Premiera spectacolului „Crocodil“ are loc pe 8 noiembrie la Centrul Cultural Apollonia (Strada Michael Weiss 22, Braşov). Următoarele reprezentanţii au loc pe 12 şi 15 noiembrie la Centrul Cultural Apollonia. Elise Wilk, autoarea piesei, vorbeşte pentru Ziarul Metropolis despre ideile pe care le-a pus pe hârtie şi care au devenit replici într-un spectacol pe o temă puternică: bullying-ul în şcoli.
Un articol de Dan Boicea|8 noiembrie 2023
Bilete puteți găsi aici.
Povestea
Elise Wilk: Am scris „crocodil” în 2017, ca ultimă parte dintr-o trilogie din care mai fac parte piesele “Pisica verde” și „Avioane de hârtie”, pe când mă aflam într-o etapă în care mă preocupau foarte mult temele legate de adolescență. Mi-am dorit să scriu despre cum e să te simți diferit și vulnerabil și am ales structura unei monodrame pentru a spune povestea lui David, un băiat de 11 ani. Povestea se întinde pe o perioadă de aproximativ trei ani în care David găsește diferite strategii pentru a face față unor momente grele din viața sa: pierderea tatălui, sfârșitul unei prietenii, agresiunile la care este supus la școală și în fața blocului, sentimentele neîmpărtășite pentru un băiat din clasa lui, distanțarea de mama sa care își reface viața cu un partener nou.
Hărțuirea în rândul adolescenților este o temă despre care, după părerea mea, este extrem de necesar să se vorbească în teatru. În “crocodil”, această temă e mai mult în background și nu atât de evidentă ca în alte piese de-ale mele cum sunt „Avioane de hârtie” sau „Exploziv”. Pentru mine, bullying-ul care se întâmplă aici e o consecință a faptului că David e diferit de ceilalți copii, nu o temă centrală a piesei.
Întrebările
Cred că rolul unei piese de teatru (și implicit a unui spectacol) nu e să transmită mesaje, ci să lanseze întrebări. Eu cred că la spectacolul “crocodil” nu va fi nimeni care să nu se regăsească măcar într-o scenă. E o poveste despre maturizare, despre prima iubire, despre prietenie, despre relații, despre acceptare, despre refugiul în imaginație și despre nevoia de a fi iubit.
Cu siguranță, fiecare spectator își va aminti de anii de școală. La fiecare om din sală va ajunge, probabil, un alt mesaj, în funcție de filtrul personal prin care va trece spectacolul. Așadar nu-mi doresc să ajungă la ei un anumit mesaj, nu sper să înțeleagă povestea într-un anume fel, ci îmi doresc să plece de la teatru puțin altfel decât au venit.
Lucrul
În original, „crocodil“ e o monodramă cu un personaj masculin. Lorena mi-a propus să monteze textul cu două actrițe și să-l adapteze în acest sens – David din textul original este acum Simona, iar Felix, băiatul de care e îndrăgostit a devenit Alice. Adaptarea îi aparține Lorenei.
Am fost de acord cu schimbarea aceasta (și cu celelalte schimbări care decurg din faptul că nu mai e povestea unui băiat, ci cea a unei fete) și sunt foarte curioasă cum funcționează povestea astfel – știu că se pierd niște lucruri, dar sunt sigură că există multe alte lucruri care se vor câștiga.
Schimbarea
Fenomenul a existat mereu, doar că nu s-a prea vorbit despre el. Mi se pare un pas important faptul că acum nu se mai bagă sub preș, că există foarte multe inițiative de conștientizare în rândul tinerilor, că în școli există psihologi cu care se poate vorbi.
Mihaela Alexandru și Sabina Brândușe, în spectacolul „Crocodil“
Cred că teatrul poate oferi una din soluții – de exemplu dacă adolescenții văd un spectacol despre bullying iar apoi discută în clasă, cu un profesor, despre experiența din sala de spectacol, pot conștientiza problema mult mai bine și asta e un pas important spre schimbare.
Copilul martor
În școală, am asistat de multe ori la bullying fără să fac nimic. Nici eu și nici ceilalți colegi care priveam de pe margine cum un alt coleg este agresat nu am intervenit în vreun fel. Pe atunci nu eram conștienți că prin acest comportament validam, de fapt, agresorii.
Am realizat asta abia mult mai târziu, când am văzut un film despre bullying la TIFF care se numea Regret! (titlul original e Spjit!), și care cred că ar trebui să fie văzut de fiecare adolescent, fiecare profesor și fiecare părinte. În film, cineva spunea că mereu într-un caz de hărțuire în mediul școlar există trei tabere: cea a victimelor, cea a agresorilor, și tabăra celor care asistă pasiv. Iar cei care asistă pasiv sunt la fel de vinovați ca agresorii, pentru că dacă nu faci niciun efort să-i iei apărarea celui agresat înseamnă că te poziționezi de partea agresorului.
Filmul m-a făcut să înțeleg cât de mult am greșit.
Pe de altă parte, agresorii nu erau niște monștri, ci doar niște copii care probabil aveau nevoie de atenție sau se temeau să nu fie hărțuiți la rândul lor, o făceau din nesiguranță, din dorința de a deveni populari, o făceau pentru că erau, la rândul lor, răniți.
Tocmai de aceea spuneam mai sus că e important să vezi filme și spectacole de teatru despre bullying: pentru că te fac să conștientizezi, pentru că au rolul să te trezească și atunci să vrei să schimbi ceva.
Crocodil
De: Elise Wilk
Regie: Lorena Zăbrăuțanu
Cu: Mihaela Alexandru, Sabina Brândușe
Scenografie și video: Vlad Basarab
Muzică originală: George Pandrea
Lumini: Nick Amarie
Producție: Vlad Popescu
