestea au apărut destul de târziu Eu am învăț enorm din această experiență. A fost bine că au fost și puncte slabe pentru că am putut vedea ce trebuie reparat.
Cum a fost publicul? Cum s-a simțit?
A fost surprinzător! Numeros, implicat și ne-a primit foarte bine. Oamenii își doreau să fie acolo și ne-au certificat încă o dată că există acea nevoie culturală și că au încredere în noi. Așa cum și eu am avut încredere întotdeauna în trupa asta și în teatru, indiferent despre ce s-a spus despre el. Din acest motiv nu am plecat, deși aș fi putut să o fac. M-a ambiționat foarte tare acest lucru: nimeni nu credea sau toată lumea avea îndoieli vis-à-vis de această trupă. Este pregătită să primească orice fel de provocare, fie că vorbim de public, fie că vorbim de provocare teatrală. Iar festivalul a fost prima provocare! Noi vom continua să facem oferte culturale diverse, avem multe proiecte care trebuie doar să prindă viață – în afară de festivalul acesta pe care dorim să îl continuăm și să-l îmbogățim – să ajungă de o amploare considerabilă, avem credință și suntem motivați că toate acestea or să se întâmple.
