Eroinele. Femei extraordinare din Cehia și România
https://www.ziarulmetropolis.ro/eroinele-femei-extraordinare-din-cehia-si-romania/

Libertatea, egalitatea şi democraţia sunt printre cele mai puternice valori ale lumii contemporane. Însă lucrurile nu au stat întotdeauna aşa şi, din păcate, istoria ne demonstrează că, timp de sute de ani, omenirea a reprimat potenţialul intelectual a jumătate din populaţie prin constrângerea femeilor.

Un articol de Liliana Matei|27 noiembrie 2020

Expoziția „Eroinele” este o celebrare a curajului, dedicării și perseverenței tuturor femeilor care au sfidat cu îndrăzneală normele sociale ale vremurilor lor. Aceasta reunește portrete ilustrate ale unor figuri marcante ale Cehiei și României, însoțite de scurte povești ale vieților lor impresionante, pe care bucureștenii sunt așteptați să le descopere începând de joi, 3 decembrie 2020, de la ora 18:00, la Centrul Ceh.

Multă lume este deja familiarizată cu faptul că până nu demult femeile au fost excluse din procesele sociale de orice fel, neavând acces la sfera politică, dreptul de a obține un divorț sau custodia copiilor (femeia și copiii erau consdierați proprietatea bărbatului), sau dreptul de vot. Cu toate acestea, este important de remarcat faptul că fenomenul de emancipare a femeii a culminat cu momentul în care acestea și-au câștigat dreptul de vot, întrucât a nega unei categorii libertatea de a alege înseamnă a-i nega existența la nivelul societății.

În societatea cehă, acest eveniment a avut loc acum 100 de ani, când a fost promulgată o lege în acest sens. Acest fapt a însemnat, pe lângă eliberarea femeilor și posibilitatea de a-și decide propriul viitor, o recunoaștere a statutului lor în societate. Cu acest prilej, studenții Facultății de Design și Arte Ladislav Sutnar au realizat, sub îndrumarea Renátei Fučíková, o serie de ilustrații prin care aduc un omagiu unor personalități importante din istoria Cehiei și elogiază reușitele tuturor acelor femei care au avut curajul să își urmeze propriul drum, într-o lume care refuza să le recunoască alte calități pe lângă cele materne. Acestea vor fi expuse în cadrul expoziției Eroinele, alături de scurte descrieri ale celor mai importante momente din viața lor.

Totodată, în 2018 s-au împlinit 100 de ani de existență a României moderne, iar nimic nu este mai elocvent pentru începuturile modernității decât momentul recunoașterii drepturilor femeilor. Cu această ocazie, au apărut la editura Univers două volume intitulate Nesupusele, care adună 100 de povești ale femeilor remarcabile din România, femei care au adus contribuții importante în diverse domenii profesionale, în ciuda constrângerilor sociale sau culturale de care s-au lovit pe parcursul vieții. O selecție se regăsește și în expoziția organizată de Centrul Ceh, însoțită de o serie de ilustrații, văzute prin ochii unui grup de tinere ilustratoare profesioniste.

„Trecutul nostru și poate chiar și prezentul sunt în cea mai mare parte formate din poveștile unor bărbați importanți – e de ajuns să aruncăm o privire în jur la numele străzilor, la statuile din orașe și parcuri, sau la invitații discuțiilor importante din diverse domenii. Este nevoie să lărgim perspectivele cu care ne-am obișnuit, iar această expoziție este o contribuție, fie ea mică, la acest demers. Cele două componente ale expoziției, cea cehă și cea românească, sunt o combinație de nume ale unor femei cunoscute sau, din contră, în mare parte uitate, și sperăm ca aceasta să servească drept inspirație vizitatorilor”, spune Robin Ujfaluši, directorul Centrului Ceh.

Expoziția Eroinele reunește cele două inițiative, cu scopul de a transmite publicului poveștile unor femei remarcabile, dar și de a aduce un omagiu tuturor celor care au luptat pentru lumea pe care o cunoaștem astăzi – o lume în care libertatea și egalitatea sunt drepturi fundamentale. Aceasta va putea fi vizitată pe 3 decembrie între orele 18:00-21:00 și va fi deschisă, în restul zilelor lucrătoare, până pe 15 ianuarie, în intervalul orar 9:00 – 16:00, la Centrul Ceh (Ion Ghica 11). Eveniment Facebook aici.

Eveniment organizat de Centrul Ceh București, DeBasm – Asociaţia Scriitorilor pentru Copii şi Adolescenţi din România și Facultatea de Design și Arte Ladislav Sutnar.

Evenimentul se va desfășura în conformitate cu normele de prevenire a răspândirii Covid-19. Un număr limitat de persoane va avea acces în sală în același timp, masca de protecție este obligatorie, iar accesul se face doar după luarea temperaturii.

Centrul Ceh este un institut cultural ale cărui evenimente şi programe au ca scop nu doar familiarizarea publicului român cu societatea şi cultura cehă, ci, în primul rând, oferirea unui set de proiecte ce reflectă valori educative, artistice şi sociale, în Bucureşti şi în restul ţării, conectând publicul român la conţinut cultural de calitate, într-un context indie şi deschis.

 

02
/10
/22

Un fotograf român explorează pentru prima dată viața sălbatică prin prisma emoțiilor transmise de păsări și animale. Este vorba despre Rareș Beșliu și expoziția „Emoții”, un preview al albumului fotografic cu același nume, ce va fi lansat în primăvara anului viitor.

29
/09
/22

Între 30 septembrie și 2 octombrie, în cadrul Nopții Albe a Galeriilor, va putea fi vizitată în sala Auditorium (nivel -1) a MARe/Muzeul de Artă Recentă (B-dul Primăverii nr. 15, București) LIVE, instalația de artă video realizată de artistul vizual Alex Manea (n. 1988), care combină cele două mari pasiuni ale acestuia: arta vizuala și filmele.

29
/09
/22

Muzeul-Atelier Școala de la Piscu, un proiect care valorifică inteligent patrimoniul local, inițiat de Virgil Scripcariu (sculptor) și Adriana Scripcariu (istoric de artă), se află printre câștigătorii premiilor European Heritage Awards / Europa Nostra Awards 2022, cele mai de seamă distincții pentru profesioniștii patrimoniului cultural european, în cadrul secțiunii „Educație, Formare și Meșteșug”.

23
/09
/22

Pe 25 septembrie și pe 1 și 2 octombrie, de la ora 19:00, NO RA – Femininul norilor revine la Muzeul Național al Literaturii Române (str. Nicolae Crețulescu nr. 8). Spectacolul, o instalație performativă inspirată din romanul cu puternice accente biografice ”Hipodrom” de Nora Iuga, prezintă în fața spectatorilor viața încercată, dar plină de lumină a uneia dintre cele mai iubite și apreciate autoare contemporane române: Nora Iuga.

23
/09
/22

The Future Lab este un proiect lansat de rețeaua Centrelor Cehe cu ocazia președinției Cehiei a UE în a doua jumătate a anului 2022. La București, programul va consta în 4 evenimente care abordează sustenabilitatea din diferite perspective - știință și greenwashing, design și inovare, comunități, infrastructură urbană și alimentație.

22
/09
/22

Romanian Jewelry Week 3.0 sărbătorește bijuteria contemporană între 5 și 9 octombrie cu expoziții, conferințe, workshop-uri de bijuterie și târguri și peste 190 de designeri români și internaționali care vor expune mii de creații de bijuterie. Ca în fiecare an, Romanian Jewelry Week oferă posibilitatea pasionaților de bijuterie să cumpere piesele preferate în cadrul Târgului de bijuterie ROJW 3.0 între 8 și 9 octombrie la Biblioteca Națională.

21
/09
/22

În perioada 26 septembrie – 14 octombrie 2022, Institutul Cultural Român de la Paris organizează expoziția „INTROSPECȚII/INTROSPECTIONS” a artiștilor români Suzana Fântânariu (pictură, grafică, instalații), Anca Szönyi Thomas (fotografie, mixed media) și Dorin Crețu (pictură, fotografie digitală). Curatori sunt Ludwig Otte și Anca Szönyi Thomas.