Dorina Lazăr îi răspunde lui Florin Zamfirescu: „Nu am concediat niciodată vreun actor al Teatrului Odeon“
https://www.ziarulmetropolis.ro/dorina-lazar-ii-raspunde-lui-florin-zamfirescu-nu-am-concediat-niciodata-vreun-actor-al-teatrului-odeon/

EXCLUSIV Ziarul Metropolis publică un text semnat de Dorina Lazăr, directoarea Teatrului Odeon, în replică la acuzaţiile pe care actorul Florin Zamfirescu i le-a adus pe blogul scriitoarei Lorena Lupu.

Un articol de Dorina Lazăr, directoarea Teatrului Odeon|27 aprilie 2014

Reproducem integral textul semnat de Dorina Lazăr. Intertitlurile îi aparțin redacției.

„A trecut o viață de om de când trăiesc în Teatrul Odeon; din această perioadă, în ultimii 41 de ani am fost colegă de scenă cu iubitul și talentatul actor Florin Zamfirescu.

Atunci când s-a apropiat vârsta pensionării mele din postul de actriță am ales să slujesc în continuare teatrul și în calitate de manager. Am dat concurs pentru postul de director, am fost pensionată din postul de actor, am renunțat la pensia de actor, mă lupt în fiecare zi pentru teatru și mă pregătesc ca o elevă pentru evaluările anuale în fața comisiei de la Primărie.

Florin Zamfirescu a fost și el director al Teatrului Odeon, dar în final a ales altă cale de a sluji scena pe care o iubește cu siguranță la fel de mult ca și mine: a devenit în primul rând profesor universitar la UNATC (Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografie), unde are și cartea de muncă.

Mai tânăr decât mine, Florin a putut rămâne până la începutul acestui an și salariat al Teatrului Odeon ca actor, în cumul cu funcția de la UNATC. Iar în ianuarie a venit vremea ca Florin să iasă și el la pensie din postul de actor al Teatrului Odeon.

Așa după cum știu toți actorii de la Odeon, niciunul dintre colegii care se pensionează nu dispare din activitatea teatrului, din spectacolele în care joacă; lista cu actorii Teatrului Odeon îi cuprinde și pe cei care s-au pensionat în ultimii zece ani, pentru ca ei să rămână în atenția regizorilor pentru proiectele următoare.

De altfel, aceasta este o practică absolut obișnuită în teatre, întrucât indiferent de legea pensiilor există întotdeauna personaje în vârstă și actori talentați precum Florin Zamfirescu și mulți alții.

Prin urmare, n-am făcut din țânțar armăsar în privința pensionării lui Florin; atunci când i s-a făcut dosarul de pensie l-am sunat din curtoazie colegială ca să-l anunț că am dosarul în față și că trebuie să-l semnez, fiindcă așa e legea. Florin mi-a confirmat la momentul respectiv că este la curent cu prevederile legii și că, vrând-nevrând, dosarul trebuie semnat.

Săptămâna trecută – la trei luni după pensionarea lui Florin – am citit uluită niște declarații absolut halucinante făcute de Florin Zamfirescu pe un blog (n.r. blogul jurnalistei și scriitoarei Lorena Lupu) și preluate apoi în presa scrisă și, mai deunăzi, și la televiziune. Acuzații la adresa mea, flagrant neadevărate și pline de o răutate pe care nu i-am cunoscut-o în acești 40 de ani.

Dispută estetică între actor și regizor

Printre altele, Florin Zamfirescu declară: „Formula de concediere m-a jignit profund. Am fost chemat la casierie, pentru ultimul salariu și mi s-a comunicat, printr-o simplă foaie, că nu mai fac parte din colectivul teatrului. Așa se pleacă dintr-un teatru!”

Lăsând la o parte faptul că l-am consultat telefonic înainte de a semna decizia, teatrul virează de ani buni salariile pe card – nu cred că Florin mai știe cum arată casieria teatrului.

Domnul Florin Zamfirescu mai declară: „După cum se observă, n-am jucat în teatru de câțiva ani decât Ultima femeie a seniorului Juan și Marchizul de Sade. Spectacol de mare succes, care a mers vreo șapte-opt ani, cu săli pline. Ambele au fost scoase fără explicații. Și nu mi s-a mai propus nimic în teatru.”

Nimic mai puțin adevărat. În stagiunea 2012, domnul Florin Zamfirescu a început repetiţiile cu o piesă în regia lui Radu Afrim; după o vreme repetiţiile s-au oprit din motive de dispută estetică între regizor şi interpret.

A urmat proiectul Conu Leonida faţă cu reacţiunea, în regia lui Alexa Visarion. Nenorocirea a făcut ca Florin Zamfirescu să sufere un infarct şi cu toţii ne-am gândit să schimbăm piesa, deoarece spectacolul era deosebit de solicitant fizic.

Apoi, Alexa Visarion a ales un text din Cehov, dar după zece zile de repetiţie am fost anunţată că dl. Florin Zamfirescu a intrat într-o dispută estetică și cu acest regizor, așa că repetițiile au fost întrerupte și proiectul abandonat.

La momentul respectiv am fost dezamăgită că nu am reușit să materializăm niciunul dintre aceste trei proiecte, dar eram mulțumită că teatrul nu a pierdut bani din cauza d-lui Florin Zamfirescu, întrucât toți artiștii implicați erau salariați sau prieteni ai teatrului. Acum sunt absolut uluită să aflu că tot domnia sa este supărat.

În legătură cu spectacolele la care s-a renunțat: Ultima noapte a seniorului Juan era foarte solicitant pentru Florin Zamfirescu, așa că am decis să renunțăm la el în favoarea Marchizului de Sade. Însă un actor din distribuția acestui spectacol a decedat iar o actriță a intrat în concediu de maternitate, așa că spectacolul a fost întrerupt temporar; este prevăzut să se reia în toamnă.

Demisii, nu concedieri

Pe urmă sunt acuzată că aș fi concediat o sumedenie de actori: „Și adevărul e că nu sunt decât ultimul expulzat de la Teatrul Odeon de doamna Dorina Lazăr care, de-a lungul carierei directoriale, n-a avut loc în teatru de foarte mulţi actori. A izgonit-o pe Adriana Trandafir, o actriţă de vârf a teatrului. Apoi, pe Nicolae Urs, care acum e actor la Ploieşti şi e respectat după cum merită. Au plecat din teatru Ovidiu Niculescu, Nicu Mihoc şi Sorin Leoveanu! De ce? Nu de bine.”

Am mai auzit astfel de zvonuri de-a lungul anilor și cred că este un moment bun ca lucrurile să fie clarificate. Nu am concediat niciodată vreun actor al Teatrului Odeon.

Toți actorii au ieșit din teatru prin demisie (un act unilateral al actorului, independent de voința directorului), au ieșit la pensie (un efect al legii, nu o decizie administrativă) sau au avut contracte de muncă pe perioadă determinată și nu au mai dorit prelungirea acestora.

Eu nu pot publica documente interne ale teatrului cu de la sine putere, însă vă rog găsiți un singur actor de la Odeon care să declare că l-aș fi concediat și vă voi pune la dispoziție cu plăcere documentele legale care să indice contrariul.

Dorina Lazar-fotografiata-de-Simion-Buia

Dorina Lazăr, fotografiată de Simion Buia

Domnul Zamfirescu mai declară: „Se spune că Dorina Lazăr este una dintre cele mai bune directoare de teatru. Asta e părerea celor de la Primărie, care n-au nici un fel de cunoștinte teatrale și nici nu le pasă ce se întâmplă în teatre, atâta timp cât nu iese vreun scandal.

Sub aspectul ăsta, de director bine văzut de autorități, se ascund dezastre.”

Presupun că cei care spun că sunt un director bun se gândesc la faptul că Teatrul Odeon se află pe un trend ascendent conform criticii de specialitate și al publicului.

Ori poate la nivel administrativ este apreciat faptul că am transformat sala de la subsol dintr-o magazie mizerabilă uitată de vreme într-o sală atelier modernă pentru proiecte și tineri regizori.

Sau poate pentru că am renovat tot interiorul teatrului, inclusiv sala mare, începând de la zugrăvit și până la schimbatul scaunelor și plușului din toată sala.

Ori poate pentru că la 100 de ani de la înființarea teatrului am comandat la Viena o nouă cortină pentru sala mare, pe proiectul cortinei originale descoperit în arhivele Academiei Române.

Ar mai fi și alte motive posibile, dar cu siguranță nu m-a lăudat nimeni pentru simplul motiv că „n-a ieșit vreun scandal”.

În afară de asta, lumea poate nu știe că deși sistemul de evaluare al managerilor de teatru este într-adevăr organizat de Primărie, comisia de evaluare este formată majoritar din specialiști în cultură și teatru – reprezentanți ai Academiei Române, ai Ministerului Culturii, critici de teatru și alți reprezentanți ai lumii teatrale. Fiecare evaluare m-a plasat printre primii dintre cei analizați de această comisie mixtă.

Mai sunt apoi acuzată și că aș fi transformat Teatrul Odeon într-un „teatru-gazdă pentru spectacole „de pionieri” și un spațiu de închiriat pentru diverse activități ale Primăriei.” Din raportul pentru 2013 reiese că la Teatrul Odeon s-au jucat 346 spectacole; situația este întocmită pe baza condicelor de spectacole.

Domnul Florin Zamfirescu, fost director chiar la Odeon, știe că există un plan de spectacole, de încasări, de atragere de venituri pentru instituție. Iar asta se face și din închirieri de sală. Totuși nu-mi aduc aminte ca Primăria să-şi fi desfășurat vreo activitate pe scena de la Odeon.

Domnul Zamfirescu mă acuză mai apoi că aș fi „un om obosit, un om care n-are chef de nici un proiect nou”. Mai mult, tot despre mine: „De câte ori un tânăr regizor îi propune ceva, ea îi răspunde: „E programul făcut pe doi ani, îmi pare rău!””

Mi se pare cel puţin nedrept ca cineva să afirme că Teatrul Odeon este un loc unde tinerii actori şi regizori nu sunt primiţi. Sigur, asta nu înseamnă că toţi cei care vor să ajungă la Odeon reuşesc.

Personal, găsesc cel puţin ridicol să afirmi că Teatrul Odeon întoarce spatele tinerei generaţii când tocmai această instituţie a lansat în 2001 programul DEBUT– tineri regizori, texte contemporane, în urma căruia publicul a avut parte de spectacole precum Genocid sau ficatul meu e fără rost de Werner Schwab, regia Sorin Militaru, Alchimistul după Paulo Coelho, regia Anca Maria Colţeanu, De ce fierbe copilul în mămăligă, dramatizare după romanul omonim de Aglaja Veteranyi, în regia lui Radu Afrim, Iadul este amintirea fără puterea de a mai schimba ceva, propus de Mariana Cămăraşan și Alexandra Penciuc sau Blifat, propus de Alexandru Mihail.

Nu numai atât, dar probabil însuși Florin Zamfirescu își aminteșe cu plăcere de spectacolele preluate la Teatrul Odeon de la UNATC cu studenți de la clasa domniei sale, precum Scrooge de Charles Dickens sau Graffiti.Drimz de Alina Nelega.

Faptul că programul e făcut pe doi ani înainte ne permite să planificăm proiectele din timp, să ne coordonăm și să gestionăm eficient fondurile teatrului – dimpotrivă, ar fi absolut tragic dacă am fi nevoiți să improvizăm de azi pe mâine.

Florin Zamfirescu-fotografiat-de-Simion-Buia

Florin Zamfirescu, fotografiat de Simion Buia

Sunt multe lucruri neadevărate care mă întristează în declarațiile domnului Zamfirescu, dar vreau să mai răspund la o singură declarație de-a domniei sale: „Deocamdată, Dorina Lazăr tronează pe o scenă din ce în ce mai mică în raport cu ea. Ar trebui s-o bată cineva pe umăr – o fac eu, cu tot dragul, că doar am fost colegi în atâtea spectacole, iar lucrul ăsta mă îndreptățea să mă aștept la un tratament colegial.”

Actorii, mai ales cei de talia lui Florin Zamfirescu, nu dispar din teatru odată cu pensionarea. Însă domnia sa uită că la un teatru de stat schema angajaților este fixă, așa că nu putem angaja tineri absolvenți decât odată cu ieșirea la pensie a actorilor mai vârstnici.

Realitatea este că Florin Zamfirescu mi-a propus recent un proiect pe care nu m-am grăbit să-l demarez. Orice director de teatru trebuie să selecteze piesele care se joacă, ceea ce este uneori dureros pentru cei care le propun.

Însă toți cei din lumea teatrului înțeleg asta, chiar și atunci când nu sunt de acord cu decizia directorului.

Așa cum foarte bine spune Florin Zamfirescu, după ce am fost colegi în atâtea spectacole m-aș fi așteptat la un tratament colegial chiar și atunci când nu suntem pe aceeași lungime de undă“.

Fotografii: Simion Buia

21
/11
/18

OPINIE Cum se explică succesul lui „Moromeții 2”, care pare de neoprit în drumul de a deveni cel mai vizionat film românesc cel puțin de după 2000? Am încercat să ofer cinci motive ale acestei primiri neașteptate pe care publicul român i-o oferă noului film al veteranului regizor Stere Gulea.

30
/09
/18

Festivalul de film documentar fARAD propune la cea de-a 5-a ediție, care se desfășoară anul acesta în perioada 3-7 octombrie la Cinema Arta, o selecție de 12 filme inspirat selecționate, proiectate în prezența realizatorilor și conectate, mai mult decât oricând, la realitate. Tema acestei ediții este Trup/Suflet.

06
/08
/18

PREVIEW Am intrat în a doua jumătate a anului, iar cinematografia română se pregătește pentru filmele toamnei. Aproape 20 de titluri ar urma să ajungă pe marile ecrane, printre care unele semnate de Paul Negoescu, Radu Jude, Tudor Giurgiu, Radu Muntean sau Stere Gulea. „Touch Me Not” rămâne pentru 2019.

09
/05
/18

ANALIZĂ În afară de prezența în competiția de la Cannes în 2017, ce au în comun filme precum „The Square”, „Loveless”, „The Killing of a Sacred Deer”, „You Were Never Really Here” și „Happy End”? Reprezintă un cinema cinic, sentențios și intimidant cu spectatorul.

12
/04
/18

OPINIE Competiția ediției din 2018 a Festivalului de la Cannes combină câteva nume consacrate și obișnuiți mai noi sau mai vechi ai Croazetei cu cineaști care concurează pentru prima dată pentru Palme d'Or sau chiar aflați la debut. Niciun lungmetraj românesc în selecția din acest an.

02
/04
/18

ANCHETĂ Continuăm demersul de a vi-i prezenta pe unii dintre cei mai promiţători tineri regizori români de film ai momentului. Nu au debutat încă în lungmetraj, dar sunt şanse mari – scurtmetrajele lor stau deja mărturie – să tot auzim de următorii cinci cineaști în anii care vor veni: Radu Matei Bărbulescu, Cecilia Felméri, Cristina Haneș, Luiza Pârvu și Andrei Răuțu.

28
/03
/18

OPINIE Dominată de filmul „Un pas în urma serafimilor” și afectată în desfășurarea sa de rigorile transmisiei în direct la televiziune, cea de-a 12-a ediție a Galei Premiilor Gopo a reflectat ceva din situația de moment a cinematografiei române.

05
/03
/18

OPINIE Sincer, nu înțeleg snobismul multor cinefili sau prieteni cunoscători de cinema, exprimat în special pe Facebook, față de Oscaruri. Premiile Oscar sunt ceea ce sunt, și asta de mulți ani, dacă nu dintotdeauna.

30
/12
/17

SPECIAL Cinema-ul de autor nu a murit, aşa cum îl deplâng cinefilii nostalgici. Se fac în fiecare an multe filme foarte bune – o arată şi topul celor mai reuşite titluri de ficţiune văzute în 2017. Poate că se găsesc mai greu, dar ele există şi aşteaptă să fie descoperite.

11
/12
/17

SPECIAL Anul 2017 nu a fost nici rău, dar nici extraordinar de bun pentru cinematografia română - nici un foarte mare film. 20 de filme de ficţiune lansate în săli, trei documentare bune, câteva prezenţe în festivaluri (însă fără Cannes), surprinzător de multe debuturi şi câţiva actori foarte tineri şi promiţători.

01
/06
/17

PREVIEW Începe a 16-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) de la Cluj-Napoca (2-11 iunie). Pentru că la un eveniment cinematografic atât de mare este esenţial să ştii ce filme vrei să vezi sau merită văzute, Ziarul Metropolis vă propune un ghid.

15
/10
/16

Povestea uluitoare a unui film, „Şi va fi...” (1992), realizat în România de un regizor basarabean, Valeriu Jereghi, cu bani de la Moscova şi în timp ce URSS se prăbuşea. Film relansat duminică, la sala de cinema a Muzeului Ţăranului, într-o proiecţie cu intrare liberă în cadrul „Les Films de Cannes a Bucarest”.