„E pericoloso sporgersi”. Nostalgie bine temperată
https://www.ziarulmetropolis.ro/e-pericoloso-sporgersi-nostalgie-bine-temperata/

Relansat pe platforma Cinepub, „E pericoloso sporgersi” (1993), de Nae Caranfil, a fost unul dintre cele mai neaşteptate filme din cinematografia română a anilor `90 şi rămâne unul dintre cele mai reuşite şi proaspete debuturi.

Un articol de Ionuţ Mareş|19 ianuarie 2017

Relansat pe platforma Cinepub, „E pericoloso sporgersi” (1993) a fost unul dintre cele mai neaşteptate filme din cinematografia română a anilor `90 şi rămâne unul dintre cele mai reuşite şi proaspete debuturi (un alt titlu de referinţă al perioadei, atipic tot prin desprinderea de estetica dominant-apăsătoare a disperării şi a grotescului, a fost „O vară de neuitat”, filmul „de epocă” al lui Lucian Pintilie).

A fost un deceniu în care atât cineaştii consacraţi în precedentul regim, cât şi majoritatea covârşitoare a debutanţilor în lungmetrajul de ficţiune (iar anii `90 au adus numeroşi noi regizori aspiranţi, care însă au eşuat pe parcurs) se răfuiau gălăgios cu trecutul recent, când cenzura fusese atotprezentă, şi se aruncau cu o voluptate stridentă într-o actualitate dureroasă, percepută ca un coşmar,

În acest peisaj, Nae Caranfil venea cu un film realizat într-un registru diferit, deşi geneza lui „E pericoloso sporgersi” data din anii `80, când regizorul tocmai absolvise Universitatea de Teatru şi Film (fără a putea profesa în cinema, ci doar în teatru). Tot în ultimul deceniu de comunism, într-un orăşel nenumit de la graniţa pe Dunăre cu fosta Iugoslavie, sunt plasate şi poveştile întretăiate, derulate pe parcursul câtorva zile, ale celor trei personaje centrale din film: Eleva (Natalie Bonifay), Actorul (George Alexandru) şi Soldatul (Marius Stănescu), ce dau şi titlurile „capitolelor”.

e pericoloso sporgersi - foto play

„E pericoloso sporgersi” este disponibil, de joi, pe Cinepub.ro, platformă online unde pot fi accesate gratuit şi în condiţii legale filme româneşti (noi sau vechi, scurtmetraje sau lungmetraje, documentare sau ficţiune), oferta fiind înnoită în fiecare săptămână. Click pe imagine pentru a vedea filmul!

Şi chiar dacă „E pericoloso sporgersi” este plin de referinţe critice la absurdul periculos şi apăsător al vieţii în comunism (de la frig sau celebrele „şopârle”, la culesul cartofilor sau dorinţa de a fugi din ţară), care nu ar fi fost posibile până în 1989 (cel puţin dacă nu te numeai Mircea Daneliuc sau Lucian Pintilie), şi se află sub influenţa eliberării explozive a limbajului de sub orice restricţie, până la limita fragilă cu vulgaritatea, perspectiva lui Nae Caranfil nu este una răzbunătoare, de demascare a „ororilor”. Nu este un strigăt de exasperare şi nici un proces al comunismului. O insulă de comedie pur cinematografică, într-un ocean de gravitate zgomotoasă.

Nae Caranfil era mai curând preocupat de viaţa simplă a tinerilor, de visele, dorinţele şi dezamăgirile lor, iar frustrările şi pulsiunile sexuale, care vor traversa întreaga sa filmografia, până la nou-apărutul „6,9 pe scara Richter”, sunt substratul pe care este construit comicul, în tradiţie asumat felliniană. De aici şi sentimentul de nostalgie bine temperată care domină filmul. Nostalgie nu după comunism, care rămâne totuşi fundalul social şi istoric plin de privaţiuni (e drept, unul aruncat permanent în derizoriu), cât după o tinereţe veselă, naivă.

De aceea, „E pericoloso sporgersi” încă surprinde prin tonul său lucid, relaxat, jovial, detaşat-melancolic, senzaţie amplificată şi de muzica semnată de Nae Caranfil însuşi şi de Anton Şuteu, dar şi de panoramările aparatului de filmat, care creează un spaţiu aproape magic. Tentaţia de a cere socoteală trecutului recent, prin prisma unui prezent care amplifica permanent dezamăgirea, este temperată prin înclinaţia spre un cinema al spectacularului. Un cinema făcut să seducă şi emoţioneze spectatorul.

 

Articol apărut şi pe blogul lui Ionuţ Mareş.

08
/02
/23

CRONICĂ DE FILM Alegoria nu e un gen cinematografic uşor. Mai ales când e vorba de una deopotrivă existenţială şi politică, aşa cum se vrea "Spiritele din Inisherin".

05
/02
/23

Cele trei cărţi de cronici de film publicate de Romulus Rusan în anii `70-`80 au fost reeditate recent, într-un singur volum şi într-o ediţie de lux, în seria de autor pe care i-o dedică Editura Spandugino. O apariţie demnă de a fi salutată şi un bun pretext de recitire.

02
/02
/23

CRONICĂ DE FILM Probabil că e şi simbolic, însă cu siguranţă e ceva comic în constatarea că cel mai prolific regizor de filme comerciale din cinematografia română post-2000 e un spaniol. În timp ce noi eram ocupaţi cu filmele de festival, Jesús del Cerro îşi urma neabătut şi vesel propriul drum, aproape singur pe culoar.

30
/01
/23

În perioada 20 – 28 ianuarie a avut loc în Franța cea de-a 5-a ediție a Festivalului de film documentar (FIPADOC) de la Biarritz, primul eveniment major al anului din circuitul celor dedicate acestui gen, care reunește anual 50 de țări participante și peste 30.000 de spectatori. Cu această ocazie, „Pâinea noastră cea de toate zilele”, cel mai nou documentar regizat de Șerban Georgescu („Varză, cartofi și alți demoni”; „Jurnalul familiei -escu”) a avut premiera internațională, fiind nominalizat în cadrul secțiunii IMPACT, dedicată producțiilor cu teme sociale, de mediu sau justiție.

26
/01
/23

Pe 27 ianuarie, unul dintre cei mai importanți actori din România împlinește 87 de ani. Pe Florin Piersic îl puteți vedea pe 30 ianuarie în spectacolul „Străini în noapte” de Eric Assous, regizat de regretatul Radu Beligan și găzduit de Naționalul bucureștean.

26
/01
/23

Festivalul Internațional de Film Transilvania (9 – 18 iunie 2023, Cluj Napoca) anunță Focus Nordic, un program complex, cel mai mare de acest fel din istoria TIFF, dedicat unei cinematografii europene bogate, diverse și inovatoare, cea din țările nordice: Suedia, Danemarca, Finlanda, Norvegia și Islanda.

25
/01
/23

CRONICĂ DE FILM Reacţiile la “Close” (2022) par să se fi împărţit în două: “heartbreaking” (cu versiunea românească “vai, cât am plâns”) şi, mult mai rar, “tearjerker”. O zic din capul locului: sunt din a doua categorie. Deşi am plecat setat să mă las emoţionat (nu am nici cea mai mică problemă să dau garda jos în sala de cinema), am ieşit iritat.

22
/01
/23

Apariţia în română, pe final de 2022, la Editura Tracus Arte, a două cărţi de Pier Paolo Pasolini - una de poezii şi alta cu texte despre literatură şi artă - a tulburat puţin apatia cu care a fost marcat la noi centenarul acestui mare cineast şi scriitor.