Desene de Banksy, vândute la licitaţie cu aproape 580.000 de euro
https://www.ziarulmetropolis.ro/desene-de-banksy-vandute-la-licitatie-cu-aproape-580-000-de-euro/

O colecţie ce include 32 desene create de Banksy, renumitul artist stradal originar din Bristol, a fost vândută cu aproape 435.000 de lire sterline (580.000 euro) la o licitaţie organizată joi în Marea Britanie.

Un articol de Liliana Matei|1 februarie 2015

Licitaţia a fost organizată la Londra de casa Bonhams, informeazăbbc.com, preluat de Mediafax. Colecţia de desene a fost pusă în vânzare de proprietarul galeriei de artă Steve Lazarides.

Reprezentanţii casei Bonhams spun că acele opere de artă „au performat extrem de bine”, iar 30 dintre cele 32 de desene create de Banksy au fost vândute cu preţuri care au depăşit estimările specialiştilor.

Cel mai scump dintre loturi a fost „Rude Copper”, un desen ce prezintă un poliţist care ridică degetul mijlociu într-un gest sfidător. Acest desen s-a vândut cu 32.500 de lire sterline (43.390 euro).

Următoarea lucrare, prin prisma preţului de vânzare, a fost „Christ with Shopping Bags”, care a fost achiziţionată cu 22.500 de lire sterline (30.039 euro).

Desenul „Flower Thrower” s-a vândut cu 20.625 de lire sterline (27.536 euro), iar desenele „Laugh Now” şi „Festival” au fost tranzacţionate cu 20.000 de lire (26.700 euro) fiecare.

Lucrările lui Banksy au fost incluse în licitaţia „contemporary lifestyle” în cadrul căreia o serie de opere create de Damien Hirst şi Conor Harrington s-au vândut la rândul lor cu preţuri ce au depăşit estimările specialiştilor.

În total, licitaţia organizată de casa Bonhams a generat încasări de peste 1 milion de lire sterline (1,3 milioane euro).

Banksy a devenit un pictor contemporan extrem de apreciat în universul artistic, fiind celebru pentru desenele sale în graffiti realizate pe diverse clădiri importante, însoţite adeseori de comentarii cu tentă socială.

Banksy a apărut şi a regizat documentarul „Exit Through the Gift Shop”, în care îşi prezintă opera, fără a-şi dezvălui însă nicio secundă chipul. Filmul său a fost nominalizat la Oscarul pentru cel mai bun documentar în anul 2011.

Banksy, care îşi ascunde identitatea, preferând să rămână în anonimat, este originar din Bristol, un oraş din sud-vestul Angliei. Artistul britanic combină adeseori în operele sale umorul şi arta subversiunii: el şi-a exercitat arta pe zidurile din New Orleans, după uraganul Katrina, dar şi pe zidul din Cisiordania care îi separă pe israelieni de palestinieni.

Banksy, un reprezentant al curentul street art, este renumit pentru faptul că îşi tachinează publicul, dar şi autorităţile, iar lucrările sale sunt extrem de originale, făcându-i pe privitori să vadă lucrurile într-o cu totul altă lumină.

În 2009, el şi-a instalat 100 de opere în muzeul de artă din Bristol chiar în faţa oficialilor prezenţi la un vernisaj. În trecut, Banksy a reuşit să introducă pe ascuns în incinta Disneyland o statuie în mărime naturală ce reprezenta un deţinut de la Guantanamo.

În toamna anului 2013, operele sale au fost prezentate într-o expoziţie inedită pe zidurile clădirilor din New York. Desenele artistului britanic au fost protejate cu grilaje şi agenţi de pază.

16
/11
/20

O expoziție de grup atipică, The Domino Effect (21 noiembrie 2020 – 6 februarie 2021) aduce în spațiul galeriei Gaep 13 lucrări selectate exclusiv de artiști, printr-o reacție în lanț: de la Răzvan Anton și până la Ignacio Uriarte, fiecare artist al galeriei a ales o lucrare de la următorul artist în ordine alfabetică.

13
/11
/20

Fabrica de Pensule alături de Spațiul de Artă Contemporană MAGMA deschid primul moment din setul de expoziții dedicate sectorului emergent al scenei de arte vizuale din România, parte a proiectului "Future Perfect / Viitor Anterior", în data de 13 noiembrie 2020, printr-un tur ghidat online care se va desfășura pe pagina de Facebook a Fabricii de Pensule.

12
/11
/20

La Muzeul Național al Țăranului Român,  sâmbătă, 14 noiembrie 2020, publicul este așteptat la evenimentul intitulat Noaptea Europeană a Muzeelor. Cu această ocazie se pot vizita trei expoziții temporare. Organizatorii au pregătit, de asemenea, o proiecție în aer liber. Anul acesta, expoziția permanentă va fi închisă, deoarece clădirea monument istoric din Șoseaua Kiseleff nu a […]

02
/11
/20

Asociația Culturală Control N lansează ACSINTE.100, parte a programului educațional cu același titlu, un album virtual cu fotografii de Costică Acsinte însoțite de clipuri audio și video ce invită publicul tânăr în România anilor 1920 - 1960.