Despre Annie Bentoiu și “Timpul ce ni s-a dat. 1944-1959” – Librăria Humanitas de la Cișmigiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/despre-annie-bentoiu-si-timpul-ce-ni-s-a-dat-1944-1959-libraria-humanitas-de-la-cismigiu/

Editura Humanitas vă invită azi, 26 septembrie, de la ora 19, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, la dezbaterea dedicată volumului Timpul ce ni s-a dat. Memorii. 1944-1959 de Annie Bentoiu. La eveniment vor participa Ioana Bentoiu, Cristina Cioabă, Ioan Stanomir şi Lidia Bodea, directorul Editurii Humanitas.

Un articol de Petre Ivan|25 septembrie 2019

Accesul este gratuit pe baza unei rezervări prin Eventbook*

Annie Bentoiu (1927–2015) a fost martora atentă a nenumăratelor semne prin care s-a manifestat instaurarea comunismului în România. Nu s-a mulţumit să observe; a citit despre cele trăite, a reflectat asupra lor, a descoperit mecanisme. De aceea, amintirile ei depășesc genul memorialistic. Ele se constituie într-un veritabil manual de istorie – viu, pasionant – a acelor vremuri cumplite.
„Trebuie să insist în a-mi reaminti, nu-mi pot permite să uit, pentru că ceea ce vreau este să înţeleg. Vreau să aflu cum a fost deformată în adâncime natura relaţiilor dintre oameni, cum s-a ajuns să ne fie atât de frică unii de alţii, cum s-a petrecut în atâţia dintre noi degradarea demnităţii personale, a impulsului spre libertate şi a celui spre transcendenţă.“ – Annie Bentoiu
„Dintre cărţile pe care, ca editor, le-am publicat în aproape trei decenii, cel mai mare respect îl am pentru Timpul ce ni s-a dat. Din peisajul cultural al acestor ani, Annie Bentoiu e, poate, fiinţa cea mai aleasă pe care mi-a fost dat s-o întâlnesc. Ea e martora, ultimul cronicar al românilor. Avea toate calităţile pentru a umple rolul acesta: inteligenţă, caracter, spirit de observaţie, cultură istorică, umanistă, juridică şi politică, talent literar, o viaţă pusă la teasc.“ – Gabriel Liiceanu
„Cartea doamnei Bentoiu e scrisă cum îmi închipuiam că se va face mult mai târziu: fără patimă, fără complexe, cumpătat, cu toate nuanţele îndoielii, într-un cuvânt, cu bun-simţ. Prezentată astfel, istoria trăită pierde poate din patetismul ei extravagant pentru noi toţi, cei care am suportat-o, dar câștigă în credibilitate.“ – Monica Lovinescu
ANNIE BENTOIU, fiica unui medic român şi a unei elveţiene din cantonul francofon Vaud, şi-a petrecut copilăria alternativ în Bucureşti şi Olteniţa. A urmat liceul la foarte tradiţionala Şcoală Centrală de Fete din Capitală; studii universitare la Facultatea de Drept; cursuri de literatură şi istorie la Institutul Francez din Bucureşti. Căsătorită din 1949 cu compozitorul Pascal Bentoiu.
Perfect bilingvă, a publicat în franceză traduceri din literatura română şi (la Lausanne, Éditions de l’Aire) mai multe volume de poezie şi proză poetică: Poèmes IPoèmes IIDix méditations sur une rosePhrases pour la vie quotidienneVoyage en Moldavie. În limba română i-au apărut un roman de debut (Strada Mare, EPL, Bucureşti, 1969) şi câteva traduceri din franceză. A publicat în primă ediţie cele două volume de memorialistică intitulate Timpul ce ni s-a dat la Editura Vitruviu (în 2000, respectiv 2006). Reeditate la Humanitas în 2007, respectiv 2009, memoriile lui Annie Bentoiu apar acum pentru prima dată într-un singur volum.
Foto: Annie Bentoiu, “Timpul ce ni s-a dat. 1944-1959”  – facebook
19
/07
/21

Biblioteca Metropolitană Bucureşti (BMB) cu sprijinul Direcţiei Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti a pregătit un nou proiect dedicat copiilor care îşi petrec vacanţa de vară în Capitală.

12
/07
/21

Ziarul Metropolis vă invită să citiți un fragment din volumul „Malvinița. Așa se scrie dragostea. Epistolar erotic. parCurs de comunicare creativă” de Eugen Istodor, recent publicat la Editura Polirom.

08
/07
/21

Un portret al excepționalei gânditoare de secol XX, Hannah Arendt, schițat de autoarea americană Hannah Jewell în volumul „100 de femei afurisite. O istorie” (Editura Nemira, 2021, colecția „Orion”).

07
/07
/21

Cum evităm problemele financiare în cuplu? Cum ar trebui economisiți și investiți banii familiei pentru a ajunge la echilibru și prosperitate? Curtea Veche Publishing lansează ghidul de bază pentru orice cuplu aflat la început de drum.

07
/07
/21

Joi, 8 iulie, la ora 18.00, pe paginile de Facebook Cărturești (facebook.com/Carturesti) și Polirom (facebook.com/polirom.editura), va avea loc o discuție pornind de la „Eu, Tituba, vrăjitoarea neagră din Salem” de Maryse Condé, romanul laureat al Premiului Noii Academii Suedeze pentru Literatură 2018 & Grand Prix Littéraire de la Femme 1986.

06
/07
/21

Miercuri, 7 iulie, la ora 19.00, pe paginile de Facebook Cărturești (facebook.com/Carturesti) și Polirom (facebook.com/polirom.editura), scriitoarea Simona Antonescu va intra în dialog cu criticul Bogdan Crețu pornind de la romanul „În umbra ei”, apărut recent în colecția „Fiction Ltd.” a Editurii Polirom.

04
/07
/21

Pentru a marca 200 de ani de la nașterea lui Vasile Alecsandri (1821-1890), deținătorul primului premiu internațional pentru literatura română, Muzeul Național al Literaturii Române Iași organizează în 2021 o serie de expoziții, concursuri, ateliere, întâlniri și apariții editoriale speciale.